Primăvara de Ali Smith – Realitatea de astăzi, comprimată

Deși titlul romanului evocă un anotimp al metamorfozei, al renașterii naturale, al regăsirii și al reformării spirituale, acțiunea din romanul Primăvara de Ali Smith are o traiectorie exact opusă, impresionând cititorul încă de la primele pagini cu o realitate cruntă, nestilizată, unde stările anxioase par să domine. Fiind cel de-al treilea roman din Cvartetul Sezonier al autoarei, acesta se distinge prin tonul sumbru, solemn, care este perpetuat de-a lungul cărții fără încetare.

Cvartetul Sezonier reprezintă un experiment îndrăzneț și atipic literaturii contemporane, aducând în prim-plan diferite evenimente de ordin politic, economic, social și analizând cum acestea au sculptat și șlefuit cursul omenirii. Toamna – primul roman al seriei – prezintă în amănunt cristalizarea Brexitului și, mai apoi, schimbarea ideologică frapantă venită din partea poporului britanic. Succesorul său, Iarna reunește elementele tipice Crăciunului instituite de Dickens și simbolul diviziunii, minciunii și puterii construite ferm de Shakespeare în piesa Cymbeline, făurind o poveste complexă ce tratează reverberațiile Brexitului resimțite și discutate aprins de o familie simplă, britanică, în inima anotimpului înghețat. Din punct de vedere al tonului, Primăvara este un roman mai agresiv, catartic, încununat de note disperate ce gravitează în jurul mai multor factori ce și-au pus amprenta asupra lumii: social media, neuitatul Brexit, venirea lui Trump la conducerea Statelor Unite, valurile de imigranți și refugiați.

În lumea ficțională creată de Ali Smith, omenirea și devenirea sa sunt reduse la nivel micro, la povești aparent independente cu actanți obișnuiți, construindu-se astfel o imagine veridică despre societatea britanică care navighează pasiv timpuri incerte, macabre, fără a avea vreun mecanism de rezervă prin care să-și schimbe destinul. Dacă facem o comparație, personajele construite de Ali Smith sunt precum pionii de pe tabla de șah din pictura „Jucătorii de șah” realizată de Thomas Eakins, iar mișcările lor sunt premeditate, coregrafiate de niște instanțe umane care își exercită puterea, sacrificând pioni în drumul labirintic înspre victorie sau înfrângere. Pe lângă poveștile centrale, autoarea inserează pe alocuri note sau trimiteri din literatură sau artă (referindu-se în special la secolele anterioare), creând o mantră cu aromă de repetitivitate, de parcă dorind să ne amintească cum destinele nu sunt unice, ci mai degrabă se reîncarnează și intră într-un ciclu universal. Așa cum Rainer Maria Rilke și Katherine Mansfield puteau să se întâlnească din pură întâmplare și să nutrească, apoi, sentimentele unei iubiri  pasagere, la fel se poate întâmpla și între doi colegi de serviciu, precum ne arată romanul Primăvara.

Prima parte a romanului Primăvara are o tentă mai degrabă psihologică. Primul personaj de importanță crucială care apare în roman, Richard Lease, un producător de film cu tendințe sinucigașe, căzut într-o depresie adâncă, este chinuit sufletește de trecerea în neființă a celei mai bune prietene ale sale, Paddy, o scenaristă mai în vârstă decât acesta. Sentimentele proiectate de Richard sunt cu precădere de admirație, rareori dând impresia unui posibil fir amoros platonic. Povestea dintre cei doi este explorată atât din punctul de vedere al timpului prezent, disecând suferința lui Richard și confirmând stereotipul depresiei drept „boala secolului douăzeci și unu”, cât și prin prisma trecutului, unde Richard și Paddy, aflată deja pe patul de moarte, se angajează în conversații cordiale, dezbătând statutul politic și social din Marea Britanie sau, mai simplu, folosesc un umor negru, sec, pentru a anihila, pe cât posibil, apropierea iminentă a morții.

Abia pe la jumătatea romanului, tempoul acțiunii se schimbă într-unul cu adevărat alert. Două suflete, aparent fără nicio conexiune anterioară, se intersectează și pornesc într-o călătorie impulsivă, inedită. Motivul familiei revine în forță. Brit, o funcționară umilă la Centrul de Îndepărtare al Imigranților, duce un trai monoton, lipsit de culoare, influențat masiv de serviciul său, pe care ajunge treptat să îl deteste. Ali Smith este foarte acidă în descrierile și aluziile referitoare la acest centru, reiterând cu o ironie ucigătoare că, de fapt, este o închisoare pentru imigranți, ascunsă în spatele unui nume distins, fără a avea un scop umanitar, de reabilitare.

Florence, cea de-a doua protagonistă din această secțiune a cărții, se află într-o cumpănă existențială, simbolizând exact imigrantul maltratat. Portretul său fizic este foarte vag, contribuind cu atât mai mult la nota de generalizare, ea putând fi orice imigrant minor, frânt de destrămarea propriei familii. Din spusele sale enigmatice, se înțelege că mama sa a fost reținută într-un astfel de centru. Investigațiile sale, făcute pe cont propriu și cu o inteligență acerbă, atipică pentru o tânără de doisprezece ani, o poartă spre ținuturile scoțiene, în frenetica sa căutare a răspunsurilor. Brit, fermecată hipnotic de convingerea tinerei și motivată suplimentar de neajunsurile și nedreptățile experimentate la muncă, alege să o însoțească. Curând, raportul dintre ele devine o prietenie fragilă, o apropiere simbiotică alimentată în principal de umorul negru, inserat cu delicatețe de către autoare. Încercarea futilă a lui Florence de a se dezabona de la anumite email-uri devine o metaforă modernizată pentru deținuții din aceste centre, ei fiind prada, captivii unui sistem eronat și injust.

Elementul de surpriză din carte sălășluiește tainic în ultimele pagini ale romanului. Ali Smith alege să ridice improbabilul și imprevizibilul vieții la un rang superior de-a lungul cărții, doar pentru a-l frânge ireversibil în final. Două povești aparent complet divergente ajung periculos de aproape, în același mediu, probabil la doar câteva străzi distanță. Richard sosește într-un mic oraș pitoresc din Scoția pentru a realiza următorul său film în timp ce Brit și Florence își continuă traseul prestabilit, făcând progrese majore. În mod apocaliptic, în completă disonanță cu restul volumului, la sfârșit apare o timidă licărire de speranță. Richard probabil își va putea găsi liniștea și echilibrul interior, scăpând de angoasa din sistemul său intern, acum că se află într-un loc complet nou. Probabil o familie va fi reunită. Finalul semi-deschis este unul calm, contrastant de optimist, ce oferă un răgaz mult așteptat cititorului, unde poate răsufla ușurat, după multe pagini impregnate cu note negre.

Fragilitatea vieții și eterna sa schimbare este o temă prevalentă în Cvartetul Sezonier al lui Ali Smith. Este o idee cutremurătoare, ce neliniștește multe gânduri și naște întrebări nedorite, precum regăsim sumarizat și în Primăvara, o lectură incitantă și deosebită. „Lucrurile se pot schimba în timp, ce pare fixat și prins cu un ac și închis într-o viață poate să se schimbe și să se deschidă și ce e de necrezut și imposibil la un moment dat va fi cu ușurință posibil altcândva.”

Sursă foto: https://ro.pinterest.com/pin/187180928250467312/?nic_v2=1a6srmHGe

Publicat în Cultură, Literatură, RecenziiRecomandat0 recomandări

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Supportscreen tag