Prof. univ. Valentina Sandu-Dediu: „Secretul unei cariere bune este să nu ți-o propui de la început”

Nu am terminat de multă vreme Conservatorul, dar recunosc, reîntoarcerea în clădirea Balș mi-a provocat oarecare emoții, mai ales știind că mă voi reîntâlni cu o parte din profesorii care mi-au fost dragi și care mi-au îndrumat, timp de șase ani de zile, pașii spre a înțelege mai bine muzica.

Joi, pe 29 octombrie, a avut loc un eveniment foarte important pentru lumea muzicii clasice românești: Universitatea Națională de Arte „George Enescu” i-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa doamnei profesor Valentina Sandu-Dediu, ale cărei studii de muzicologie le-am citit cu drag în sala de lectură, mai ales când am avut nevoie să descos muzica lui Beethoven.

Am ascultat cuminte toată ceremonia și, drept să spun, abia așteptam să fac interviul pentru că voiam și eu să cunosc atât academicianul, cât și omul Valentina Sandu-Dediu.

Am încercat să nu pun multe întrebări, să le adresez doar pe cele esențiale. În primul rând, am vrut să știu ce semnificație are această distincție pentru ea. Am fost impresionată de modestia răspunsurilor sale, precum și de faptul că doamna profesor însăși se simțea măgulită de tot ceea ce i se întâmpla, fiind copleșită de atâta atenție: Sunt foarte emoționată! Am fost surprinsă extrem de plăcut de această invitație și mi-am dat seama că întotdeauna am avut aici prieteni foarte buni, colegi care sunt foarte generoși. Suntem colegi care ne ajutăm, ne respectăm reciproc și din partea lor consider că este o generozitate. Iar pentru mine este o adevărată onoare. Știu că onorurile sunt trecătoare, dar, trebuie să recunosc, îți fac plăcere!

Deși domeniul muzicologiei este cel mai privat de lumina reflectoarelor, acest fapt nu îl face mai puțin important, căci criticile muzicale ne ajută să îi înțelegem atât pe compozitori, cât și epocile istorice din care au făcut parte. Inițial, Valentina Sandu-Dediu a studiat pianul, dar plăcerea de a citi era mult mai puternică decât aceea de a petrece multe ore în fața partiturilor și, astfel, muzicologia a fost alegerea destinului: Mi-au plăcut ambele activități. Cred că deciziile făcute, întâmplările din viață m-au îndrumat până la urmă. Au existat diverse accidente ale destinului care m-au îndreptat spre muzicologie mai apăsat. Nu am părăsit pianul pentru că mi s-a părut că acest contact cu muzica vie este foarte important pentru un teoretician și pentru că mi-a plăcut întotdeauna să cânt în ansambluri de muzică de cameră. Nu aș fi fost, probabil, bună de o solistă din diverse motive. Probabil, emotivitatea o fi fost unul dintre ele. Întotdeauna mi-a plăcut lectura, mi-a plăcut să scriu. Mi-a părut rău că nu am un talent de romancier, mi-aș fi dorit să am, dar admir foarte mult romancierii români și internaționali și îi citesc cu plăcere!

Dorind să știu care este rețeta succesului său, am întrebat-o care ar fi sfaturile pentru tinerii studenți de la secția de muzicologie care, poate, vor să îi urmeze calea. A zâmbit și mi-a mărturisit că nu există una: Secretul unei cariere bune este să nu ți-o propui de la început. Să îți propui la început să faci ce îți place, cu pasiune, cu disciplină, să nu faci excepții de la o muncă susținută. Pasiunea e foarte importantă: să faci ce îți place! Dacă faci ce îți place, vine și răsplata, de toate felurile!

În final, am vrut să știu care este părerea doamnei profesor despre capacitatea muzicii clasice de a-i atrage pe tinerii din ziua de azi, care ascultă tot mai mult linii melodice distorsionate sau monotone, ce parcă nu mai transmit nicio emoție ori nu mai au nimic înălțător în ele: Depinde de noi toți, de toți educatorii, să îi apropiem de muzica clasică. Și să îi apropiem nu înseamnă să le reproșăm întruna că se manelizează sau că pică în divertisment. Nu e rău nici asta! E necesar să existe divertisment. Trebuie să îi atragem pe limba lor, cu programe educative în școală și, mai târziu, interesante; cu concerte foarte interesante. Cred că marile instituții din lume au reușit asta. La noi ar mai fi încă multe de făcut. La noi, instituțiile de concert sunt destul de tradiționaliste și conservatoare. Mizează pe un anumit public, dar se pot face multe lucruri. Sigur, cu condiția să ne putem deschide porțile!

Dacă vreodată vreți să aflați mai multe informații despre muzica clasică, nu ezitați să consultați studiile doamnei profesor Valentina Sandu-Dediu, mai ales că două dintre ultimele cărți scrise de aceasta au fost publicate de editura Humanitas – Octave paralele (2014) și În căutarea consonanțelor (2017).

Publicat în InterviuRecomandat1 recomandare

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Supportscreen tag