Mihai Constantinescu: „Cred că marea realizare a festivalului este că muzica lui Enescu a început să fie inclusă în repertoriile internaționale.”

Încep cu o întrebare mai directă. Le spuneam şi studenţilor, la Cursul ,,Organizare de evenimente”, la care aţi participat de mai multe ori – că există două categorii de oameni: cei care vorbesc mult și, eventual, sunt și revoluționari, şi cei care tac şi fac, iar cei din urmă sunt foarte rari şi ei sunt cei ce împing lucrurile înainte. Și din această ultimă categorie, le spuneam studenților, că fac parte doctorul Arafat, ca director al SMURD și dumneavoastră, ca director al Festivalului George Enescu. Apoi vin politrucii care distrug tot ce s-a construit până atunci. Un exemplu în acest sens ar fi ICR-ul, care după amestecul politicului, aproape că a dispărut din peisaj. Nu mi-a venit să cred, însă am citit în presă că ediția din acest an este ultima pe care o veți coordona, după 30 de ani de muncă!

Da, este ultima ediţie organizată de mine şi cred că festivalul a ajuns unde trebuie, iar cei care vor veni vor putea să continue, evident, cu multă ştiinţă, bunăvoinţă, curaj și cu încredere în ceea ce am făcut noi până acum, fiind sigur că sunt tineri care ar putea să continue această întreprindere.

Dacă vi s-ar propune să continuaţi, aţi face-o?

În anumite condiţii, condiţii care sunt sigur că nu vor fi îndeplinite – deci cred că 99% nu.

Cât de mult cântăresc, în brandul festivalului Enescu, la momentul acesta, relaƫiile și încrederea pe care ați stabilit-o dumneavoastră cu toate celelalte mari personalități. De 30 de ani faceți acest festival.

Da, dar să știți că n-am început la același nivel, adică am trecut și noi prin momente grele. Vreau să vă spun că, de exemplu, în 1995-98, chiar și 2001 sau mai puțin de 2001, erau multe discuții între noi, între orchestre și artiști. Exista această neîncredere a plăților onorariilor, a satisfacerii solicitărilor de organizare, hoteluri, transport ș.a.m.d.. În perioada aceea veneau mulți impresari care trebuiau să vină cu orchestrele sau cu artiștii ca să se documenteze, să vadă că există condițiile în România pentru organizarea acestui festival sau nu. Îmi aduc aminte, de exemplu, că în 1995 a venit secretarul lui Yehudi Menuhin aici ca să vadă sala în care urma să se desfășoare festivalul. Bine, printre altele și sala. Și sala era „Al. I. Cuza” a Parlamentului și când a venit el, la începutul lunii iulie, nu era nimic acolo. Erau pungi de plastic aruncate, geamurile erau mascate cu pungi de plastic, erau câțiva muncitori care lucrau și el m-a întrebat foarte îngrijorat. „Tu crezi că până în septembrie se va termina această sală?” și i-am zis „Da, se va termina” și, într-adevăr, s-a terminat. A fost un, cum să spun, un hei-rup atunci, și politic, trebuie să recunoaștem, dar s-a făcut. După aceea, oamenii au început să înțeleagă și acum există o încredere nemărginită a lor față de festival, pot spune. Faptul poate fi demonstrat și prin participarea lor anul acesta, în condiții destul de dificile. Dar ei sunt siguri că noi ceea ce am promis și ceea ce spunem că facem, facem!

Asta e datorită dumneavoastră, în primul rând a dumneavoastră, pentru că ați reușit să faceți toate aceste lucruri cu abilitatea și diplomația dumneavoastră, două ingrediente recunoscute și apreciate de toată lumea.

Nu numai, să știți că nu depinde numai de mine – depinde foarte mult de echipă. 

Am înțeles că se retrage și Vladimir Jurowski. 

Vladimir Jurowski se retrage pentru că el va devenit directorul muzical al operei din München. Funcția lui, ca să zic așa, obligațiile lui sunt cu totul și cu totul altele, sunt cele care sunt legate de partea artistică, de concepția festivalului. Prima dată când am început să lucrăm cu el, și-a exprimat niște puncte de vedere. A trasat niște linii pentru festival, inclusiv acea serie de muzică contemporană, idee de a face lucrări ale secolului XX, XXI să fie incluse în programele mari ale orchestrelor. Și acum ați văzut că sunt foarte mulți compozitori contemporani care sunt incluși în programe. Avem anul acesta 7 sau 8 premiere mondiale în festival, ca urmare a sugestiilor lui. Acest lucru trebuie să îl facă și viitorul director artistic, iar restul, directorul executiv, echipa de organizare, de pregătire și toți cei care asigură partea logistică a festivalului trebuie să ducă la îndeplinire ceea ce s-a hotărât la nivelul conceptual al festivalului.

Aveți idee cine va veni?

Nu vreau să îmi exprim niciun punct de vedere pentru că este o decizie a ministerului. Festivalul este organizat și sub patronajul domnului președinte, deci, până la urmă, este o decizie care nu ține de mine, iar eu, personal, nu vreau să fac nicio recomandare pentru că e mai bine.

Știm cu toții ce se întâmplă atunci când intervine politicul, de fapt, politizarea, în cultură… Înainte de a discuta despre ediția aceasta mai specială, organizată pe timp de pandemie, aș vrea să vă întreb care ar fi marile realizări ale dumneavoastră și ale festivalului după 30 de ani de muncă?

Cred că marea realizare a festivalului este că muzica lui Enescu a început să fie inclusă în repertoriile internaționale. De exemplu, Simfonia a III a, pe care ați văzut-o zilele trecute interpretată de Filarmonica din Londra, condusă de Rouvali, de noul lor dirijor, este o interpretare de excepție care se alătură marilor interpretări din ultimii ani realizate de Jurowski, Pappano, Luisi, Petrenko și așa mai departe. Deci există deja o pleiadă de fani Enescu. Acesta este un mare câștig al festivalului alături de faptul că avem această posibilitate de a prezenta românilor atât de multe formații și artiști internaționali. Dacă este să facem o privire generală asupra țărilor care oferă publicului lor această posibilitate, ne încadrăm și noi la rândul nostru într-un top, deoarece am avut ocazia, în decursul ultimilor 15 ani, să avem aproape toate numele mari ale muzicii clasice, orchestre, ansambluri, interpreți.

Concursul Internațional „George Enescu” este, de asemenea, o mare reușită.

Sigur că da. Concursul Internațional „George Enescu” este foarte important și îmi pare bine că Vladimir Roski a preluat unul dintre câștigători în concertul lui, iar orchestra din Croația pe alți doi. Inițial, era vorba de o orchestră britanică, dar care nu a mai venit, și care acceptase și ea să îi preia. A fost Nemanja Radulović, câștigător al Concursului Enescu de acum 20 de ani. Câștigătorii deja încep să își facă un nume și sunt apreciați pe marile scene internaționale.

Cred că ar mai fi și promovarea artiștilor români și a orchestrelor din România care participă și colaborează cu artiști și orchestre importante.

Sigur, sigur, și îmi pare bine că aceste orchestre au început încet, încet să înțeleagă care este rolul festivalului și care este rolul lor în acest proiect. O oportunitate pe care festivalul le-o oferă este aceea de a cunoaște artiști noi, de a cunoaște muzică nouă pe care nu au avut ocazia să o interpreteze până acum și să o învețe împreună cu nume mari din industrie.

Am și intrat deja în discuția despre actuala ediție organizată în plină pandemie. Deja încep să crească numărul de cazuri. Care au fost provocările organizării acestei ediții? Mă gândesc că și artiștii, și publicul au avut ceva rețineri.

Să știți că au fost probleme și sunt în continuare pentru că toată lumea este foarte atentă la incidențe, iar la noi sunt în creștere. Încercăm să ținem cât mai departe artiștii și publicul de aceste probleme și se fac teste și controale de pașaport verde, dar, după cum știți, nu suntem nici noi scutiți de problemele legate de această îndărătnicie a românilor de a se supune unor reguli. De aceea, am făcut testele rapide pentru ei. Străinii care vin sunt vaccinați sau testați pentru că altfel nu pot să călătorească.Toate persoanele care sunt în staff-ul festivalului sunt vaccinate. Sunt condiții pe care participanții ni le-au impus și în contract: distanțare, cât mai puțin contact cu persoane, cu public; problemele legate de hoteluri, cum să fie hotelurile, cum să fie mașinile care să vină să îi ia de la aeroport și așa mai departe. Deci, fiecare orchestră cam are regulile ei și se bazează, evident, pe regulile impuse de statul lor.

Și publicul cum a reacționat?

La public am constatat două lucruri. Primul, observat cu durere și regret, este frica cu care intră acesta în sălile de spectacol, doar cei foarte curajoși își pun masca pe față și vin la concerte. E adevărat, condițiile pe care le avem sunt de ocupare a 50-70% din capacitatea sălilor, deci nu vrem mai mult, dar cu toate acestea, cu toate regulile, ei nu sunt întotdeauna siguri. Ați văzut la Sala Palatului, noi avem cam 40-50% din sală, nu vrem să vindem mai mult tocmai în ideea în care vom fi nevoiți, la un moment dat, să reducem numărul, ceea ce nu ne dorim. Dar asta este situația! Cel mai important lucru este următorul: trebuie să știe toți, și nu mă refer numai la publicul festivalului, că lucrurile trebuie să meargă mai departe în anumite condiții de securitate sanitară, de pază. Toate lucrurile acestea, care țin de sănătatea publică până la urmă, pentru că muzica trebuie să continue! Ați văzut ce zicea și Jose Cura, că muzica este cea care ne va vindeca, că nu trebuie să ne oprim și că trebuie să găsim tot felul de soluții ca să se desfășoare ceva, ca să se întâmple ceva. Poate pentru unii este foarte simplu să stai și să aștepți vremuri mai liniștite, mai bune, fără Covid, fără războaie, fără nu știu ce. Dar nu este ceea ce ne dorim și poate din acest motiv unele lucruri par a fi improvizate, însă este o improvizație de jazz, adică ți se dă tema și tu trebuie să găsești pe loc dezvoltările respective. Nu poți să faci cum vrei tu, nu vii tu cu tema, ea îți este dată. Concerte, securitate, străini, români, public, astea sunt temele pe care trebuie să le respecți și le respecți în funcție de situațiile care pot să intervină de la o zi la alta, de la o oră la alta.

În general, mai ales la concerte de muzică clasică live, prezența în sală este fundamentală, știe toată lumea asta. Cum e cu online-ul? Cum a mers?

Online-ul a mers bine pentru că sunt nume mari. La un moment dat, am vrut să facem online cu pay-per-view, dar ne-am dat seama că acest festival este pentru iubitorii de muzică și ca să îngrădim această posibilitate financiar, chiar dacă nu am fi cerut mulți bani pentru o transmisie, nu era în interesul festivalului de a fi cât mai deschis și cât mai văzut. Am venit cu aceste două idei noi: transmisiile să rămână timp de douăsprezece ore pe site-ul nostru pentru a da posibilitatea și americanilor, și coreenilor, și nemților, și englezilor să vadă concertele care îi interesează. Cele care sunt date după acordul artiștilor cu o întârziere de două-trei ore, pot avea o emisie de 24 de ore. Oferim această posibilitate. Poate unii dintre ei, văzând aceste concerte pe internet, vor dori să vină și în sala de concert măcar o dată sau de două ori ca să vadă cum este.

A crescut mult interesul în spațiul online?

Sigur că da. Și a crescut foarte mult de la concurs! Să știți că lumea încă e doritoare să vadă, să asculte, să înțeleagă ce se întâmplă. E adevărat, eu cred că sunt niște conserve toate transmisiile astea, dar cu ele ne hrănim acum. Suntem într-o perioadă mai grea, în care, probabil, ele sunt cele care ne satisfac foamea.

Ce spun artiștii? Am fost în sală la mai multe concerte și am văzut cât de încântați sunt, după un an și jumătate fără concerte, să vadă două mii și ceva de oameni care îi aplaudă în picioare…

Toată lumea este încântată de ceea ce vede aici: și de organizare, și de faptul că noi am avut acest curaj, pe care nu l-au avut mulți, ca să facem acest festival și să deschidem porțile instituțiilor muzicale pentru străini, pentru artiștii noștri, pentru public. Foarte mulțumite au fost orchestrele britanice cu care am avut o corespondență foarte mare și care, la un moment dat, erau în poziția de a nu mai veni pentru că erau niște restricții grave pe care ei trebuiau să le depășească. Am intervenit împreună cu Asociația Britanică a Orchestrelor la nivelul guvernului și s-a rezolvat problema sosirii lor aici. Sunt șase orchestre britanice, chiar dacă noi am zis că este un festival al Uniunii Europene. Avem șase orchestre britanice pentru că noi considerăm că Anglia, cu tot Brexit-ul și cu toate mințile acelea încălzite care l-au susținut, face parte din Europa și acest lucru îl declară toți artiștii britanici. E un avânt de revenire incredibil. 

La ei e mai complicată problema cu virusul. Au probleme mai mari și mă gândesc că ei erau și mai doritori să vină.

Și da, și nu. Ei au această condiție a pașaportului verde, acolo nu se discută. Știți cum e la noi, că merge și așa. La ei nu merge. Dacă s-a spus un lucru, așa fac. Dacă se spune că fac PCR-ul, ei nu stau la discuții. Noi încă mai spunem că e constituțional sau anticonstituțional, dar cum discutam și cu cineva, atât timp cât eu te rog să faci un lucru anticonstituțional ca să te vaccinezi sau să te testezi, lasă-mă și pe mine să spun că tu, nevaccinându-te, faci un lucru anticonstituțional pentru că îmi periclitezi mie sănătatea, atât timp cât eu intru în contact cu tine și nu știu dacă tu ești sănătos sau nu ești sănătos. Deci e o discuție pe care, evident, o are toată lumea în momentul acesta.

Îmi aduc aminte că vorbeați la unul din cursurile mele despre sindromul capetelor albe...

Da, acum au cam dispărut, săracii. Capetele albe au cam dispărut din două motive: s-au speriat și prețurile au fost și ele puțin mai piperate. Acum au venit foarte mulți tineri.

Un minim de cultură generală trebuie să includă și muzica clasică și tot încerc să le spun studenților acest lucru, însă nu prea reușesc să îi conving. Unii dintre ei mai citesc, dar totuși nu merg la concerte. Cum facem să îi convingem pe tineri că trebuie să meargă la concerte?

Dându-le lucruri de calitate: dacă nu le dai lucruri de calitate, atunci pot să spună „A, asta e muzica pe care mi-o dai tu? Păi nu-mi place.” De aceea, trebuie să le dai lucruri de calitate și trebuie să le dai din ce în ce mai mult. Poate e cazul ca lumea să nu mai fie atât de disperată să vină la festival și să aștepte doi ani de zile, ci în perioada asta să se mai întâmple ceva, să mai asculte ceva. Acum poți să asculți și pe internet, și pe alte sisteme. Poate că cu toată „propaganda” asta pe care o facem pentru festival și dacă vom aduce în sală 1% din tinerime pentru noi ar fi o reușită. ,,Piața Festivalului” a fost un lucru la care eu, recunosc, la început nu prea am aderat, dar după aceea ne-am gândit la un lucru: acolo evoluează copiii, elevii, studenții. Vin împreună cu bunicii, părinții, cu unchii. Dacă din piață, la câtă lume se plimbă și trece pe acolo, vor veni în săli 2%, este un mare câștig pentru festival. 

În câteva fraze, ce le putem spune tinerilor? Pentru ce să asculte muzică clasică, mai ales unui tânăr de 18 ani care nu a ascultat în viața lui? 

Să o asculte în momentele grele din viața lui. Nu trebuie să asculte direct un Mahler! Dar în momentul în care simte că trece printr-un moment greu al vieții, să nu se arunce și să înceapă să fumeze totul felul de chestii și să se dea cu capul de calorifer pe muzică rock, ci să asculte un Mozart, să asculte un Beethoven și să vadă cum această muzică până la urmă te liniștește sau îți creează o stare care te face să gândești altfel. Pentru că sunt foarte mulți tineri care se duc la Untold. Bravo lor! Dar pe lângă aceste lucruri, trebuie să mai ai și momentele de interiorizare. Marșul funerar pe care îl auzi la înmormântare este muzică clasică, marșul nupțial este tot muzică clasică, deci sunt două lucruri care îți spun „stai puțin, eu nu am auzit muzica aceasta, haide să încep să o ascult”. Este adevărat acum, nu toată lumea trebuie să înceapă să asculte muzică clasică, ceea ce este imposibil, dar eu cred că există un procent foarte mare de tineri care trebuie să înceapă să încerce ceea ce nu au mai încercat până acum. Ca și cum ai încerca diverse ierburi. Da, la început au încercat, le-a plăcut sau nu le-a plăcut! Și muzica trebuie s-o încerce și după aceea sigur le va plăcea.

Din cei 30 de ani de muncă la Festivalul „George Enescu” spuneți-mi unul sau două momente cu adevărat memorabile

Momente au fost multe. Cele mai frumoase le-am avut cu lordul Menuhin când a venit pentru ultima oară în România, când a fost președinte, în 1998, al festivalului. Acela mi-a rămas în minte. În rest, au fost momentele pe care eu nu le pot uita și de care toată lumea mă întreabă „Ce vă place cel mai mult într-un festival?”. Mie îmi plac într-un festival oamenii care ies de la un concert: în momentul în care le vezi fețele, în momentul în care le vezi mulțumirea de la ceea ce au ascultat și fericirea că au avut această ocazie să intre în sală și să asculte. Pentru mine e mai mult decât o interpretare.

Eu sper totuși să rămâneți în continuare director executiv al Festivalului, după 30 de ani de muncă...

Cimitirele sunt pline de oameni de neînlocuit

Aș crede că unii oameni sunt de neînlocuit, mai ales în România noastră.

Nu, se înlocuiesc și ei. E adevărat, poate la început mai greu.

Ce regrete aveți?

Marele meu regret este că nu am reușit să conving autoritățile să facem o sală de concert. Faptul că nu au mai venit niște soliști care ar fi putut să vină sau nu mai știu ce orchestre, că nu l-am adus pe Itzhak Perlman sau pe Pollini, acestea sunt lucruri mărunte. Dar faptul că Bucureștiul, după 30 de ani de festival, nu are o sală e un lucru pe care mi-l reproșez și simt că poate trebuia să fiu mai violent în cereri.

Ce spune echipa dumneavoastră despre faptul că veți pleca?

Trebuie să se obișnuiască.

Distribuie acest articol:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp
Share on email
Share on pinterest

Articole recomandate

Print
Cristina-Claudia Ciobotaru

Metamorfozele mefistofelice ale cotidianului

Când citești prozele lui Florin Iaru, e imposibil să nu rămâi șocat și să nu te întrebi încontinuu: cum e posibil așa ceva? Indiferent de

Print
Silviu Romaniuc

Așteptând ca moartea să se întâmple

Publicat la sfârșitul anului 2020 (Polirom), (micro)romanul lui Bogdan Răileanu, Să nu lași moartea să te găsească, propune, la o primă vedere, povestea conceperii baladei

Print
Codrin Dinu Vasiliu

Lecturi de vacanță și post-vacanță

Unul dintre cele mai importante momente de fractură în macro-economia lecturii este reprezentat la noi de începutul școlii. Un început al școlii, cu flori și

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *