Interviu cu Vlad Cristache, directorul Teatrului Excelsior
Vlad Cristache este regizor de teatru cu o carieră de peste 10 ani și montări de spectacole în București (Teatrul de Comedie, Teatrul Național București, Teatrul Excelsior, Teatrul Mic, Teatrul Nottara) și la teatrele din țară: Piatra-Neamț, Ploiești, Brăila, Tulcea, Constanța, Sibiu, Pitești, Arad. De la 1 iunie 2022, Vlad Cristache este director al Teatrului Excelsior din București, teatru dedicat adolescenților și tinerilor. Teatrul Excelsior se află în Centrul Bucureștiului, pe strada Academiei 28, având două săli: una de 180 de locuri, una studio, de 50 de locuri. În mandatul său, s-au realizat, până acum, patru premiere naționale și o coproducție internațională, cu Romeo și Julieta. În această stagiune, prima montare realizată la Teatrul Excelsior de Vlad Cristache a fost cu spectacolul Punk Rock de Simon Stephens, un spectacol dur despre cum societatea întoarce spatele tinerilor, aceștia construindu-și propriul univers, poate absurd, poate violent, poate prea visător. Interviul cu Vlad Cristache pornește de la Punk Rock, ajungând la întrebarea: cum poate adolescentul să ajungă la teatru, să fie interesat de teatru?
Cum ați ajuns la textul lui Simon Stephens, „Punk Rock“?
Sunt interesat de texte contemporane. Urma să montez un spectacol la Teatrul Excelsior, un teatru dedicat adolescenților și tinerilor, și am căutat texte care să exploreze lumea adolescenților, dar nu în forma în care se găsește în majoritatea textelor dramatice.
Societatea nu știe să comunice cu adolescenții și să-i ajute
Ce fel de text ați căutat?
Ne-am ferit de texte care descriu adolescența luminoasă, fericită și care oferă primul pas spre intrarea în viață. Am vrut să explorăm zona mai întunecată a adolescenței.
Prin urmare, v-ați propus, din start, programatic, să ajungeți la un text care investighează umbrele adolescenței?
Exact. Cred că adolescentul este un animal foarte ciudat, pe care societatea cu greu îl înțelege. Tocmai pentru că îl înțelege foarte greu și îi înțelege greu dezorientarea, societatea nu știe să comunice cu el și nici nu știe să-l ajute. E o vârstă la care nu mai ești copil, dar nu ești nici adult. Nu-ți mai înțelegi propriile senzații sexuale, corpul tău se modifică. Societatea încearcă să-ți impună niște norme pe care tu nu le înțelegi și n-ai apucat să le asimilezi, din acest motiv le contești. Practic, ești într-o dezorientare care te face, de multe ori, să te revolți.
Față de cine este această revoltă?
Față de normele sociale, față de familie, față de părinți, față de profesori, față de colegi. Pentru că nu știi ce se întâmplă ‒ sunt foarte multe lucruri care țin de acea perioadă, a pubertății ‒, există riscul să iei decizii proaste și să descarci totul în violență. Spectacolul Punk Rock despre asta vorbește, despre un grup de adolescenți aflați în pragul examenului de bacalaureat, care sunt supuși tuturor presiunilor de care am vorbit, la care se adaugă și presiunea examenului și a intrării în viață. În acest moment, acestor adolescenți din piesă li se cere să știe bine ce vor să facă, să se integreze, să fie responsabili, să știe cum să acționeze. Societatea îi constrânge să meargă pe un anumit drum, dar, de fapt, societatea este marele personaj absent. Se vorbește de lumea profesorilor, de lumea părinților și se tânjește spre o comunicare care nu există. Practic, ei se revoltă împotriva tuturor normelor. Ei nu știu cum să-și canalizeze revolta și ajung la violență, la bullying; iubirile neîmplinite se transformă în drame profunde. Încerci să-ți faci dreptate cu violență!
Ce nu poate fi exprimat în cuvinte explodează visceral în muzica live
În Punk Rock, un adolescent omoară alți adolescenți. Nu v-a fost frică de duri tatea textului și de crimele din text?
Nu. Important este ca publicul să-și pună întrebarea: de ce s-a întâmplat? La această întrebare, de ce?, să încerce să înțeleagă ce este în capul acelui adolescent și care sunt suferințele care provocă să facă acest gest necugetat. În esență, spectacolul prezintă un fel de Așa Nu!, un Nu la un asemenea comportament. Spectacolul are o doză de atitudine antisistem, dar în același timp este și antiPunk. Iar mesajul final al spectacolului este: ce păcat că nimeni n-a ajuns și n-a știut să vorbească cu acești tineri și s-a ajuns în acest punct în care s-au produs lucruri dramatice, chiar tragice, s-a ajuns la crimă, rezultată tocmai din absența unui dialog. Punctul final al spectacolului este un moment de căință al acestui tânăr, William Carlisle.
Dumneavoastră ați ajuns la varianta în engleză a textului, l-ați citit, ați hotărât că merită să fie pe o scenă românească, la Teatrul Excelsior, și l-ați dat la tradus, tra ducerea fiind realizată de Bogdan Budeș. Cât a trecut din momentul când ați citit textul până când a fost pe scenă?
A fost o lună de traducere a textului, apoi avem o perioadă de pregătire, în care lucrez cu scenograful, la acest spectacol a fost Andreea Tecla, în care gândim împreună un spațiu. Apoi, urmează perioada efectivă de lucru, am avut cam trei luni de repetiții. În repetițiile cu actorii, am încercat să creăm o trupă rock formată din actorii teatrului. Ce este foarte interesant: actorii teatrului nu știau să cânte la nici un instrument, iar în această scurtă perioadă de repetiții, au învățat să cânte și trec toți actorii pe la toate instrumentele: tobe, chitară bass, chitară electrică și voce. Am alcătuit un playlist, un fel de best of al melodiilor punk care mi s-au părut că se potrivesc tematic cu spectacolul. Muzica din spectacol este punctul culminant, cireașa de pe tort, al scenei anterioare. Practic, tot ce nu poate fi exprimat în cuvinte explodează visceral în muzica live cântată de actori, iar versurile melodiilor sunt apropiate tematic de problema personajului în acel moment.
Punk Rock, regia: Vlad Cristache, Teatrul Excelsior, foto: Andrei Gîndac
Cum a reacționat traducătorul, Bogdan Budeș, la acest text?
I-a plăcut foarte tare. Simon Stephens este unul dintre cei mai jucați autori în Marea Britanie și în lume. Acest text a fost montat cu succes și la Londra, și în New York, a avut cronici elogioase, în care se scrie că, deși dur, textul are foarte multă empatie și înțelegere cu lumea adolescenților.
Ce reacții ați avut de la adolescenții români, de la cei care au venit la spectacol la Teatrul Excelsior?
Reacțiile sunt foarte bune. La Teatrul Excelsior au început să vină foarte mulți tineri și să înțeleagă că noi facem teatru pentru ei. Sunt entuziaști, chiuie după melodii. Iar către final, când începe să devină dramatică situația din piesă, pleacă de pe spătarul scaunului și se apleacă către față, sunt mai conectați și privesc liniștiți spre scenă.
Dincolo de lucrurile materiale
Cum reușiți să aduceți mulți adolescenți și tineri la Excelsior, în teatrul lor?
Eu sunt managerul Teatrului Excelsior, de la 1 iunie 2022, iar parte din programul meu de management a fost să transformăm acest teatru, să facem o repoziționare a repertoriului acestui teatru, astfel încât el să se adreseze exclusiv adolescenților și tinerilor din București. Pentru asta, am făcut o serie de producții care văd lumea adolescenței, a tinerilor, din diferite unghiuri.
Vă rog să dați câteva exemple.
Am avut o premieră, Knockout, în regia Sânzianei Stoican, un spectacol despre patru femei din Anglia victoriană, care nu se simt reprezentate într-o lume dominată de bărbați. Ca să-și poată îndeplini visurile, ele se înscriu la un campionat underground de box feminin. Și luptă în ring pentru un premiu mare care îi va ajuta să-și îndeplinească visul de a fi „Campioană Mondială la Box”. E un spectacol cu o tentă feministă, fără a fi tezist. Apoi, am avut premiera cu Solaris de David Greig, cel mai important roman SF al tuturor timpurilor, după romanul omonim de Stanisław Lem. Regia la Solaris este realizată de Bobi Pricop, un spectacol cu o componentă Hi-Tech puternică. Cred că este unul din puținele spectacole SF ‒ dacă nu singurul ‒ din România. Povestea e umană, e vorba cercetători pe o stație spațială, care studiază o planetă misterioasă; în timp ce ei studiază planeta și planeta îi studiază pe ei și le trimite reprezentări umane ale oamenilor din viața lor, oameni pe care îi regretă.
Solaris, regia: bobi Pricop, Teatrul Exdelsior
Practic, planeta încearcă să creeze o conexiune cu acei cercetători, oferindu-le reprezentări ale oamenilor dragi din viața lor, oameni dispăruți. Spectacolul ridică întrebarea: în acest univers infinit, există ceva dincolo de lucrurile materiale pe care noi le vedem? Dacă există ceva dincolo, de ce prima oară suntem puși în contact cu fricile noastre nerezolvate, cu oamenii pe care îi regretăm și care au dispărut din viața noastră și, practic, care este primul pas al comunicării cu acest ceva care ar putea exista în univers? Răspunsul spectacolului: primul pas este iubirea. Solaris este un spectacol emoționant și impresionant vizual, cu o scenografie realizată de Oana Micu. Am mai avut o premieră cu o comedie romantică, Aproape, în regia lui Eugen Gyemant. Aproape, de John Cariani, este povestea a nouă cupluri care își găsesc rezolvarea în iubire, într-o noapte miraculoasă, când răsare aurora boreală. Pe fundalul acesta, al aurorei boreale, ca prin minune, se rezolvă toate problemele din cuplu.
Aveți și o coproducție, Romeo și Julieta, a Teatrului Excelsior cu Compagnia La Luna nel Letto și Emilia Romagna Teatro ERT/ Teatro Nazionale. Ați făcut și turnee în Italia cu spectacolul. Ce își propune această montare?
Ideea de la care pornește spectacolul ‒ adaptarea și regia sunt semnate de Michelangelo Campanale ‒ este foarte interesantă. Familia lui Romeo este formată din actori români, care joacă în limba română, iar familia Julietei din actori italieni, care joacă în limba italiană. Avem, așadar, un conflict între români și italieni, care face imposibilă acceptarea iubirii dintre Romeo și Julieta. Spectacolul a avut o serie de reprezentații la București, iar în februarie am fost în turneu în Italia, la Cesena, unde am jucat patru reprezentații, foarte bine primite de publicul mixt, format din români și italieni.
Suntem din ce în ce mai prezenți în școli
De când ați devenit directorul Teatrului Excelsior, au fost realizate cinci premiere, despre care ați vorbit: Punk Rock, Knockout, Solaris, Aproape, Romeo și Julieta. Aceste spectacole trebuie cunoscute. Cum este campania de promovare?
Suntem din ce în ce mai prezenți în școli, în publicații online ale școlilor, pe pagini de Facebook sau Instagram. Avem parteneriate cu Colegii Naționale din București. Avem proiecte în licee. Avem un parteneriat cu Inspectoratul Școlar General al Municipiului București și instalăm în fiecare liceu din București un spațiu de afișaj dedicat spectacolelor de la Teatrul Excelsior. Pe acest spațiu de afișaj vor rula clipuri ale spectacolelor de la Teatrul Excelsior. Aceste trailere vor rula pe un ecran, însoțite de programul lunar al spectacolelor. Mai avem un parteneriat tot cu Inspectoratul General Școlar al Municipiului București și cu Galeria Kulterra, pentru a realiza, în incinta a 20 de licee din București, lucrări de artă murală, de graffiti. Lucrările vor fi realizate de artiști importanți în zona de street art, iar aceste murale de 12-15 metri pătrați vor fi inspirate din spectacole de la Teatrul Excelsior. Artistul va urmări un spectacol de la Excelsior, va face o lucrare, în incinta liceului, inspirată de o montare de la noi. Elevii vor avea două câștiguri importante: vor coexista cu un artist de street art, care va lucra o săptămână în liceul lor, și vor observa un prim gest de prietenie de la Teatrul Excelsior, către elevii-adolescenți, care să vadă că teatrul nu e ceva depășit, ceva doar pentru părinții lor, ci este ceva care poate crea happeninguri în licee, care poate stârni curiozitate, care va duce și la prezența elevilor în teatrul nostru. Mai avem o surpriză pentru adolescenți: începem repetițiile pentru două producții, care se vor juca la ora de dirigenție, în sala de curs. Sunt spectacole de 35-40 de minute, pe teme de interes pentru lumea tinerilor, cum ar fi: consumul de droguri, dependența de social media, bullyingul, lipsa de comunicare cu profesorii. Unul din spectacole este scris de o echipă de autori din România, celălalt este tradus după un text scris special pentru astfel de întâlniri. Ambele spectacole, jucate la ora de dirigenție, vor fi un flash mob, actorii intră, pur și simplu, și joacă acest spectacol la ora de dirigenție, fără ca elevii să fie preveniți. La finalul spectacolului va fi o discuție liberă între actori și elevi despre ce au văzut la ora de dirigenție.
Gianina Cărbunariu va scrie un text special pentru Excelsior
Metoda de promovare „din om în om, din gură în gură“ este eficace. Ați avut și elevi care au devenit PR-iști benevoli pentru Teatrul Excelsior?
Am început această stagiune cu o conferință atipică de presă, apelând la presa elevilor, elevi care scriu la revistele liceelor. Am avut sala plină de adolescenți-jurnaliști, care au aflat de proiectele stagiunii și au diseminat, mai departe, informația pe care noi le-am transmis-o.
Se spune, în general, că tinerii nu mai citesc, că nu se duc la cărți, că nu vin la teatru, că nu sunt interesați de cul tură, de arta contemporană. Ce trebuie să le oferi tinerilor ca să vină la teatru?
Un conținut care să-i intereseze. Teatrul nu poate să lipsească din educația tinerilor, tinerii au nevoie de teatru. Esența teatrului este experiența directă, nemijlocită, dintre un actor viu, pe scenă, și un spectator viu, în sală. La teatru poți să vezi cum plânge actorul în fața ta, cum transpiră, cum râde; îl vezi direct, e acolo, cu tine. Tinerii trebuie să știe că teatrul le vorbește direct, că nu este ceva pentru părinții lor, nu este ceva elitist, este o artă populară, care pune în discuție niște teme. Experiența directă de a fi în aceeași încăpere cu o echipă de actori, care râde-plânge-suferă pentru tine, nu poate fi înlocuită de nimic altceva. În alcătuirea repertoriului este important să identificăm texte/povești care sunt interesante pentru tineri. Și cred că am reușit să facem asta până acum și ne dorim în continuare: să rezonăm cu așteptările, cu nevoile tinerilor. Printre proiectele noastre este și un spectacol al Gianinei Cărbunariu, care va avea premiera la finalul stagiunii. Gianina Cărbunariu este un regizor foarte important și un dramaturg jucat în toată Europa. Ea va scrie un text special pentru trupa Teatrului Excelsior, având ca temă nevoia de reformă în educație și, mai ales, nevoia de reformă în predarea limbii și literaturii române în învățământul preuniversitar. Proiectul este foarte interesant, are această componentă socială și va privi nevoia de reformă din ambele tabere: a profesorilor care predau limba și literatura română și a elevilor. Se va face o amplă documentare, cu profesori și cu elevi, pentru scrierea textului. Iată, așadar, o problemă directă a tinerilor, care poate fi bine documentată.
Partea pentru copii este abandonată de Teatrul Excelsior? Ce se întâmplă în această zonă a teatrului pentru copii?
Teatrul Excelsior are și spectacole pentru cei mici. Avem, în repertoriu, o serie de spectacole care se joacă la matineu, pentru copii. Pentru a putea da o identitate clară, să știi exact pentru ce vii la Teatrul Excelsior, îmi propun, de acum încolo, ca toate producțiile să fie dedicate adolescenților și tinerilor. Asta nu înseamnă că vom scoate din repertoriu spectacolele pentru copii, dar nu vom produce altele noi, urmând ca, în viitor, să devenim exclusiv un teatru dedicat adolescenților și tinerilor. De ce dorim schimbarea aceasta de identitate? Există, în București, mai multe teatre axate pe spectacole pentru copii, cum sunt Teatrul Țăndărică, Teatrul Ion Creangă, Opera Comică pentru Copii, în schimb nu există în București un teatru dedicat exclusiv adolescenților și tinerilor. Noi vrem să ne axam pe asta, e o nișă în care Teatrul Excelsior ar fi singurul, am avea o nișă foarte importantă. Noi putem face legătura între teatrele pentru copii și teatrele mari. Dacă tinerii spectatori vin la Excelsior, ei se vor duce și la Teatrul Național, la Bulandra, la Nottara, la Teatrul Mic, vor deveni spectatori fideli de teatru. Dacă la 14, 15, 16, 17 ani nu te duci la teatru, sunt foarte puține șanse să începi să mergi la teatru la 30 de ani, dacă n-ai fost niciodată, până atunci. Noi, prin Teatrul Excelsior, suntem foarte utili pentru comunitatea bucureșteană: putem asigura publicul de teatru al viitorului și, prin asta, putem asigura cetățeni responsabili ai viitorului. Un cetățean care frecventează teatrele, care citește cărți este un cetățean mai luminat, care va putea contribui social la evoluția societății în care trăim.
Vrem ca tot Bucureștiul să vibreze
Aveți două săli, una de 180 de locuri, una studio, de 50 de locuri. Ce vă propuneți în Sala Studio?
În Sala Studio am dori să debutăm tineri dramaturgi, un spațiu de descoperire a textelor noi, scrise de tineri.
Cum colaborați cu Primăria Capitalei (această instituție dă banii), sunt probleme de finanțare?
Nu. Ne bucurăm de susținere foarte mare. Toate proiectele pe care ni le propunem în această stagiune 2022-2023 au fost aprobate din punctul de vedere al bugetului. Între marile proiecte ale anului 2023, aș vrea să menționez că între 7 și 15 octombrie, Teatrul Excelsior va organiza un festival internațional de teatru pentru publicul tânăr, X-FEST/EXCELSIOR FESTIVAL se numește. Este, alături de Festivalul Enescu, singurul festival internațional de artă al Bucureștiului, de artă performativă. Vom avea spectacole invitate din Germania, din Italia, din Slovacia, din Cehia, din Franța, din Bulgaria, din Grecia. Festivalul va debuta și cu eveniment în aer liber, cu o instalație performativă în aer liber urmată de un concert. Vrem, în acea perioadă, ca tot Bucureștiul să vibreze și toți tinerii din București să beneficieze de cele mai importante producții dedicate lor din Europa.
De ce v-ați băgat în acest manageriat? Nu era mai bine pentru dumneavoastră să regizați un spectacol-două-trei pe stagiune, fără să vă legați la cap cu Teatrul Excelsior?
Era mai liniștitor. Numai că dacă ne plângem că lucrurile nu funcționează în țara asta, trebuie și să ne asumăm responsabilități, dacă vrem să schimbăm ceva. Și eu asta am vrut: să-mi asum o responsabilitate de a schimba ceva în mica mea părticică de lume, în teatru. Dacă tot mai multă lume se va implica și-și va asuma responsabilitatea, în 10-15 ani am putea vorbi de o altă societate, mai funcțională.
