Povestea vieții mele

M-am născut în Iașiul anului 1982, într-o zi de iarnă – mai exact, pe 2 ianuarie. Întotdeauna spun lumii și mă laud, de altfel, că sunt moldoveancă, însă adevărul este că provin dintr-o familie cu părinții ardeleni: tatăl meu este originar din Zalău și mama mea este din Brașov. Ei s-au cunoscut în Iași datorită bunicilor noștrii. Bunile mele au fost amândouă învățătoare, iar bunicul materne ra colonel. Bunicul din partea tatei era basarabean, un artist boem, mare filosof și scriitor; a fost profesor universitar de limba latină, iar la un moment dat, a trebuit să predea la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Din acest motiv, toată familia a fost nevoită să se mute în Moldova. Mama mea a ajuns aici prin repartiție, dupa ce a terminat Facultatea de Educație Fizică din Bucuresti. Practic, firul romantic dintre ei „s-a însăilat” la Iași: la șase luni după ce s-au cunoscut, au făcut nunta, iar ulterior, am apărut eu în viața lor.

În ciuda vremurilor, familia în care am crescut avea un spirit liber, căci se știe că în perioada comunismului existau numeroase restrictii. Mama Mărioara însă, (cum o alintam noi pe bunica paternă) venea cu un aer de libertate și tot timpul la noi în casă era muzică, poezie, romanțe, doine… Vorbea cu tâlc și mereu avea câte o povață.

Am ajuns să cresc în dulcele târg al Ieșilor, în Copou – într-o casă de pe Sărărie, cu o grindă foarte mare, terasă și curte (de aceea cred că s-a sădit în mine dragostea față de casă și pământ, în general). Când m-am mutat în București, prin anul 2003, nici nu mi-am imaginat vreodată c-aș putea să rămân la bloc. Tot timpul știam că voi sta la casă, întrucât am fost atrasă de tot ce înseamnă natură. Drept dovadă, acum locuiesc cu familia mea la casă, unde copiii mei se pot bucura de curte. Am copilărit alături de sora mea pe Sărarie: obișnuiam să inventăm jocuri, tot felul de concerte ori ne jucam de-a jocurile olimpice și ne improvizam bara; era foarte frumos, căci mereu ne dovedeam foarte inventive. Când venea toamna în Iași, alături de o verișoară de-a noastră, aveam vernisaje și realizam colaje din frunze uscate și le puneam pe pereți; părinții nu ne certau niciodată pentru acest lucru. Aveam revista noastră, o revistă a familiei, în care fiecare – eu, sora și verișoara mea – aveam totul bine stabilit, de la cea care făcea schițele și până la cine lua interviuri (de exemplu, le luam interviuri trecătorilor din fața casei noastre). Obișnuiam să culegem strugurii toamna, să îl urmărim pe tatăl meu cum făcea vinul cu unchiul Iancu, iar apoi, iarna, mergeam cu colinda din casă în casă.

Părinții noștri organizau mese peste mese. În fiecare duminică, bunica ne aduna pe toți și aveam un ritual (păstrat, de altfel, în familia mea cea nouă): dimineața, mergeam la biserica romano-catolică pentru ca apoi, să ne întoarcem acasă pentru a lua masa împreună. Acolo, unchiul meu cânta la pian, iar bunica spunea povești. Existau momente în care ne mai și certam, ne mai și contraziceam (semănam cu o familie de italieni, destul de gălăgioși, dar savuroși); totul ajungea însă, la un final fericit, marcat de multe îmbrățișări.

Cel mai de preț lucru din viața mea este familia. Aceasta este piesa mea de rezistență, tot ce este mai însemnat pentru mine. Îmi iubesc foarte mult și țara, cu toate locurile acestea rurale, ador viața la țară, cu tot ce înseamnă orătănii și tradiții.Astfel, nunta mea a fost inspirată din nunțile văzute în copilărie prin Ardeal, la Coșlariu, unde ne petreceam verile. Apoi, pentru botezul Ritei ne-am inspirat din zona Maramureșului. Încerc să aduc în viața mea de astăzi (destul de cosmopolită) „izul” acesta tradițional la care țin foarte mult. Pentru mine, acestea reprezintă adevăratele valori. Drept urmare, am cumpărat în Maramureș un teren și o casă destul de veche (150 de ani), din aceea din lemn, adevarată; se afla în curtea unor oameni care urmau să o pună pe foc și am salvat-o. Urmează să o ridicăm de la zero, să o montăm iar la noi pe teren.

(Fragment din cartea autobiografică Povestea vieții mele, care va apărea la editura Revistei TIMPUL.)

Publicat în Cultură, LiteraturăRecomandat0 recomandări

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Supportscreen tag