PEN România – Solidaritate cu scriitorii și jurnaliștii din Turcia închiși abuziv (1)

Jurnalistul Necdet Celik a avut o idee curajoasă și nobilă: a propus PEN România, prin intermediul Sabinei Fati, ca 11 scriitori români să trimită 11 scrisori către 11 scriitori și jurnaliști închiși abuziv în Turcia. Propunerea a fost acceptată, iar scriitorii care s-au alăturat acestui demers sunt Sabina Fati, Mariana Groczyca, Bogdan Ghiu, Magda Cârneci, Ioana Morpurgo, Bogdan Crețu, Radu Vancu, Liviu Antonesei, Cosmin Perța, Elena Vlădăreanu și Claudiu Komartin. Sabina Fati s-a îngrijit ca scrisorile să fie traduse în turcă și să ajungă în mâinile celor întemnițați.

În articolul de față vom insera scrisorile trimise până acum de scriitorii noștri:

Scrisoarea 1: Liviu Antonesei către Ahmet Altan

Stimate Domnule Ahmet Altan, Iubite confrate,

Tocmai am terminat de citit cartea Dumneavoastră Nu voi mai vedea lumea niciodată. Memoriile unui scriitor întemnițat și trăiesc o puternică stare de tulburare generată, în egală măsură, de drama individuală și de cea colectivă, din care cea dintîi este parte. Din păcate, Turcia de astăzi nu este cea visată și măcar parțial realizată de marele conducător care a fost Mustafa Kemal Ataturk.

Am trăit mai bine de jumătate de viață într-unul din cele mai represive regimuri comuniste din Europa. Știu deci ce sunt cenzura și controlul ideologic. Dar oricât de represiv a fost acel regim, nu mi-a aplicat drept sancțiuni decît cîteva interdicții de a publica și, spre finalul său sîngeros, o consemnare de cîteva luni la domiciliu. Și acestea ca măsuri administrative, fără a fi purtat prin tribunale. Nu spun că a fost bine, dar nu se compară cu coșmarul pe care îl trăiți Dumneavoastră. Recunosc că mi-a fost mereu teamă să nu mi se însceneze o cauză penală – se obișnuia așa ceva –, dar o clipă nu mi-a trecut prin minte că unui jurnalist și scriitor i se poate înscena participarea la o tentativă de lovitură de stat!

Eu și colegii mei din PEN România cerem eliberarea imediată a Dumneavoastră și a celorlalți jurnaliști și scriitori turci arestați și condamnați pe nedrept, prin înscenări care nu onorează nici un fel de regim și deplîngem subordonarea politică a Justiției. Speranța mea este că ne vom puteam întîlni cît de repede, în România, în Turcia sau oriunde, pentru a bea o cafea turcească împreună. Vom găsi o limbă în care să vorbim. Deja mințile și inimile noastre vorbesc o limbă comună.

Vă doresc multă sănătate, vă urez să vă păstrați speranța,

O îmbrățișare fraternă.

Liviu Antonesei

Scrisoarea a 2-a: Magda Cârneci către Hatice Duman

Stimată doamnă Hatice Duman,

Am aflat despre dumneavoastră din diverse campanii mass-media pe online legate de detenția jurnaliștilor kurzi în Turcia lui Erdogan. Știu acum că sunteți în închisoare din 2002, de aproape 20 de ani, și sunteți considerată „jurnalista cu cea mai îndelungată detenție din întreaga lume”.

Ați fost editorul-șef al ziarului socialist kurd Atilim, v-ați bătut prin cuvinte și atitudini publice pentru libertatea poporului din care faceți parte. Ați fost arestată pentru false motive și ați fost condamnată la închisoare pentru întreaga viață.

Dar nu sunteți uitată. Miile de jurnaliști arestați și închiși din Turcia lui Erdogan nu sunt uitați de comunitatea liberă din restul lumii. Fotografia și informații despre dumneavoastră circulă pe Facebook, Twitter și pe diverse site-uri jurnalistice internaționale. Din 2020 încoace există din nou o campanie mai susținută în jurul numelui dvs astfel încât cazul dvs să rămână viu în memoria colectivă și să fiți eliberată.

Ca președintă de onoare a PEN România, vă rog să rezistați și să nu vă pierdeți speranța. Sper ca într-o bună zi să fiți liberă și să ne cunoaștem personal. Sper ca acest lucru să se întâmple cât mai curând ! Sus inima!

Cu solidaritate,

Magda Cârneci

Scrisoarea a 3-a: Bogdan Crețu către Sedat Laçiner

Dragă domnule profesor Sedat Laçiner,

Sunt și eu profesor, am o carieră academică și un nume pentru care am muncit ani la rând. Nici nu îmi pot imagina cum ar fi ca un sistem opresiv, absurd, să mă decupeze dintr-odată din viața mea și din munca mea și să mă închidă în penitenciar fără să-mi dea dreptul să mă apăr. Noi, românii, am ieșit de 30 de ani dintr-un regim totalitar: nu avem voie să uităm frica, absurdul, abuzul de putere care au schilodit viețile părinților noștri. Teribilul abuz ale cărui victime sunteți dumneavoastră și atâția alții ne arată că oricând se poate pierde libertatea, în numele unor valori pe care nici măcar nu le atacați. În numele Binelui se poate comite Răul. De aceea, privim cu stupoare și îngrijorare către țara dumneavoastră. Din păcate, trăiți de patru ani și jumătate într-o realitate care îl imită pe Kafka. Am citit și răs-citit emoționanta dumneavoastră scrisoare către Hasan Cemal. Aveți dreptate: nu e numai o poveste personală, e tragedia unei țări. Vă felicit pentru curajul de a nu fi complezent și de a nu tăcea. Promitem că nici noi nu vom tăcea de aici, din lumea liberă. Și că ne vom învăța lecția! Credem, naivi, că democrația, odată obținută, nu mai poate fi deturnată. Cine știe, poate au fost momente când așa ați crezut și dumneavoastră. În numai câțiva ani, v-ați trezit că trăiți într-o țară care interzice libertatea de exprimare și care transformă în inamici politici personalitățile care își spun punctul de vedere și care strivește, cinic, viețile unor intelectuali de marcă numai pentru a da un exemplu public de exercitare discreționară a puterii. Nu avem voie să nu învățăm ce e de învățat din experiența dumneavoastră. Nu avem voie să vă uităm. Suntem alături de dumneavoastră, sperăm că libertatea va învinge.

Bogdan Crețu

Scrisoarea a 4-a: Sabina Fati către Hidayet Karaca

Dragă Hidayet Karaca,

Îți scriu din România, cu admirație pentru sacrificiul pe care îl faci în numele adevărului, cu multă compasiune pentru familia ta, care suferă atât de mult, cu gândul că exemplul tău îi va face mai puternici pe copiii tăi și le va oferi un drum de viitor.

Cunosc instrumentele unui stat care vrea să controleze viețile cetățenilor lui nu doar din istorie, ci în mod direct din adolescența mea petrecută în ultimii ani ai dictaturii. Mult înainte să mă nasc eu, în anii 50, familia mea a fost nevoită să suporte multe dintre ororile stalinismului, terenurile și casele ne-au fost luate, mama și bunica mea au primit domiciliu forțat, au fost interogate, chinuite, obligate să accepte adevărul lor.

Nu vreau să compar, doar să-ți spun că înțeleg cât de greu poate fi și cât ilogic e totul. Nu pot să cuprind cu imaginația suferința prin care treci, încercările fizice și psihice la care ești supus, lipsurile de toate felurile. Totul pentru a demonstra că nu întreg adevărul poate fi spus.

Îmi aduc aminte de cenzura care guverna totul în România, de la buletinele de știri, la cărțile de istorie; de la filmele admise în cinematografe, la romanele traduse; de la melodiile care puteau fi ascultate la radio, la versurile care puteau fi publicate. Totul era trucat și parcă nici nu ne mai trăiam propriile noastre vieți.

Dar știu că ție îți este chiar mai greu, fiindcă pe tine nu doar te-au cenzurat, ci pur și simplu ți-au pus călușul în gură să nu mai spui nimic, fiindcă vor să te ascundă, să te facă să taci pentru totdeauna, să te facă să-ți fie frică pentru tine și pentru ai tăi.

Mai știu, însă, că nu te lași doborât, că reziști cum poți mai bine, că speri la o viață în care să poți din nou vorbi la microfon, în care îți poți spune părerile liber, în care vei scrie despre toate atrocitățile pe care le-ai trăit, pentru ca cei din jurul tău să înțeleagă diferența dintre bine și rău, iar istoria să nu se mai repete.

Să ai curaj, putere și speranță!

Sabina Fati

Scrisoarea a 5-a: Bogdan Ghiu către Mehmet Baransu

Iubite coleg, Îți scriu din România, țară care a cunoscut foarte bine, până în urmă cu nu atât de mult timp încât amintirile să fi dispărut în totalitate, ororile și ravagiile dictaturii, ale lipsei de libertate și de pluralism, ale închiderii gurii și minții cu forța și ale încarcerării adevărului prin cenzură și prin auto-cenzură, prin represiune și prin tăcere, lașitate, orbire și mințire de sine. Cu atât mai importantă este lupta ta și a colegilor tăi, pentru că, știi asta cel mai bine, chiar dacă s-a dorit neutralizarea ta, scoaterea ta și a colegilor tăi din arena luptei pentru adevăr și ținerea ta „la secret”, chiar și din poziția și din situația în care ai fost pus, lupta ta continuă, tu continui lupta, chiar dacă, aparent, gura ți-a fost pecetluită și mâinile, legate. Pentru că acum tu, voi, încarcerații cuvântului liber, faceți parte din adevărul care se încearcă a fi ascuns, ținut sub tăcere, reprimat și ocultat, și care tocmai de aceea trebuie spus, preluat, repetat, susținut, scandat, tare și răspicat, ca însuși Numele Adevărului care trebuie, așa cum ai făcut tu însuți, dezvăluit, aruncat în fața celor care vor să-l facă uitat. Scriindu-ți, nu doresc decât să te sprijin moral să continui să lupți, în primul rând cu descurajarea, asigurându-te (dar asta tu știi foarte bine) că Dreptatea este de partea ta, de partea noastră, a cuvântului liber, plural, diferit. Și că numai adevărata separație a puterilor – o presă liberă și o justiție liberă – poate asigura adevărata putere a oricărei țări, a oricărei comunități, a oricărei societăți. Cine fură puterea o pierde. Dar acesta este un adevăr numai al nostru, secretul nostru, multimilenar.

Curaj în continuare! Sper să ne și putem vorbi într-o bună zi!

Bogdan Ghiu

Sursă scrisori și informații: PEN Club România

Foto: PEN Club România

Publicat în Actualitate, Editorial, EvenimenteRecomandat0 recomandări

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *