Poezii II

***

Îmi străjuiești fiece pas, Fecioară!
Sînii tăi mari la început mă alăptară,
Deși ți-era rușine să-i ții albi și goi,
Cu vinișoare-albastre și deodată amîndoi,
Căci nu mă săturam numai cu unul,
Ci ți-i sugeam pînă la sînge ca tăunul
Şi nu vroiam decît la Tine-n brațe
Calde și moi și pline de dulceață
Şi dacă mă lăsai o clipă te strigam
Deși de-acum eram un băietan
Şi te-nroșeai și te fereai de mine
Plină de-o tainică și grea rușine
Pe care numai Sfîntul Duh o înțelege
Şi ne lăsa-mpreună-n orice fărdelege…

***

Tandră Fecioară, Fragedă Marie,
Mi te închipui așteptînd într-o chilie,
Cu ochii ațintiți către văzduh,
Să se pogoare pe fereastră Sfîntul Duh.
Ești doar cu o cămașă îmbrăcată,
Lungă și albă, fără nicio pată
De sînge femeiesc. Tu, Preacurată
Şi pe pămînt și-n ceruri Adorată,
Şi îți asculți bătaia caldei inemi
Ca pe un cîntec ce nu-l știe nimeni
Ci numai tu îl înțelegi, rămasă grea
De taina ce te-nvăluie în ea…
Foto: rfi.ro
Publicat în Cultură, Fără categorie, LiteraturăRecomandat1 recomandare

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Supportscreen tag