e vârsta la care
nici la rugăciune
mâinile nu mai stau împreună
și ea tot te ține de mână
tu ești pe jumătate
rușinată
pe jumătate
te enervează
aștepți cuminte să‑ți transpire palma
să alunece cleioasă
s‑o lași să cadă pe lângă corp
s‑o lași acolo neajutorată
în plină stradă
grăbești pasul
îți faci avânt cu cealaltă
cât timp cealaltă
e tot mai îngreunată
și se agață
tot ești pe jumătate
rușinată
pe jumătate te enervează
că ține pasul
smulge‑te și‑o să
vezi tu acasă
dar tu nu faci
o scenă pe pietonală
prinsă în închisoarea mâinii
strângi
cu o putere egală
îți vine să plângi
încă două intersecții
și ajungi la școală
și speri să nu intre cu tine
‑n clasă să te așeze
în banca patru
am cinșpe ani fără două zile
, mama
ce dracu
(*)
ești la prima întâlnire el
te ține de mână
chiar și‑atunci când are
mâna ruptă
cu mâna bună
iar când nu are mâna ruptă
cu mâna dreaptă sau
mâna st(r)ângă
uneori cu mâinile împreună
te ține jucăuș
face palmele căuș
și‑și dă în cele din urmă seama
că mâna ta dreaptă se întinde
la infinit în urmă și
de ea e agățată mama
pleacă
nu‑l mai vezi niciodată
tu ești pe de‑a‑ntregul
rușinată
și pe de‑a‑ntregul
te enervează
o să vorbiți acasă
îți zici și
nu mai vorbiți nicodată
acasă
(*)
începi să scrii
despre intimitate ea
îți citește jurnalul
și te întreabă ce nu face bine tu
nu știi să‑i răspunzi vă
certați de la mâini ținute
și nu oricum ci pentru că
ai crescut
ai îndrăznit
cum ai putut
faza e că ai vrea să treci strada
și singură te simți invadată nu știu
ai vrea să te poată ține un băiat
de mâna cealaltă sau poate
de ambele câteodată
ai vrea ca ea
să știe fără să știe
că ți‑e pe jumătate
rușine
pe jumătate
te enervează
e vârsta la care
nici la rugăciune
mâinile nu mai stau împreună
(*)
trece
o vreme pleci
de acasă
ești singură departe
ți se usucă palmele îți
iei creme o suni
să‑i înlocuiești vocea cu mâna
de care ai avea acum nevoie
atât de mult
de crăciun
îi mângâi nervurile
obrazul noile riduri
și o ții în brațe
fără să te gândești că
oricum ai da‑o
ar fi pe jumătate
rușinată sau
pe jumătate
ar enerva‑o
ea nu simte asta niciodată tu
abia acum poți să zici că
ai crescut
și‑i strângi mâna așa
cum te strângea și ea
când erai mică
pe trotuar
și nu‑nțelegi unde încape
întreagă
fericirea lumii
într‑un gest bizar
și nu‑nțelegi de ce
dintr‑odată e normalsau de ce
până acum niște ani
nu era normal
dai timpul înapoi
mama a rămas acolo
când toți ceilalți au plecat
deși ar fi putut face un pact
să te țină de mână cu schimbul
cu ea sau să
nu te țină niciodată cu adevărat
și ce supărări exersai și cum
îți abțineai plânsul
când vă plimbați
și cât îți mai doreai
să te smulgi
a trecut mult și n‑a trecut
atât de mult de‑atunci
și tot la mama îți dorești s‑ajungi
(*)
și la un moment dat
o să îi cauți mâinile în tot
după ce ții cu viața toată
de mâna‑i ridată
fără să știi că e pentru ultima dată
abia atunci îți dai seama
că intimitatea după care fugi
e tocmai cea la care‑ajungi
cu mama
