Poezii (IV)

Fii liniştită…

Fii liniştită, moartea mea, mai este vreme
Pînă dai voie fluturilor să mă cheme
Şi roua s‑o pui veselă să zburde
În zorii gri ai unei dimineţi absurde
Ce duce spre‑ntuneric, nu spre raze
Lungi şi subţiri, sărbătorind calde amiaze,
Şi florilor şopteşti să zică psalmii
Ţinuţi în miezuri ca‑n căuşul palmei.
Tu odihneşte‑te, va trebui să fii frumoasă
Şi‑acoperită toată cu mătasă
Să nu‑ţi zăresc ca din greşeală sînii
Ca să te‑ntorci, pe cît de mult te mînii,
Şi să mă laşi să mai trăiesc o viaţă
Ce ar începe iar c‑o dimineaţă,
Cînd îngerii treziţi se spală trişti pe faţă…
*
Mi‑e frică. Dacă mor şi nu mai scriu
Ce am mai blînd în mine şi mai viu,
Mai fericit – copilăria mea,
Tărîm ascuns ca după o perdea
Trasă în jos, pîn’ la pămînt, de‑o zînă rea?
Iau lucrurile‑n mînă şi le spun,
Neauzit de nimeni, rugăciuni,
Şi îngerii mi‑i chem să mă ajute,
Făcîndu‑le prin aer semne mute,
Şi mă gîndesc la tot ce am iubit,
Femei cu ochii largi şi pas spăşit,
Cînd îmi treceau pragul, privind frumos
La patul cu‑aşternutul mătăsos
Şi căutau să‑mi fie de folos…
Mi‑e frică. Dacă mor şi nu mai scriu
Ce am mai blînd în mine şi mai viu?

Pe urmă (Pastel casnic)

Pe urmă nu mai vine nici un gînd.
Mă văd pe mine însumi lin plutind
Deasupra patului, întins orizontal,
Cum liniştit citesc o carte de Hrabal,
Iar tu dintre cearceafuri îmi faci semne
Să vin iar jos, s‑aduc un braţ de lemne
Uscate pentru godinul răcit,
Surcele, gaz, cutia c‑un chibrit
Şi să aprind de dimineaţă focul,
Lăsînd deoparte levitaţia. Norocul
Mi‑e lîngă tine, caldă, goală‑n perne.
Unde m‑aştepţi cu coapsele‑ţi eterne
Şi sînii mari, tot surîzînd şi surîzînd…
Pe urmă nu mai vine nici un gînd!

(Fragment din volumul „Opere VI. Ne-ndepărtăm din ce în ce de viață… Opera postumă”, Ed. Polirom, 2019. https://www.polirom.ro/carti/-/carte/7175)

Publicat în Cultură, LiteraturăRecomandat0 recomandări

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Supportscreen tag