Poezia română din Basarabia. De la contur la imagine

Poezia română din Basarabia a făcut obiectul câtorva antologii demne de reți­nut. Antologii care însă s‑au fixat pe ge­nerații de creație (Portret de grup. O altă imagine a poeziei din Basarabia de Eu­gen Lungu, sau Dreptul la nume. O an­tologie a poeziei șaizeciste din Basarabia de Andrei Țurcanu, sau Caligrafii. O an­tologie a poeziei șaptezeciste din Basarabia, a Luciei Țurcanu), fără a depăși perime­trul temporal anunțat. Antologia poeziei românești din Basarabia (1770‑2020) de Nicolae Leahu (Știința, 2021) este pri­ma care cuprinde „necuprinsul” – înce­pând de la primele versuri anonime de la sfârșitul secolului XVIII până la versurile tinerei Paula Erizanu. Studiul introduc­tiv – complex și de largă respirație (50 de pagini) – este o sinteză fără precedent a poeziei românești din Basarabia, pornind de la „geneza, dramele și comedia cuvân­tului în Moldova răsăriteană”. Iar plăcerea de a povesti a antologatorului amplifică plăcerea de lectură a cititorului. Nicolae Leahu nu este doar cel mai autorizat cri­tic al poeziei românești din Basarabia, ci și un naratolog al poeziei, cu o vervă stilis­tică seducătoare. Unde căutăm începutu­rile poeziei noastre culte? Nicolae Leahu ne conduce prin hrubele istoriei, pe la cronicarii și creatorii anonimi ai cărților populare: Alexandria, Sandipa, Viața lui Bertoldo (manuscrise vechi excelent anali­zate de lingvistul Galaction Verebceanu), Istoria lui Autocrit Varlaam și Ioasaf și alte cărți ale începuturilor, care „forțează de­pășirea clișeelor autohtone de gândire și deschid imaginarul către o generoasă ex­terioritate, în cadrul căreia mirajul lu­minilor exotice se împletește cu aspirația de aventură și cunoaștere, fie și în tipa­rele unei sensibilități încă adânc ancorată în inerțiile timpului și ale locului.”. Pri­mele versuri care anunță prezența firavă a conștiinței poetice a autorului anonim se ivesc în Moldova istorică la 1770 și le re­găsim în cunoscutul volum Antologia po­eziei moderne moldovenești (1770‑1840), îngrijit de Efim Levit. Dintre acestea, ale­gerea fericită (și îmbucurătoare pentru mine) a lui Nicolae Leahu cade pe Pre slăvi­tă Afrodită, considerată, la fel ca și hronicul versificat al morții lui Grigorie Ghica‑Vo­dă, mai mult decât un exercițiu de impro­vizație, întrucât denotă strădanii retorice care vin dintr‑o „tradiție lecturală” anteri­oară celei de‑a doua jumătăți a secolului al XVIII‑lea. În cazul lui Ioan Cantacuzino, primul poet care‑și vede numele pe o pla­chetă editată, suntem pe un teren meto­dologic sigur. Poezii noo are valoarea unui „document lingvistic și literar”, conectat la „sursele literare occidentale” și deschis pen­tru „mecanisme” poeticești (ritm și rimă), poetul asumându‑și un crez artistic, cu res­pect pentru rolul scriitorilor care „împo­dobesc Limba, Patria‑și slăvesc”. Ienăchiță Văcărescu, Costache Conachi, dar mai ales Constantin Stamati, Gheorghe Asachi completează galeria întemeietorilor, adău­gând vigoare stilistică și complexitate arhi­tectonică poeziei din Basarabia. O surpriză pentru cititorii mai îndepărtați (cultural, nu temporal) de „zorii poeziei” este apari­ția lui Vasile Fabian‑Bob, ardeleanul care a adus în Basarabia „combinatorica ludică de tip manierist”, cu accentul pe puterea ima­ginației de‑a instaura fantasticul și utopicul în spațiul realului. Alături de Constantin Stamati, Alexandru Donici, fabulistul Ion Sârbu și poetul Gheorghe Păun, antologa­torul îi plasează și pe Alexis Nacco, Du­mitru C. Moruzi, Matei Donici care, mai mult sau mai puțin, „întregesc totuși umi­lul peisaj liric din orizontul căruia reînce­pe aventura poetică basarabeană în secolul al XX‑lea.”. Dacă ar fi doar o cronologie a liricii din Basarabia, antologia lui Nicolae Leahu n‑ar spune prea multe, dar ambițiile binevenite ale criticului țin de coroborarea spiritului poeziei la contextul social‑istoric și la epocă, de definirea și nuanțarea linii­lor de forță ale fenomenului poetic româ­nesc prin voci singulare. Și de identificarea „tensiunilor spiritului de‑a se elibera de presiunile existenței pentru a se oglindi în nebuloasa rotitoare a propriei sale identi­tăți…”.

Aceste priorități metodologice condi­ționează și rațiunea de selecție a textelor. Bunăoară, pentru a reliefa modul ferm în care lingvistul și istoricul Hasdeu își asu­mă și condiția de poet, Leahu selectează poezia Viersul, în care poetul se aliniază la Homer și Dante, „ceea ce divulgă un grandios și ambițios program”, așa cum Bradul are o aură de „autoportret simbo­lic”. Sau Limba noastră, capodopera lui Mateevici, dincolo de virtuțile de mare poezie, prin efectul plasării ei în diferite contexte… electorale – e un „discurs po­litic de excepție” pentru moldovenii din stânga Prutului. Comentariul antologato­rului la această poezie este o șansă pentru profesorii de limba română de a se deba­rasa de clișee patriotarde și festiviste și de a însuși un tip de receptare creativă și nu­anțată a unui text consacrat din recuzita patriotică.

Din galeria poeților anilor ’30, antolo­gatorul îi scoate la rampă doar pe câțiva: Olga Vrabie, Nicolai Costenco, Magda Isanos, George Meniuc și – curios – pe Bogdan Istru. Trecem peste literatura so­vietică („numai un deconstructivist cu umor s‑ar mai putea plimba prin aceas­tă « pădure de simboluri » sinistre”), pes­te poezia șaizecistă, de unde privește de la înălțimea spiritului modelator Grigore Vieru, dar și peste euforicii „întru meta­foră” șaptezeciști, pentru a ajunge la alte comentarii concrete pe texte. Deliciul îl face Cina irodică a lui Eugen Cioclea – un text „definitoriu pentru momentul con­stituirii identității lirice a optzecismului basarabean” și Înălțarea lui Emilian Ga­laicu‑Păun. Aici, comentariul antologa­torului alternează în mod complementar cu cel al autorului E.G. Păun, care și‑a autocomentat poemul într‑un număr al revistei Semn. Împreună – poetul și cri­ticul – urmăresc drumul „de la pre‑text la viziune” și modul subtil în care creativita­tea se distilează și se esențializează în artă.

Segmentul douămiist, tratat expeditiv, îi scoate în față pe Iulian Fruntașu, Mitoș Micleușanu, Mihail Vakulovski și Alexan­dru Vakulovski. După ei, vin ceilalți, în­rudiți în „crisparea și degajarea (tot mai studiată, cu timpul) cu care arată că și‑ar livra « poveștile » de viață (periferică, stoar­să de orice speranță) și de moarte (lipsită de orice patetism al clipei). Condiția june­lui marginal (elev, student, salahor, ștren­gar, angajat sau funcționar mărunt etc.) și atitudinea programatic anticalofilă sunt mărcile distincte ale acestei poezii extrem de interesată de captarea în discurs a unei trăiri cel mai ades confecționate dintr‑un aliaj de autenticitate și bizarerie fantezis­tă, de oralitate gureșă și gust plebeu, alu­necând (cam des) în trivial și penibil.”. Nu ader la toate preferințele și alegerile lui Ni­colae Leahu, dar întreaga orchestrație, cu notele ei ludico‑ironice și acordurile ei cri­tice, desfășurate în volute stilistice specta­culoase, ține de arta înaltă.

Privită în ansamblu, poezia româneas­că din Basarabia, așa cum este prezentată și analizată de Nicolae Leahu, reprezin­tă un document de mentalitate artistică și spirit vizionar, căruia confruntarea cu timpul și istoria i‑au dat configurații par­ticulare, de o perpetuă și variabilă tensiu­ne creatoare.

Distribuie acest articol:

Articole recomandate

Arte plastice
Ioana Drăgulin

În dialog cu artista Maria Bordeanu

Arta contemporană servește drept oglindă care reflectă o varietate de expresii. Provoacă privitorul și se dezvoltă în moduri surprinzătoare, legând experiențele umane printr-o înțelegere vizuală

Cultură
Tatiana Ernuțeanu

Poeme (Sentimental)

să nu-ți faci griji că ceva ar putea fi irepetabil din discontinuu se poate face lejer o structură nu te dedai la deliciile celuilalt decât

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *