Oxana Gherman și poezia ispitelor tandre

Cititorul atent s-a obișnuit, deja, cu faptul că în acest spațiu cultural românesc se scrie o poezie ce vine dinspre toate zonele existenței (luminoase sau întunecate, banale sau excepționale, fizice sau metafizice etc).

Poeta Oxana Gherman face o frumoasă excepție, scriind o poezie excedată de oferta enormă de „fructe ale reflecției individuale”, izbucnite din irepresibila nevoie de exprimare de sine, pe care timpul prezent o „împinge” spre izolare sau socializare, însă, spațiul virtual o induce în fiecare, fie și cu efect întârziat: „în sfânta risipă de energie/ încerci să eviți situațiile stânjenitoare/ din când în când pleci capul și taci/ te invit să ascultăm corul roboților de bucătărie/ să-ți fixez urme de ruj pe cupe cu picioare înalte/ într-o febră ovulatorie ca într-un cerc de femei/ între două vârste să listăm lucrurile care ni s-au/ întâmplat atât de târziu încât mai bine/ nu se întâmplau niciodată” (sfânta risipă de energie).

Placheta de versuri a Oxanei Gherman, întitulată sugestiv – „efect întârziat” (București, Tracus Arte, 2021), cuprinde poeme melancolice și ironice, solemne dar și ludice, ce sunt niște colofile de fațadă sub care s-au cufundat nostalgii adolescentine, în aparență, pe când miezul versului ascunde tainele sincerității însoțite de bune efecte: „nerăbdarea e din clasa metalelor alcaline/ își face loc între cuțite și în mijlocul meseu un pahar/ se răstoarnă hai să ne agităm un pic căci vinul/ vina pătează îmi bagi mâna în buzunar și mi-e clar că nu/ mă voi împotrivi poate e timpul să-mi fie totul pe plac/ să nu-mi pese că mâine voi fi mirată ca o fetiță care/ deschide pentru prima oară cutia cu bijuterii și spune/ aici nu trăiește nimic” (p. 10), aceste versuri ce o face pe autoare să se situeze undeva într-un interegn, într-o dualitate care facilitează accesibilitatea. Aici autoironia este un semn de inteleganță artistică: „mică doză de mescalină/ nu rata șansa de a privi prin gaura cheii/ cum intră în acțiune tot felul de instrumente car fac/ bine numai la gândul că le ai sub saltea lanțuri cătușe/ cnuturi mâna îți tremură nu sublinia ai tocuri subțiri/ și inele cu proeminențe atît de ciudate că transpiră/ pereții concavi fac schimb de substanțe/ când simți febra din ochiul ciclopului/ ghici ce-i în mintea mea” (p. 12), se întreabă poeta, confesiv…

Poemele din cuprinsul acestui volum fac și un apel deliberat și înșelător la absurdul de tip camusian care îl ghidează pe cititor pe căi de receptare și interpretare închise.

Construcția pe acest algoritm al discursului poetic este continuată cu succes, fapt care ne face să ne ciocnim de un alt fenomen, cel al discreției: „dar mă dezic de mine și plecăm în direcții opuse/ pentru că vreau să urc pe marginea balconului/ în fața unui apus să privesc în jos și să nu văd/ nimic să desfac brațele de câteva ori să-mi dau cu salivă pe deget și să șterg linia orizontului/ ca pe-un marcaj de creion chimic/ vreau să dorm într-o cameră goală încuiată/ pe dinafară repetându-mi că timpul meu va veni/ când trupul lui mă parcurge/ vreau să fiu lipsită de șarm/ despuiată de tot ce nu-mi aparține/ și împinsă în fața lumii” (p. 35).

Surprinzător, dar poeta Oxana Gherman este, în aparență… și elegiacă (sic!): „aflasem acel neastâmpăr epuizant/ după care nu te ia somnul și cum arată unica dimineață/ cînd m-am pomenit în casa ta eram singură că nu-i decât/ viața cuiva sau o amorțeală din care îmi vine greu/ dar am băut din vasele tale și te-am privit în ochi/ ca pe-un motiv inexplicabil te-am privit tulburată/ prin fum țipau pescărușii în mine se legăna ultimul vas/ în naufragiu altceva nu mai era de văzut/ ți-am luat pixul de câteva ori mi l-ai cedat cu îngăduință/ mi-ai luat mâinile poate chiar m-ai luat în brațe” (cataliză, p. 57), sigur, pe final simțim gustul amărui, dozat cu o inevitabilă autoironie, semn de seninătate oarecum cinică, superioară…

Cu certitudine, am putea afirma că volumul de versuri „efect întârziat” de Oxana Gherman este o reușită deplină a autoarei, sau, cum se mai zice – este un volum compozit, prin cuprinsul căruia poeta își face voce în vederea incursiunilor ulterioare în universul ispitelor tandre și al voluptăților.

Vitalie Răileanu

Publicat în Cultură, Print MDRecomandat0 recomandări

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *