Nu mai știam cine sunt,
Și apărea mișcarea asta care vine cumva din spate
Dintr-un unghi ascuns al oricărei mișcări pe care o faci,
Al oricărei mișcări pe care o percepi.
Și nu-ți poți imagina perechi, perechi de numere, perechi
de desfrâu,
Aparate magnetice și reportofoane electrice,
Nu mai știam cine sunt
Și realitatea era atât de sordidă.
O însorită zi. O insolită ființă pentru nebunie
Și apărea mișcare asta care știe pentru cine vine
Nu știu dacă era o miercuri dar se simțea ca o vineri și
Era cumva crunt. Un geam într-o cameră minusculă, niște
rom la borcan
Și o tastă majusculă rătăcită pe retină, n-aș da un timp
postmodern pe-o abație creștină,
Dacă există trecut, el e vinovat, când iubești nu uita că
persoana-i umană și nu divină,
Mai bine te dedici unei plante medicinale, mărgăritar cu
petale pentru meditare,
Și nu mai știam cine sunt
Dar flora fractalilor mi-a răspuns. Eram ascuns, printre
pietre de dor, o ultimă narațiune
Consecvență pentru rațiune (sau) Coerență pentru
dependență
Nu dau un rizom pe-o stațiune, nu dau o hartă pe-o cartă,
Un gnostic care se bate cu un apofatic, un apoftegmatic
necurat blestemînd un gropar,
Degeaba cunoști despre energia cinetică, mișcarea inimii e
una nevrednică,
Și nu acuz cînd rostesc.
Dar mă las purtat de liniște pe un foton,
Nu mai știam cine sunt
Dar nu eram om.
Nu eram nimic dintr-o ordine aerisită, fugeam pe uși vechi
și părăseam incinte.
Și apărea mișcarea asta care vine cumva din spate.
Rostim nostim fără rost și fără să stim ce
E subtil pentru puțin timp.
și apoi mișcarea dispare.
