Multe lucruri se întâmplă în jurul nostru, la televizor sau mai aproape. Dacă ar fi să decupăm strict sectorul educației, ar merita consemnate pe această listă evenimente destul de amestecate în dinamica lor. Supunerea către dezbatere publică a proiectului privind schimbarea Legii educației (or fi existând persoane desemnate să numere și să clasifice opiniile?; pe dumneavoastră v-a întrebat cineva ceva?; dacă v-ar întreba, ce-ați avea de spus?!). Declarații contradictorii, conjuncturale și evazive ale „oficialilor” (frumos cuvânt!) responsabili cu acest proiect. Resuscitarea (sub anestezie, dacă o fi posibil) a „României educate”. Apariția (nu din neant, deși așa pare) a unui înotător de 17 ani care strălucește în discurs și în privire mai ceva ca aurul pe care-l câștigă în competiții, atrăgând nu doar simpatia, ci și speranțele tinerilor care se simt pierduți sau abandonați. Reportaje cu loturi olimpice care se întorc cu premii grele de la olimpiade internaționale și sunt tandru luate sub oblăduire de domnul ministru. Extaz pe rețelele de socializare în fața rezultatelor la examenele naționale, dar și agonie reclamată de cei care cântăresc gradul de dificultate a subiectelor. Amenințări de desființare a unor licee în care niciun candidat n-a promovat Bacalaureatul. Statistici negre, dar cu irizări roz – din varii motive – după Titularizare și Definitivat etc. Am putea umple cu ușurință cel puțin două coloane ale revistei cu simpla notare a elementelor care asigură contextul, de prea multe ori doar pretextul și, uneori insidios, subtextul „revoluționării” învățământului…
O las așa, cu puncte de suspensie, pentru că filmele pomenite în titlu sunt altele, dragii mei, mult mai sincere, mai educative și „mai adevărate” decât filmul realității ecranate chiar de ecrane. Ei bine, pentru că această rubrică se numește „Cronografii de cancelarie”, vreau neapărat să spun lumii (aceleia mici și provinciale în care trăiesc) două vorbe despre un festival care nu figurează între competițiile oficiale girate și finanțate de Ministerul Educației (știți, acelea de la care elevii se întorc cu diplome semnate de ministru, iar noi, profii, le consemnăm cu mândrie în portofoliul și în palmaresul personal): Boovie, un festival-concurs internațional de book-trailere pentru copii și adolescenți, ajuns anul acesta la a șaptea ediție, inițiat și condus cu eleganță și profesionalism de Carmen Ion, profesoară de limba română la Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret” din Focșani (să mai spună cineva că profesorii n-au competențe antreprenoriale de mare clasă!). Cred că majoritatea oamenilor din sfera educației au auzit de Boovie, dar este important să audă și ceilalți, părinți sau nu ai unor elevi care-l frecventează, societatea în general, pentru a înțelege necesitatea și, totodată, impactul unui asemenea demers asupra dezvoltării copiilor și, de ce nu, pentru a pune cu toții umărul la dezvoltarea unor proiecte similare, care să lege din ce în ce mai mult pereții sălilor de clasă – dar fără a-i dărâma – cu autostrada lumii mari și a vieții practice. Voi trage cu ochiul, de aceea, la site-ul Boovie, pentru a contura în câteva linii profilul festivalului. Aflăm de acolo că „scopul concursului constă în motivarea elevilor să citească în mod conștient”, prin realizarea unor book-trailere de aproximativ trei minute „care să surprindă esența unor romane reprezentative pentru viața adolescentului din toate timpurile și din toate zonele lumii”. La capitolul obiective generale, ies în evidență „stimularea gândirii critice și autonome a elevilor, dar și dezvoltarea empatiei”, „dezvoltarea capacității de lucru în echipă” și „de a construi un mesaj printr-o abordare integrată”, „crearea unei viziuni multiculturale și transdisciplinare moderne, conectate la realitățile contemporane”. Dintre obiectivele specifice, citez „identificarea semnificațiilor nodale ale unei cărți și redarea acestora în limbaj filmic”, „încurajarea flexibilității în gândire, a responsabilității pentru deciziile luate în echipă”, „formarea abilităţilor de negociere în echipă și de persuadare”, „dezvoltarea competențelor tehnice”, „stimularea creativităţii și a exprimării acesteia în limbaje multimodale” și, nu în cele din urmă, „lărgirea orizontului cultural prin contactul cu lumi și culturi diferite, precum și cu situații de învățare diverse”.
Iată că Boovie este o școală în toată regula, o spun cu toată responsabilitatea! Ceea ce este greu de redat (doar) în cuvinte este energia, complexitatea, ramificațiile incredibile, naturalețea relațiilor, subtilitatea abilităților create sau ecourile pe care le lasă acest festival în sufletul copiilor, nu atât prin participarea directă, cât mai ales prin lunile de pregătire a participării. În ceea ce mă privește, mărturisesc că la Boovie m-au dus (sau, mai degrabă, m-au împins) elevii mei de liceu, nu pentru că nu auzisem despre acest concurs absolut inedit, ci pentru că este destul de greu să-ți resetezi obișnuințele pedagogice, să înveți ceva nou de la sau împreună cu elevii tăi, să pășești într-un domeniu care funcționează după alte legi estetice și tehnice decât literatura, să găsești timp, până la urmă, și pentru așa ceva. Dar, dacă ai curajul să începi și ai încredere în mentorii tăi ad-hoc, „beneficiile” sunt sigure și pe termen lung: elevi spontani, comunicativi și dezghețați la toate orele, gata oricând să vadă lucrurile și din alte perspective, descurcăreți în a găsi și a negocia spații trăsnite de filmare, decoruri și costume; proiecte viitoare ale școlii gândite chiar de ei, de la idee până la finanțare și implementare; relații deschise la nivelul claselor, între clase și între școli; părinți mulțumiți că-și văd copiii (pre)ocupați să-și cultive un (nou) hobby; creșterea cifrelor în sectorul vânzării de carte; crearea unui necesar contratimp pentru literatura din programa școlară – care nu este pusă în umbră, ci așezată într-un context al prezentului – și, de aici plecând, a unor strategii noi de lucru cu cartea ș.a.m.d. I-am întrebat chiar pe copii cu ce i-a îmbogățit experiența Boovie, ce i-a forțat să învețe sau să înțeleagă, ce limite le-a arătat, cum le-a influențat opțiunile de viață/de viitor: „Acum, că am o privire de ansamblu asupra experienței Boovie din ultimii 3 ani, pot spune că edițiile la care am participat nu s-au asemănat între ele, deși scopul lor a rămas același. Astfel, am învățat să nu am o perspectivă limitată asupra lucrurilor, ci să le privesc din mai multe unghiuri: în viața de zi cu zi, este nevoie să ai atenția la detalii a regizorului, să îți formulezi replicile astfel încât să ajungi la public și să observi relațiile dintre personaje asemenea unui scenarist. Toate etapele prin care romanul trece pentru a deveni un trailer, de la scrierea scenariului până la filmarea ultimei scene sunt unice, rezultând din ideile fiecărui membru al echipei, determinându-ne să ne autocunoaștem cunoscându-i pe cei de lângă noi. Personal, mi-am dat seama că scrisul este cu adevărat una dintre pasiunile mele din primul an în care am participat la acest festival, scenariul pentru romanul ales atunci fiind primul pe care l-am scris până atunci. Unul dintre lucrurile pe care le-am îndrăgit cel mai mult în crearea acestor trailere este observarea și inserarea acelor detalii din roman care, deși luate individual ar putea părea nesemnificative (un ticăit de ceas, o ramă sau chiar un nume), creează o anumită simetrie și dau sens filmului ca întreg”. (Andreea R.); „Pasiunea mea este cinematografia și mă bucur nespus de mult că am descoperit acest festival acum trei ani și că am putut să fac ceea ce-mi place, reprezentând totodată și domeniul în care îmi doresc din tot sufletul să lucrez în viitor. Am avut multe zile stresante de-a lungul celor trei ediții la care am participat și chiar multe nopți nedormite în timpul realizării montajului final, însă totul s-a dovedit a fi benefic pentru mine, dezvoltându-mi multe calități pe care nici nu știam că le am. Iar bucuria pe care o simțeam de fiecare dată în legătură cu produsele finale e neprețuită. În orice caz, crearea chiar și a unui trailer scurt de 3 minute nu este sub nicio formă o treabă ușoară, cum ar crede poate mulți care privesc direct rezultatul, din exterior, fără a ști ce se află în spatele acelui rezultat. Sunt de părere că este o experiență demnă de trăit măcar o dată în viață pentru fiecare persoană și nu mă refer în mod specific la crearea unui film scurt sau a unui trailer, ci la procesul de creație în general, ca o metodă excepțională de a-ți testa limitele propriei imaginații.” (Matei R.); „Boovie mi-a oferit posibilitatea să-mi exersez jocul actoricesc, să-mi dezvolt capacitățile artistice pe mai multe planuri. De exemplu, am înțeles mai bine cum funcționează laboratorul de creare a unei coloane sonore potrivite pentru trailer.” (Radu C.).
Îmi imaginez elevii mei de azi ca fiind, în viitor, ingineri cu umor, medici sensibili și empatici, informaticieni creativi, profesori convingători, actori polivalenți sau, pur și simplu, oameni care nu obișnuiesc să fie nefericiți, autosuficienți și mereu nemulțumiți. O cale pentru toate acestea este Boovie. Mulțumesc!
Foto: Ciprian Măceșaru
