Iuri Viniciuc, unul dintre cei mai populari scriitori din Ucraina, s-a născut în orașul Ivano-Frankivsk în 1952. În imposibilitatea de a-și publica propriile lucrări până la începutul anilor 1990 din cauza politicii culturale sovietice, Vynnychuk le-a publicat ca „traduceri” din limbi antice (irlandeză, galeză) sau chiar limbi alcătuite precum Arcanumian.
Neputând să se angajeze ca filolog, a lucrat ca transportator de marfă și pictor. În 1987 a co-fondat teatrul de cabaret Ne Zhurys’! (Nu vă faceţi griji!), scriind cântece și scenete. Din 1990 lucrează ca jurnalist și a fost dat în judecată de peste 30 de ori în această perioadă pentru articolele sale scandaloase. Cea mai recentă confruntare de acest fel a fost în 2012, datorită publicării poeziei sale „Kill the Bugger” despre președintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, în care Ianukovici este numit „escroc”. Vynnychuk a primit titlul onorific de Halyts’kyi Lytsar (Cavalerul Galician) în 1999 pentru articolul său săptămânal scris sub pseudonimul Yuzio Observator (Yuzio the Observer) în ziarul Post-Postup.
Din 1990 publică tot ce a scris de-a lungul anilor și rămăsese nepublicat. Vorbim aici de poezie, nuvele și romanele Vesniani ihry v osinnikh sadakh (Jocuri de primăvară în livezi de toamnă, 2005) și Tango smerti (Tango of Death, 2012). Tango smerti a fost distins cu prestigiosul premiu BBC Book of the Year în 2012. În anii următori, amai publicat romanele Farmacie (2015), Censor of Dreams (2016), Lutetia (2017), Sisters of Blood (2018). De asemenea, a fost autorul multor publicaţii populare care acoperă istoria orașului Lviv; grupajul său extremde popular, Lehendy L’vova (Legende din L’viv) este republicat în fiecare an.
Cărţile sale au fost publicate în SUA, Franţa, Austria, Polonia, Cehia, Bulgaria, Serbia, Croaţia, China, Ţările de Jos, Israel.
Cum au fost ultimele 6 luni pentru tine?
Locuiesc în Vynnyky lângă Lviv. Situaţia nu este foarte bună, pentru că nu se publică cărţi, nu se plătesc onorariile. Totuși, scriu așa cum am scris chiar și atunci când nu am fost publicat.
Liovul a fost bombardat de mai multe ori, dar refugiaţii continuă să vină aici. Am refugiaţi din Nipro. Întâlnind mulţi refugiaţi din diferite orașe, am ascultat cu groază poveștile lor dramatice despre cum s-au ascuns de bombe și obuze, cumau scăpat de moarte. Am avut ideea să alcătuiesc două cărţi din astfel de povești. Una este despre poveștile adulţilor, iar cealaltă va fi despre poveștile copiilor.
Cred că acesta este un material nepreţuit pentru generaţiile viitoare.
Cum ai trăit prima zi a războiului?
Pe 24 februarie, fiul meu și soţia lui m-au trezit în jurul orei 6 dimineaţa și m-au anunţat că războiul a început. Nu-mi venea să cred. Am simţit o mare disperare. Mai ales că rușii au atacat din prima întreg teritoriul. Cu toţii credeam că vor ataca doar Donbasul. Puţini credeau că le vom putea respinge atacul.
Dar a treia zi am văzut că ai noștri nu s-au dat bătuţi și au bătut inamicul. În fiecare zi stăteam pe internet și citeam știrile. În fiecare zi suna sirena, trebuia să ne ascundem. Soţia a predat online la universitate, iar fiul a studiat. Aceste griji le-au dat bătăi de cap, nu au dormit suficient. Prin urmare, au plecat în Polonia, iar eu am rămas aici.
Într-o zi, un prieten din Cehia m-a sunat și m-a întrebat dacă pot accepta voluntari care merg pe front. Așa că voluntarii cehi au petrecut noaptea cu mine de două ori.
Apoi a venit o cunoștinţă din Dnipro cu fiul ei și au locuit cu mine două luni.
Ai reușit să scrii în această perioadă? Dacă da, ce fel de texte?
Am avut un roman neterminat, dar nu am putut să scriu. Nu am putut citi nimic, în afară de știri de pe Internet. Scriam în fiecare săptămână texte pentru site-ul Zbruch despre experienţele mele din timpul războiului, despre relaţiile noastre istorice cu rușii, precum și despre ocuparea Galiţiei în 1914. În plus, am adunat materiale interesante din istoria Liovului la începutul secolului XX și pe baza lor am scris multe texte despre lumea criminală din Lviv și viaţa ei de zi cu zi.
Cum te simţi faţă de venirea la Filit? Te leagă ceva de România?
Nu am fost niciodată în România, dar m-a interesat mereu misticismul ei. Am citit istoria României, am vizionat toate filmele istorice: Dacii, Columna, Vlad Tepes etc. Unii dintre scriitorii mei preferaţi sunt Mircea Eliade și Emil Cioran. Am cărţi de Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi și Marin Sorescu în traducere ucraineană. Dintre cărţile pe care le-am citit recent, voi numi romanul Travesti de Mircea Cărtărescu în traducere poloneză.
Poţi face o prezicere privind sfârşitul acestui război?
Referitor la acest război… Cred că rușii înșiși vor înţelege, în sfârșit, toată lipsa de sens, tot ridicolul de care au dat dovadă. Deputaţii din Petersburg cer deja un proces împotriva lui Putin.
Succesele noastre pe front ar trebui să-i facă pe ruși să intre în panică. Vreau să cred că războiul nu va dura mult timp, iar lumea va continua să ne ajute. Fără acest ajutor, nu am fi rezistat atât demult și nu am fi putut lansa un contraatac.
De cine te-ai simţit cel mai aproape în această perioadă? (scriitori/politicieni/ţări etc.)
Locuiesc într-un orășelmic din Vinniki, lângă Lviv, într-o casă privată. În primele zile, atunci când suna sirena, mă urcam pe bicicletă și mergeam în pădure. Pădurea nu e așa departe. Nu voiam să stau la subsol.
E mai ușor să supravieţuiești războiului, cel puţin din punct de vedere psihologic, atunci când ai prietenii aproape. În iunie am reușit în sfârșit să scriu și am terminat recent romanul Diamante din Tanger – al patrulea roman din seria detectivilor retro, ale cărui evenimente au loc în 1940, la Lviv, în timpul ocupaţiei sovietice. Prin urmare, este relevant pentru timpul nostru, deoarece arată că nimic nu s-a schimbat în comportamentul rușilor. Chiar și atunci au jefuit tot ce au prins și au dus în Rusia vagoane pline cu pradă. Ba chiar în același mod, mulţi oameni au fost duși în Siberia.
Văd cu ce entuziasm ne ajută ţările lumii și mă bucur că nu suntem singuri în această tragedie. Putin nu s-ar opri la cucerirea Ucrainei. Politicienii și ideologii lui, în scrierile lor, au cerut capturarea întregii Europe de Est, așa cum a fost în timpul Uniunii Sovietice. Pe tancurile lor erau inscripţii „Spre Varșovia” și chiar „Spre Berlin”.
