Păcatul de neiertat

„Ai întâlnit vreodată o femeie care să te inspire să iubești până când să te umplii de ființa ei prin fiecare simț al tău? Să respiri parfumul ei, să o guști, să îți vezi în ochii ei copiii nenăscuți și să știi că inima ta și-a găsit în sfârșit sălașul? Viața ta începe cu ea, iar fără ea nu poate decât să se sfârșească…” (https://vezionline.net/don-juan-demarco-1994.html)

Când eram mică mă consideram o feministă. Și asta în ciuda faptului că provin dintr-o zonă unde tradițiile sunt sacre și bărbatul e capul. Și deși eram înconjurată de oameni ce trăiau sub dominația acelorași legi nescrise de ani și ani, am contraargumentat mereu părerile localnicilor. Cu timpul am ajuns să cred că bărbații sunt victime de cele mai multe ori, am ajuns să cred că femeile sunt capricioase și profită de bunătatea bărbaților exploatându-le slăbiciunile. Azi însă am ales să apăr femeia, mai exact o anumită tipologie care mi se pare diferită de categoria menționată anterior. Azi am ales să pătrund în interiorul câtorva femei care, în opinia generală, meritau mai mult de la bărbații de lângă ele.

„Fiecare femeie e un mister ce trebuie descifrat” conform lui Don Juan DeMarco, protagonistul filmului cu același nume. În același timp nu e un mister faptul că tot ce dorește femeia e să fie iubită la cel mai înalt nivel, în cel mai profund mod. Probabil că vocile contemporane m-ar contrazice puțin și probabil că ar avea oarecum dreptate în dreptul femeilor materialiste sau al celor sărite de pe fix, însă dacă e să vorbim în termeni generali, ceea ce răsună peste veacuri e strigătul tăcut al femeii însetate după a-i fi împărtășite sentimentele, după a fi iubită cu toată ființa, cu fiecare moleculă, cu fiecare fărâmă de neuron.

Nu degeaba poeții, pictorii, muzicienii, scriitorii și alte genuri de artiști au zugrăvit frânturi din tabloul cum trebuie iubită o femeie. Și asamblarea acestui puzzle înca mai continuă… căci femeia e atât de complexă și de schimbătoare încât încă nu s-a încheiat scrierea acestei cărți. Și în acest context cred că piesa Have you ever really loved a woman se apropie cel mai bine de răspunsul la întrebarea cum trebuie iubită o femeie. „Pentru a iubi o femeie cu adevărat, pentru a o înțelege, trebuie să-i cunoști interiorul în profunzime, să-i auzi fiecare gând, să-i vezi fiecare vis, să-i oferi aripi când acesta dorește să zboare și mai apoi, când zaci neajutorat în brațele ei, știi că iubești cu adevărat o femeie.” (https://www.youtube.com/watch?v=hq2KgzKETBw)

Probabil că acel moment de genul Samson în brațele Dalilei – cel mai puternic bărbat răpus de privirile seducătoare ale creaturii slabe – în care vulnerabilitatea ia locul forței și încrederea atinge apogeul definește cel mai bine dragostea absolută. Și într-adevăr momentul acela poate fie să aducă cel mai înalt sentiment în dreptul bărbatului, fie să-l doboare până la cel mai de jos punct, căci femeia e pe cât de deschisă, pe atât de imprevizibilă, iar bărbatul, deși puternic, e slab în fața strategiilor acesteia. Deci e un risc ce alegi să ți-l asumi sau, ține de tehnica bărbatului de a alege femeia cu care să nu fie nevoie să-și asume acest risc.  

„Mulți nu cred că un singur suflet, născut în Paradis, se poate împărți în două suflete-pereche care ajung ca două stele căzătoare pe Pământ, unde, peste mări și țări, forța lor magnetică le va regăsi și le va contopi din nou. Dar cum altfel să explici dragostea la prima vedere?” (filmul Don Juan DeMarco, 1994)

De cealaltă parte a baricadei, există femei care, iubind obsesiv poate, au fost nevoite să-și asume riscul acesta, căzând ele până la cel mai de jos punct. Și omenirea a vărsat oceane de lacrimi la căderea acestor femei precum prințesa Diana, Marylin Monroe, Mădălina Manole.

Nenumăratele documentare despre viața celei mai iubite femei din Regatul Unit demonstrează în mod paradoxal cât de lipsită de dragoste a fost viața ei în plan personal. Și deși nu există certitudine în dreptul acestor documentare sau în dreptul declarațiilor publice ale familiei regale, adevărul se poate totuși citi printre rânduri. Deși persoanele publice tind să fie diferite în viața privată, la unele se poate vedea sinceritatea care domină în privire sau falsitatea din zâmbet.

Diana, Princess of Wales, deși mediatizată și iubită de întreaga lume, a ascuns multă nefericire și frustrare în adâncul ei. A avut totul și în același timp nu a avut parte de singurul lucru pe care îl dorea cu adevărat: să fie iubită la fel de mult pe cât iubea ea. Interviurile cu ea au dezvăluit frustrările generate de viața din culisele regalității, protocolul, tradiția și normele ținute cu sfințenie atâția ani nedându-i voie să-și exprime viziunea ei unică asupra vieții, căci într-un mediu rigid, cenușiu și baricadat nu e loc de sentimente, culoare, libertate de expresie, dragoste. În numele iubirii s-au unit oameni și tot în numele ei au murit.

„A fost cea mai faimoasă femeie de pe pământ. De la mireasă de basm la soție regală înstrăinată și până la mamă divorțată, Diana a captivat inimi și titluri de ziare.” (https://www.youtube.com/watch?v=dTkcRtQicWY) Și deși părea inocentă și sfioasă în primă fază, trădarea în dragoste a făcut-o răzbunătoare și cu o dorință înfocată de a demasca viața dublă de dincolo de cortină.

Femeia cu un șarm și un stil de neimitat, a fost ignorantă încă din luna de miere, unele surse susținând că ar fi fost aleasă ca soție pentru că ar fi dat bine ca imagine publică, toată povestea dintre cei doi fiind de fapt o iluzie. Mai mult decât atât, Diana ar fi fost aleasă de soțul ei în colaborare cu rivala ei tocmai în ideea că nu ar fi amenințat relația celor doi amanți.

Atenția oferită de lumea întreagă – datorită vieții expuse publicului larg – în loc să-i aducă alinare, i-a adus prințesei și mai multă amărăciune, lumea întreagă neputând compensa lipsa de atenție a unui singur om. Deși reușea să atragă priviri, să fie plăcută de copii, să atragă atenția tuturor celorlalți, magnetismul ei nu funcționa exact în dreptul inimii bărbatului de lângă ea, lucru ce i-a produs multă suferință și chiar afecțiuni fizice – și-a înecat amarul în mâncare ajungând să sufere de bulimie. Frumusețea răpitoare, stilul vestimentar unic, farmecul aparte, forța din spatele timidității, carisma și feminitatea debordantă au atras aplauzele publicului, dar nu au fost de ajuns pentru a putea păși liniștită în viața regală.

O altă femeie ce a cucerit privirile lumii întregi din toate timpurile, Marylin Monroe, a fost de asemenea neînțeleasă, ignorată și neiubită. Femeile au dorit să arate ca ea, a fost imitată pe marile scene ale lumii, alte vedete au visat la succesul ei, bărbații au tânjit după ea, dar acestea nu au fost de ajuns pentru ca ea să fie împlinită.

Ambițioasă, sexy, neînfricată, cu un șarm aparte, ascundea în interior fantezia de a fi iubită pentru ceea ce era, de a fi protejată de un bărbat la fel de puternic ca și ea. Alegându-și bărbați nepotriviți din motive nepotrivite și considerând că dacă oamenii văd ceva în acei bărbați, atunci trebuie să fie ceva acolo, celebra actriță a murit neîmplinită. Cu trei căsnicii eșuate la activ și alte aventuri complicate, a realizat probabil că a fi dorită nu e totuna cu a fi iubită. Zvonurile cu privire la aventura dintre Marylin și JFK întăresc și mai mult ideea că, deși femeia acesta a depășit orice graniță, nu a reușit totuși să deschidă zăvoarele inimii singurului bărbat care conta pentru ea.

Probabil că și cadrul familial au contribuit la eșecul celor două femei celebre menționate anterior – mama Prințesei Diana l-a părăsit pe tatăl acesteia pentru un alt bărbat, Marylin a crescut la orfelinat. Sau poate că viețile controversate vin la pachet cu faima. Sau poate că sunt mai mulți factori care contribuie la neîmplinirile femeilor de genul acesta. Și mai mult decât atât, oricâte documentare s-ar realiza și oricâte articole s-ar scrie despre viața lor, probabil că jurnaliștii tot nu ar pătrunde complet în culise pentru a surprinde întregul tablou și a scoate la iveală tot adevărul, căci femeia e de o complexitate ce nu poate fi cuprinsă nici măcar într-o sută de ani.

Fata cu părul de foc și voce de aur, Mădălina Manole, a stârnit probabil tot atâtea controverse și întrebări la nivel național pe cât au stârnit celelalte două femei la nivel mondial. S-a speculat mult pe subiect, s-au căutat țapi ispășitori pentru sinuciderea vedetei, s-a investigat mult și probabil că există mii de teorii, dar ceea ce atârnă cel mai greu în balanță e muzica ei plină de dramatism. Poate că nu toate piesele se potrivesc celor ce le interpretează, dar multitudinea de piese triste ce vorbesc despre neimplinirea în dragoste pare ca o identificare a vieții artistei cu muzica ei. Piesele Mădălinei au răsunat pe toate scenele din România și au fost fredonate de toate buzele multor români. Îmi amintesc că în copilărie ascultam constant casetele cu muzica ei. Cu toate acestea, e posibil ca interiorul ei să nu fi  putut fredona cântecul inimii ce putea să-i ofere împlinirea.

„Puterea dragostei e eternă și nu poate fi negată.” (filmul Don Juan DeMarco, 1994) Romantismul incurabil aduce cu sine cele mai înalte trăiri, dar în același timp cele mai dramatice moment uneori. Din dragoste s-au scris cărți, s-au traversat mări, s-au unit teritorii și s-au mutat munți și tot din dragoste s-au sfârâmat inimi și au pierit oameni. Și după cum a demonstrat-o timpul și nenumăratele relații, femeia iartă multe, e în stare să inchidă ochii la multe lucruri, dar nu va trece peste faptul că nu i-ai împărtășit iubirea. Acesta constituie pentru ea păcatul de neiertat.

De-a lungul secolelor s-a încercat pătrunderea în mintea femeilor pentru a descifra tainele omenirii. Filmul What women want exprimă în cel mai plastic mod faptul că nici măcar având această abilitate de a citi gândurile sexului frumos nu poți cuprinde pe deplin imensitatea naturii ei. O femeie vrea multe de la viață și le vrea pe toate deodată uneori, dar de cele mai multe ori vrea doar să fie ascultată, apreciată și pusă în valoare. „Când iubești o femeie, îi spui că e cu adevărat dorită, că ea e aleasa, că relația va dura… O lași să te strângă în brațe până realizezi cum trebuie să fie atinsă. E imperativ să o respiri, să o guști până când o simți în sângele tău. Și atunci când îi vezi copiii nenăscuți încă în ochi, atunci e momentul în care știi cu adevărat că iubești o femeie.” (piesa Have you ever really loved a woman – Brian Adams)

sursă foto: http://www.istoriesicivilizatii.ro/venus-victrix-statuia-remarcabila-care-onoreaza-frumusetea-paulinei-borghese-bonaparte/

Publicat în Filosofie, IdeiRecomandat2 recomandări

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Supportscreen tag