Tandreţe
Tandreţea e un dumnezeu transparent şi fără apărare al detaliilor,
un embrion minuscul în pauza dintre voce şi respiraţie,
tandreţe e atunci când nu poţi găsi ieşirea dintr-un apartament, noaptea
şi trebuie să-i asculţi cu atenţie pe oameni cum respiră;
tandreţea trăieşte în tine şi, în acelaşi timp,
te devoră până când nu mai rămâne nimic.
Tandreţea e o reflexie spartă într-un pahar de cocktail cu gheaţă
şi lămâie
tandreţe e atunci când distanţele înseamnă numai de la sau până la.
Când îl priveşti dormind până dimineaţă,
tandreţe e atunci când săruturile lasă, iarna, urme de sânge
în rujul de pe buzele tale crăpate.
Tandreţea e lumina slabă şi călduţă a camerelor de hotel;
lumânări multicolore topindu-se la tine în mână.
Tandreţe e atunci când îţi pune un antiseptic ieftin
pe tatuajul de pe ceafă
şi după aia suflă ca să nu usture.
Tandreţe e atunci când auzi zgomotul roţilor maşinii lui în liniştea oraşului,
o cută într-o bandă elastică din jurul trunchiului, un coş invizibil
pe umăr.
Tandreţea e o colecţie aleatorie şi absurdă de detalii,
un bilet de acces la ce s-a întâmplat atât de departe
sau atât de aproape.
Cântecul zilei de muncă
Când mi se rupe brățara,
când rămân fără baterie la iPod,
când pachetul de țigări e gol, mă gândesc la tine.
N-ai cum să mă ajuți, dar mă gândesc la tine.
E cald, îmi las părul să crească
și să devină transparent ca un spirit.
Pot să invoc și să-mi îndeplinesc orice dorință,
dar sunt nebună și mă gândesc la tine.
Când melancolia obsesivă se lipește de mine
ca un aracet pe care nu pot să-l dau jos –
nu plâng pentru nimic, nu visez nimic,
– pur și simplu mă gândesc la tine.
Traducere de Vlad Pojoga
–
Ilustrație: Dan Perjovschi
