Medici – scriitori sau scriitori – medici (6): Mihail Bulgakov – Maestrul îndrăgostit de Margareta

Pe ulița Furmanova din Moscova începutului de primăvară al anului 1940, la numărul 3/5, în apropierea marelui bulevard Arbat, într-un apartament spațios, un bărbat se luptă cu neputința și cu eternitatea. Măcinat de o boală gravă de rinichi, lipsit de vedere, cu fața pământiie și un trup slăbit, imobilizat la pat, își păstrează mintea limpede și graiul șoptit. Mai găsește resurse să dicteze soției sale ultimele rânduri de la romanul început cu aproape 10 ani în urmă. O creație zbuciumată ca și viața autorului ei. O lucrare arsă și refăcută din cenușa memoriei. Femeia scrie cu mâna tremurândă: konets (sfârșit) și când își ridică ochii înlăcrimați de pe hârtie observă că soțul ei privea spre infinit. Își dăduse sufletul odată cu opera sa. Romanul unei vieți, pașaport spre nemurire. Nu l-a văzut publicat. Am putea spune că și viața sa a fost ca un roman, al unui medic devenit scriitor. Romanul se intitulează Maestrul și Margareta, iar scriitorul este Mihail Bulgakov. Casa nu mai există, fiind demolată în 1976, iar strada se numește acum Nashchokinsky Pereulok.

Pe data de 3 mai 1891, la Kiev, capitala Ucrainei de azi, se năștea Mihail Afanasievici Bulgakov, primul copil dintr-o familie de profesori ruși. A urmat cursurile gimnaziale și liceale la Gimnaziul nr. 1, școală de elită din Kiev, pe care l-a absolvit în 1909. Din acea perioadă datează primele sale înclinații pentru literatură, atât cea rusă, cât și cea europeană. În același an s-a înscris la Facultatea de medicină de la Universitatea „Sf. Vladimir” din Kiev, probabil influențat de unchiul său, medic ginecolog la Moscova. Încă din timpul studenției, în 1913, s-a căsătorit cu Tatiana Lappa, asistentă medicală, alături de care a lucrat o perioadă după terminarea facultății în 1916.

Tânărul doctor nimerește direct în tumultul vieții, Rusia fiind angajată atunci în Primul război mondial, astfel încât la început Bulgakov va lucra în spitale militare sau ca voluntar la Crucea Roșie. A fost rănit de mai multe ori pe front, iar durerile abdominale apărute în urma acestor răni vor duce la dependența lui de morfină. Va scăpa de morfină abia în 1918 cu ajutorul soției sale, iar experiența nefericită a acestei perioade de încercări va fi transpusă în romanul intitulat chiar Morfina din 1926. Fiind încă în cadrul armatei, a fost trimis la Nikolskoje, în provincia Smolensk, în perioada 1916 – 1917, ca șef al unui mic spital. A fost preocupat de venerologie, deoarece sifilisul făcea ravagii în acele timpuri. Și-a adus o importantă contribuție la studiul acestei maladii, descriind osteofite anormale apărute pe creasta tibiei la bolnavii cu sifilis. Acest semn îi poartă numele, iar în literatura de specialitate din Occident se numește semnul „picioarelor curbate”. Sifilisul va deveni peste ani o metaforă în opera sa literară, pentru a descrie societatea totalitaristă bolnavă din perioada stalinistă. În toamna lui 1917 este mutat la spitalul din Vyazma, tot în regiunea Smolensk, unde va conduce timp de 6 luni departamentul de boli infecțioase și venerologie. Aici l-au prins evenimentele dramatice ale Revoluției bolșevice ce avea să zguduie din temelii Rusia și să-i amprenteze decisiv viața. Impresiile trăite în acești primi ani de practică medicală au fost publicate, în anii 1920, în diverse jurnale medicale ruse sub forma unor istorioare strânse într-o colecție numită Carnetul unui tânăr medic. Mult mai târziu au fost adunate într-o carte. 

Bulgakov a fost demobilizat în februarie 1918 și s-a întors la Kiev unde și-a deschis un cabinet privat de venerologie. Nu avea însă să-și afle liniștea pentru că Ucraina a fost prinsă în vălmășagul războiului civil din Rusia, dar și în propriile frământări interne, cu diverse state și guverne formate într-un ritm amețitor. A fost înrolat ca medic militar în forțele ucrainene ce se opuneau bolșevicilor și trimis în Caucazul de Nord unde a contractat o formă severă de tifos exantematic. Suferința îndurată l-a făcut să se gândească adânc asupra carierei sale și în 1920 a decis să abandoneze complet medicina, apucându-se de jurnalism. În anul 1921, după încheierea Războiului civil și instaurarea comunismului, s-a mutat la Moscova unde a lucrat ca reporter, ofițer educațional și cronicar.

Activitatea medicală avea să-i ofere o bază pentru scrierile sale ulterioare, fie sub forma unor lucrări cu pronunțat caracter autobiografic ca Morfina sau Carnetul unui tânăr medic, fie prin descrierea cu precizie a unor simptome sau boli la personajele literare, unele inspirate din trăirile personale, așa cum au fost atacurile de migrenă. A scris și despre problemele practicii medicale din perioada socialistă, despre ignoranța populației în probleme de medicină și despre neîncrederea în munca medicilor, mai ales a celor tineri. Bulgakov a introdus în scrierile sale cu tentă medicală mesaje intelectuale și morale către cititorii săi, aducând critici societății totalitare, ce vor deveni tot mai virulente în marile sale creații literare.

Note pe manșete

Debutul său literar are loc în 1922 și este cu totul neobișnuit și epatant în același timp, deoarece scrisul său de mână este așternut pe niște manșete din cele folosite de funcționari. Seria de istorisiri pline de haz, cu accente autobiografice se va numi chiar Note pe manșete și alte povestiri. În același an scrie primul său roman, Garda albă, în care portretizează un grup de ofițeri albgardiști din timpul Războiului civil, luptători împotriva Armatei Roșii. Nu îl va publica ca pe o carte, dar îl va dramatiza sub numele de Zilele turbinelor. Piesa a fost jucată la Teatrul de Artă din Moscova începând cu anul 1926 și îl va consacra definitiv pe Bulgakov ca scriitor și dramaturg. Celebritatea obținută nu este chiar cea dorită, pentru că regimul comunist nu vede cu ochi buni simpatia antibolșevică și reprezentațiile vor fi interzise din 1929, cu toate că piesa pare să-i fi plăcut lui Stalin. În aceeași perioadă publică nuvelele Diavoliada, Ouă fatale și Inimă de câine, pline de umor și fantastic, având o satiră caustică la adresa regimului sovietic și a proletcultismului. Satira va răzbate din majoritatea lucrărilor sale, fiind consacrat ca un virtuoz al acestui gen literar.

Autoritățile reacționează prompt la scrierile lui Bulgakov și lucrările sale ulterioare anului 1929 vor fi interzise de la publicare, autorul lor fiind complet marginalizat. Este dat afară de la teatrul unde lucra, nu i se permite angajarea pe nicăieri și scriitorul ajunge la limita subzistenței, fiind etichetat ca un element „dușmănos” regimului. Face mai multe cereri pentru a i se permite părăsirea U.R.S.S., dar evident este refuzat. Trimite chiar o scrisoare lui Stalin în 1930, un adevărat model de disidență. Paradoxal, dictatorul îl caută la telefon și dă dispoziție să fie reprimit la Teatrul de Artă din Moscova, dar creațiile sale de la începutul anilor 1930, Cabala bigoților, Viața domnului Molière, Roman teatral, vor rămâne tot nepublicate în timpul vieții sale. Tot cu sprijinul lui Stalin va ajunge să colaboreze cu Teatrul Bolșoi din Moscova și va scăpa de persecuții politice.

În 1924, Bulgakov s-a despărțit de Tatiana Lappa, iar un an mai târziu s-a căsătorit pentru a doua oară, dar nici această căsnicie nu va dura prea mult. În 1932, s-a căsătorit cu Elena Sergheevna Șilovskaia alături de care va rămâne până la sfârșitul vieții. Elena îi va fi nu doar soție, confidentă, secretară, critic, sprijin în timpul bolii, ci îi va deveni muză inspiratoare pentru personajul Margareta din capodopera vieții sale, Maestrul și Margareta.

După ce s-a mutat la Moscova venind din Caucaz, Bulgakov descoperă viața din capitala proaspetei Uniuni Sovietice, plină de tare în ciuda propagandei socialiste triumfaliste. Scriitorul consideră plastic că Moscova este o „cloacă fermecată” și simte nevoia să satirizeze o societate bolnavă, ascunsă sub o aparentă mantie a purității și dreptății. Începe să lucreze la schița unui roman de mari dimensiuni în 1930, în care să dezvăluie mizeria pitită sub preș, folosind niște personaje fantastice și un umor caustic pentru a ridiculiza oamenii noi dintr-o nouă orânduire. Romanul s-a intitulat în mai multe feluri la început, dar în final va căpăta numele care l-a consacrat, Maestrul și Margareta.

Chinurile facerii acestei lucrări s-au suprapus peste chinurile vieții autorului, iar evenimente reale din activitatea sa se regăsesc în narațiunea romanescă. Analogia dintre „Maestrul” din carte și Bulgakov este frapantă. Amândoi au aceeași vârstă și amândoi se îndrăgostesc la prima vedere, adevărat coup de foudre, de femei căsătorite, frumoase și inteligente. Trebuie spus că Elena Sergheevna mai trecuse și ea prin alte mariaje, avea doi copii și a fost principalul susținător al operei sale. Nemulțumit de scrierea sa, respinsă de critică și cenzură, Bulgakov arde manuscrisul întocmai ca eroul său. Va reveni însă la sentimente mai bune și îl va reface contratimp, după 1936, din memorie, căci îl știa pe de rost, așa după cum afirma cu infatuare. Va fi o luptă cu o boală necruțătoare, nefroscleroza, care îl va măcina tot mai mult, cauzându-i migrene teribile și, mai târziu, orbire, în cadrul insuficienței renale severe.

Elena Sergheevna Bulgakova (1893 – 1970)

Dracul se hotărăște să-și bage codița îmbârligată printre locuitorii Moscovei din anii 1930, cetățeni nu tocmai perfecți, așa după cum clama noua clasă politică aflată la cârma partidului și statului sovietic. Se deghizează în profesorul de magie neagră Woland și însoțit de un alai grotesc, din care se distinge un cotoi negru biped, colindă străzile capitalei pentru a-și bate joc de viciile oamenilor. Sunt vizate lăcomia, lașitatea, parvenitismul, ipocrizia, autosuficiența, incultura, credulitatea și încă multe altele.

Peste nimicnicia acestei lumi se suprapune o poveste tulburătoare de dragoste, înfiripată parcă dintr-o altă dimensiune. Și, într-adevăr, cei doi îndrăgostiți vor avea contact cu un univers fantastic și cutremurător. Margareta este cea puternică, își asumă rolul de conducător în cuplu și luptă din toate puterile pentru a-și ajuta iubitul, un Maestru scriitor, incapabil să depășească angoasa apărută după respingerea romanului său. Ea este gata de orice sacrificiu în numele dragostei, chiar de a încheia un pact cu Diavolul. Asemănarea cu Faust iese în evidență, doar că acolo bărbatul încheie înțelegerea blestemată pentru a-și cuceri iubita, Margareta. Similitudinea numelor feminine nu este deloc întâmplătoare.

Margareta capătă puteri vrăjitorești, se lasă amețită de frenezia zborului deasupra Moscovei și poposește la casa Satanei, pentru a fi regina unui bal diavolesc. În schimb, Îngerul negru îi satisface o dorință. Maestrul este eliberat din casa de nebuni, romanul ars este refăcut, pentru că nu-i așa?, un roman „nu arde așa ușor”. Dragostea lor nu va cunoaște împlinirea pe pământ, întrucât cei doi vor fi luați din subsolul sărăcăcios unde locuiau și se înalță alături de Woland și ceata lui spre veșnicia umbrelor.

Mihail Bulgakov s-a stins din viață pe 10 martie 1940 fără a-și vedea opera publicată. De-abia în 1967, după străduințele soției sale, romanul este tipărit pentru prima dată, dar într-o formă puternic cenzurată. Va fi reeditat în forma originală în anii 1990 după destrămarea Uniunii Sovietice.

După ce l-am citit cu atenție pe Bulgakov nu m-am putut abține să nu cuget cu adâncă înțelepciune, ce ne-am fi făcut noi, bărbații, dacă femeile nu ar fi avut însușiri magice pentru a ne vrăji cu farmecele lor!

Publicat în CulturăRecomandat0 recomandări

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *