Ray Arco, legenda românească de la Hollywood, a pornit într-o nouă aventură

Adolescent fiind, așteptam cu nerăbdare fiecare apariție a revistei Cinema. Pe una din coperți apărea El, cu zâmbetul cuceritor al celui care știa că are Hollywoodul la picioare. Una după alta, vedetele cele mai în vogă din filmele americane se arătau profund interesate în revista pe care o țineam deschisă in fața aparatului de fotografiat, zâmbind alături de fiecare invitat. Colecționam cu ardoare fiecare număr și îmi promiteam cu îndârjire că într-o bună zi am să ajung și eu la Hollywood și chiar am să-l întrec pe Ray Arco – zeul României din lumea filmului american, singurul român care vota la Globurile de Aur.

Destinul mi-a făcut surpriza ca Ray să fie printre primele persoane care mi-au ieșit în drum când am aterizat în America, în 1983, și am ajuns la Hollywood. Am descoperit cu uimire că zâmbetul lui era, de fapt, rezumatul personalității sale extraordinare; zâmbea din adâncul sufletului cu inocența copilului pentru care lumea înconjurătoare era un subiect permanent de descoperiri și prilejuri nelimitate de a trăi cu bucurie. Ne-am împrietenit imediat; eu – un implant plăpând dintr-un univers monocrom într-o lume zgomotoasă si elitistă, iar el – știutor, mărinimos și fericit că prin mine relua într-un fel o legătură directă cu țara de care îl lega fiecare vis născut din imaginația lui neostenită. Eroul adolescenței mele îmi devenise prieten și ghid în aventura mea americană.

Împreună cu Ileana Matac, soția și muza lui protectoare, au fost familia mea din Los Angeles pe toată durata studenției mele, lucru pentru care le voi fi mereu recunoscător. În anii ’90. când presa din țară a trecut printr-un val de schimbări structurale radicale, revista Cinema a dispărut.

După câteva colaborări cu alte publicații recent apărute, Ray Arco, născut Raoul L. Alteresco, a continuat să scrie în presa din Singapore, Danemarca, Thailanda, Franța si Norvegia, rămânând singurul român care vota la Globul de Aur. Mai târziu, o revistă a comunității românești din Canada a preluat corespondența cu el oferindu-i spațiul cuvenit pentru a publica interviurile sale cu vedetele americane, eseuri, poeme și povestiri scurte. La 2 Februarie, Ray ar fi împlinit 92 de ani. Vârsta era un număr care pentru el nu merita atenție: continua să fie la fel de activ și prolific ca la 45. Apartamentul pe care îl ocupa cu soția era, practic, mobilat cu manuscrisele lui, o trudă de peste 7 decenii marcată de sensibilitate, umor și un spirit vizionar ieșit din comun, exprimat cu aceeași dexteritate în română sau engleză: romane, poezii, eseuri, piese de teatru, scenarii de film, vodeviluri. Scrisul i-a dat mereu viață în pofida faptului că sfârșitul îi trezea neliniști.

Un accident fără sens l-a imobilizat în suferință, la spital, mai mult de trei luni, împiedicându-l să-și mai așterne gândurile pe spirala vieții sale… În după-amiaza zilei de Crăciun a anului 2020, Ray Arco a stins lumina și geniul său a purces într-o nouă aventură. Cu respectul cuvenit pentru tezaurul literar pe care n-i l-a lăsat, să-i dorim cu toții un drum bun!

La sfârșitul curcubeului,

S-ar putea să fim departe unul de altul…

La sfârșitul curcubeului,

Spirala vieții noastre gravitează cu durere…

La sfârșitul curcubeului,

Deși te aștept, rămîi totuși departe…

La sfârșitul curcubeului,

Lumea este aceeași, dar nu și pentru mine…

La sfârșitul curcubeului,

Prioritățile se schimbă, pragmatismul predomină…

La sfârșitul curcubeului,

Călătoriile se termină fără multe vorbe…

La sfârșitul curcubeului,

Puțini își amintesc începutul, încearcă sa nu-l uiți…

La sfârșitul curcubeului,

Abia acum îți incepe călătoria…

La sfârșitul curcubeului/At the end of the rainbow – de Ray Arco

Sursă fotografie: Imdb.com

Publicat în Actualitate, Cultură, Film, RecomandateRecomandat0 recomandări

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  1. Regretam disparitia lui Raul si condoleante sotiei.Dumnezeu sa il odihneasca ,ne va ramane in memorie un om plin de viata si iubitor.