În cadrul binecunoscutului eveniment ieșean de la începutul lunii august, Serile Filmului Românesc, au avut loc, timp de cinci zile, diverse proiecții inedite, de la Metronom (r. Alexandru Belc) sau R.M.N. (r. Cristian Mungiu) la Pentru mine tu ești Ceaușescu (r. Sebastian Mihăilescu) și Imaculat (r. Monica Stan & George Chiper-Lillemark). În ceea ce mă privește, atracția principală a fost reprezentată de premiera filmului Balaur, un thriller în regia tânărului Octav Chelaru, cu o distribuție ce i-a avut în rolurile principale pe Mălina Manovici (Ecaterina), Alexandru Papadopol (Dragoș), Sergiu Smerea (Iuliu) și Voicu Dumitraș (Florin).
În linii mari, povestea urmărește scurta aventură dintre Ecaterina, profesoară de religie la cel mai bun liceu din oraș, și Iuliu, un elev isteț de clasa a XI-a, provenit dintr-o familie destrămată, fugit din Germania, acolo unde stătea împreună cu mama lui și care actualmente locuiește singur, mințind autoritățile că se află sub supravegherea bunicii sale. Ecaterina e căsătorită cu părintele Dragoș, figură tutelară atât în familie, cât și în comunitate. În final, totul iese la iveală, iar tânărul se sinucide, aruncându-se în gol de pe o stâncă. Ritmul evenimentelor este unul accelerat, lucru care poate induce ușor în eroare publicul având în vedere că la finalul proiecției regizorul a menționat că nu vorbim de 3-4 zile de tensiune, așa cum transpare, ci de câteva luni. Dincolo de acțiunea cel puțin intrigantă, filmul atinge câteva zone de interes care sunt excelent ilustrate și pe care le voi dezvolta în cele ce urmează, cum sunt de pildă: problema feminității și a corpului în context autarhic, dihotomiile non-inclusive și absolute de tipul bine-rău, dragoste-sex, religia în școli, autoritatea și dominația masculină în familiile tradiționale, problema libertății, a fricii, a iubirii și a posibilităților ei. Încă de la început, Ecaterina iese în evidență prin însuși faptul că perspectiva întregului film îi aparține. De ce? Pentru că ea este cea care are acces la cele mai multe medii: școală, biserică, familie, prieteni. Primul cadru o surprinde alergând în pădure, prilej care ne aduce în față și prima bizarerie: la capătul drumului, sub o stâncă, femeia ține pitit un pachet de țigări din care fumează pe ascuns. Că e o persoană vicioasă ne interesează mai puțin. Ce ar trebui să ne alarmeze e mai întâi sentimentul neîmplinirii pe care aceasta îl trăiește, ea neputându-se afirma pe deplin în viața de zi cu zi, și mai apoi ideea supunerii, a faptului că îi lipsește libertatea într-o proporție suficient de mare încât să fie nevoită să apeleze la ascunzișuri de acest fel. Practic, suntem anunțați încă de la început de duplicitatea care îi e proprie Ecaterinei, de nefericirea și de subordonarea pe care le experimentează în viața ei.
În continuare, menționabile și grăitoare mi se par cadrele în care aceasta își privește și pipăie corpul în oglindă, precum și acela când se autosatisface în cadă. Din episodul cu vizita la socri, aflăm că mariajul cu Dragoș nu a fost doar unul prematur, imediat după terminarea liceului, ci și unul în care femeia s-a aflat întotdeauna într-o poziție secundă, de victimă, din cauza unei neînțelegeri de la banchetul de final de an, când a fost învinuită pe nedrept că ar fi avut o aventură cu profesorul de chimie în toaletă. Desigur, Freud ar pune toată afacerea sub lentila acestor traume din copilărie/tinerețe, argumentând că actualele deviații comportamentale provin din tragismul trăit atunci și poate că ar avea dreptate. Dar ce aș adăuga este că asemenea unor sedimente care se depun în timp, neplăcerile Ecaterinei s-au consolidat și ele, iar odată cu prima ocazie, baza s-a surpat, femeia cedând. Nu doar acea traumă a contribuit la adulter, ci toate experiențele de peste ani. După cum spuneam, pipăirea corpului nu e o scenă singulară. Antrenată într-o căsnicie tradițională de la o vârstă relativ fragedă, ea nu a avut prilejul să își descopere și nici să își valorifice feminitatea, așa cum deducem că i-ar fi plăcut. Îmbrăcămintea strictă, specific bisericească, dar și comentariile lui Dragoș, care îi atrage atenția la năframa din cap sau la nasturii bluzei o determină să se inhibe, să își renege pornirile și să nu experimenteze formele de afirmare care o atrag cu adevărat, ea ajungând să se simtă liberă doar în baie, singură (pentru că atunci când e întreruptă de Dragoș, se sperie!).
Un alt aspect important al filmului e reprezentat de dislocarea percepțiilor generale fondate pe dualism și pe o dialectică negativă a excluderii prin opoziții binare, prin dihotomii restrictive în vederea găsirii, a imaginării unei alternative inclusive mai prietenoase. Una din scenele de început are loc în sala de clasă, în timpul orei de religie și îi surprinde pe elevi punând întrebări, confruntând profesoara pe teme dintre cele mai sonore: sensul vieții, limitările Bibliei, predestinarea lui Iuda de a păcătui, posibilitatea libertății în interiorul creștinismului sau relevanța separării faptelor omenești în bune și rele. Așa apar, de altfel, și primele indicii cu privire la autoritatea nefondată care-l caracterizează pe Dragoș: în momentul în care Ecaterina începe o discuție pe teme filosofice la cină, chestionând aspecte fundamentale ale ortodoxismului și ale Bibliei, acesta, după ce oferă o serie de răspunsuri superficiale, izbucnește, poruncindu-le atât soției, cât și lui Florin să înceteze cu prostiile.
În ceea ce privește dualismul de care vorbeam anterior, putem remarca cum întregul film este construit astfel: dragoste-sex (în discursul Ecaterinei), bine-rău sau religie-știință (prin decizia referitoare la viitorul lui Florin). În ceea ce-l privește pe Iuliu, discuția se complică. Decizia scenaristică de a-l face un elev supradotat, consumator de droguri/pastile/alcool și cu tulburări de comportament poate părea previzibilă, însă portretul mi s-a părut, finalmente, verosimil. Mommy issues ar spune Freud și, din nou, ar rezolva problema. Însă dincolo de disensiunile existente între băiat și mama lui, disensiuni având la bază lipsa comunicării, a atenției și a afecțiunii materne, atașamentul tânărului pentru Ecaterina e sporit și de presiunea de a-i demonstra femeii contrariul asumpțiilor ei. „Cu iubirea așteaptă să mai crești!” și alte tertipuri similare îl întărâtă pe Iuliu; îl fac să comită gesturi radicale de care, la începutul filmului, nu l-am fi crezut capabil (de pildă: tentativa de viol, cea de a o lovi pe Ecaterina la școală în văzul colegilor, șantajul cu fotografia etc.). În demersul său de a o face pe femeie să-l iubească (sau măcar să i se mai dăruiască o dată), Iuliu nu doar că dezvăluie alte fețe ale acesteia, dar ne clarifică și reconfirmă, prin incoerența de care Ecaterina dă dovadă în discursul despre fericire și iubire, că într-adevăr duce o viață mult prea imuabilă pentru personalitatea dinamică și expansivă care o caracterizează, dar și faptul că nu are un discernământ emoțional sănătos, că nu e capabilă să distingă dragostea de atașament/de rutină/de respect.
Privitor la titlu, Balaur trimite, desigur, la încarnarea răului, la frică, la diavol, la dezechilibru și la încă multe altele. Balaurul există pretutindeni, iar filmul atrage atenția asupra fragilității relațiilor, pe de o parte, și asupra limitărilor pe care toxicitatea le poate institui, pe de alta, toate acestea conducând la apariția balaurului în(tre) oameni. Îmbucurător la acest film mi s-a părut faptul că, spre deosebire de altele, el reușește să își ducă la capăt toate pistele, să nu înceapă discuții pe care să nu le finalizeze și nici să se arunce spre tematici pe care să nu le stăpânească. Altfel spus, nu și-a propus mai multe decât poate duce, iar asta e mai mult decât onorabil.
Din 9 septembrie, Balaur va putea fi vizionat în cinematografele din țară.
