Muzica elaborată și istoriile ei posibile (III)

Paradigme ale analizei istorice 

Sunt trei posibilități de a aborda istoria muzicii elaborate din perspectivă muzicologică: de la general la particular, de la particular la general și prin reconstrucția istorică. Le numim paradigme analitice și le putem eticheta cu claritate: paradigma holistă (Hegel), paradigma individualismului metodologic (Max Weber) și analiza de situație (Popper). 

Pornind de la imaginarea unui scop al istoriei, gândirea hegeliană imprimă un sens ascendent acesteia și îi adaugă o necesară încununare. De aici provine mania de a generaliza şi de a încastra materialul istoric în sertare şi cutiuţe, totul pentru a justifica spiritul timpului (Zeitgeist), un fel de esenţă imuabilă în care s-ar încadra toate manifestările artistice, politice, sociale ale unei anumite perioade de timp. În acest sens, holismul hegelian înțelege individualul ca emanație a generalului, analiza istorică făcându-se și contrafăcându-se din perspectiva unui adevăr transcendent. Astfel, în această cheie de analiză, apariția lui Beethoven în istoria muzicii este considerată ca fiind logică și lineară, rod și încununare a acumulărilor istorice.

Pe de altă parte, în edificarea paradigmei individualismului metodologic, Max Weber pornește de la teza că nu există colectivităţi bine definite, ci doar indivizi prin a căror interacţiune se face istoria. Individul trăieşte într-un „centru-inimă” viu (după Jacques Attali sau foyer după Jean Molino), motor al creaţiei muzicale din anumite sfere de influenţă, „bazine” culturale puternice (regionale sau naţionale) ce interacţionează cu altele asemenea lor. Astfel, se poate defini chiar un tip de metodă analitică sui generis: analiza geografică plurală, care ar avea ca obiect de studiu a) migraţiile artiștilor de la un „centru-inimă” la altul, b) reţelele de schimb, c) ierarhia lor. În această cheie de lectură, apariția lui Beethoven în istoria muzicii este explicată prin calitățile sale individuale și influența unui „centru-inimă” foarte puternic, Viena lui Haydn și Mozart.

În fine, analiza de situație, așa cum o descrie Karl Popper, constă într-o reconstrucţie ipotetică, ideală, a situaţiei în care se afla actantul. E un fel de revenire în prezentul actantului („istorie la prezent”), pentru a putea desluşi la ce întrebare dorea să răspundă acesta prin actele sale, ce context şi ce resurse avea la dispoziţie. E un exerciţiu de „igienă intelectuală”, obligându-ne să înţelegem ce au scris, de ce au scris aşa, ce au gândit, de ce au gândit aşa, indivizi care au marcat istoria muzicii şi aceasta chiar dacă acţiunile sau gândurile lor ni se par astăzi perimate ori scandaloase. Molino întreabă, pe drept cuvânt: „judecăţile noastre de azi vor părea mâine mai inteligente?” Pentru a continua exemplificarea tot cu Beethoven, devenirea muzicii sale poate fi explicată, bunăoară, pornind de la contextul personal și social, de pildă implicând drama surzeniei treptate și conștiința propriului geniu.

În orice caz, scrierile despre muzica elaborată – indiferent căror paradigme analitice li se subsumează – obligă la asumarea unei pluralități de viziune ce, implicit, va conduce la istorii muzicale multiple. Cauzele sunt două și ele nu pot fi eludate cu ușurință. Mai întâi, perspectiva diferită dată de tradiția culturală din interiorul căreia se reflectează (naţională, regională ori continentală), dar şi de locul în care se scrie istoria muzicii. Nu există un punct de vedere „general”, obiectiv, al lui Dumnezeu, ci totul e filtrat prin spațiu și timp, cultură și memorie. Apoi, mai e și conflictul dintre generații. Să ne gândim, spre exemplu, la accentul pus pe muzica tineretului, încă din perioada de înflorire a romantismului. Nu ne mirăm, așadar, că s-a ajuns azi la o muzică a adolescenţei şi copilăriei, emblemă a pop-rock-ului. Muzicile au, astfel, adresabilități și valori diferite, ce se pot coagula ușor în cadrul unor vârste diferite. Conflictele diferitelor generații se reflectă, nu de puține ori, și în muzicile lor. De ce? Pentru că aceste conflicte ale muzicilor diferitelor generaţii sunt cele care dau naştere unor formate mentale. Iar formatele mentale vor genera comportamente culturale modelatoare. 

(va urma)

Publicat în Cultură, Muzică, PrintRecomandat1 recomandare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *