Poezii

mai bine tu
văd tineri cu Che Guevara pe piept
tatuaţi cu Che Guevara
lideri politici cu Che Guevara pe tricouri
oligarhi cu Che Guevara pe portofel
cîntăreţi Che Guevara
poeţi Che Guevara
ce de Che Guevara
veneam la lucru şi un bătrîn aurolac dormea dus
sub o bancă din parcul de alături
iar Che Guevara de pe tricoul lui îi veghea somnul
îi liniştea visele
îi pregătea gînduri limpezi
amintiri frumoase pline de viaţă
speranţe mincinoase
tineri tineri tineri cu Che Guevara
în cap
Che Guevara care omora copii
decît Che mai bine Lenin
decît Hitler mai bine Lenin
decît Stalin mai bine Lenin
decît Lenin mai bine Jim Morrison
decît Jim mai bine Jerry
decît Jerry mai bine Henry Miller
decît Henry mai bine uită-te în jur
la părinţii tăi la prietenii tăi la colegii tăi
la ţara în care trăieşti la oraşul în care eşti
uită-te în jurul tău
şi gîndeşte-te la tine
gîndeşte-te un pic mai mult la tine
gîndeşte-te la tine

Coloana tăcerii
ştii jocul acela în care oamenii se învîrt în jurul scaunelor
şi la semnal se aşează pe scaunul cel mai apropiat
dar unul dintre ei pur şi simplu nu mai are loc?
olteanul Brîncuşi şi-a lăsat sufletul în România
şi-a luat instrumentele şi s-a cărat la Paris să ciupească nemurirea
devenind unul dintre cei mai mari artişti ai planetei
Brancusi sculptor francez de origine română
toţi ceilalţi s-au înghesuit într-un singur muzeu
doar el s-a întins de unul singur într-un atelier aparte
iar numele său – Brîncuşi –
sare în ochi din orice sală a muzeului Pompidou
creierul lui Brîncuşi admirat din
sala Dali sala Picasso sala dada sala impresionistă sala surrealistă
iar aici la Tîrgu Jiu duhul lui Brîncuşi
stă zgribulit sub un scaun de lîngă masa tăcerii
înjură de mamă poarta sărutului
şi repetă la infinit:
permettez-moi, s’il vous plait, d’aller à ma place…

viaţa cîntă la orga morţii
cînd eram foarte tînăr jocul meu preferat era de-a viitorul îndepărtat
mă jucam de-a vreau să fiu mare de-a şcoala de-a fiul
am jucat toate sporturile şi am citit toate cărţile
de la antici la Sorokin şi Houellebecq
m-am jucat de-a literatura şi de-a tinereţea şi de-a moartea
şi totul era plin de viaţă chiar dacă
viaţa îmi sugera zi de zi că nu are viaţă şi moartea nu are moarte
prin venele ei curge sîngele bunicii care în copilăria ei
a fost salvată din trenul morţii doar din întîmplare
iar în copilăria mea mă aştepta în pauza mare cu gogoşi
şi-mi povestea cum atunci cînd voi fi student…
apoi moartea nu i-a dat celuilalt bunic nici o şansă
şi a chemat-o pe mama în casa ei părintească
a bătut la uşa copilăriei a intrat şi a întrebat-o pe bătrîna
care gemea în pat
unde e mama sa „eu sînt, fata mea” a auzit mama
apoi bunicu’ l-a trimis pe fiu-so după medicamente şi
cînd s-a întors i-a cerut restul
de care n-a mai avut însă nevoie niciodată
apoi moartea a avut nevoie de neuitare şi de sînge puternic şi
l-a luat pe tata din picioare
exact în ziua în care insistase la telefon să venim eu şi cu frate-meu acasă
cînd eram mai tînăr îmi ziceam că numai viitorul contează
iar prezentul este cel mai important
acum trăiesc doar în prezentul imediat
acum viitorul cîntă la orga morţii şi-mi face din ochi
doar datorită trecutului din care-mi trag seva
aşa cum moartea se hrăneşte cu suflete
prefăcînd oamenii în scrum

Publicat în Cultură, LiteraturăRecomandat0 recomandări

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Supportscreen tag