Recenzie „Sentimentul primar al nevinovăției”

Cînd a apărut traducerea Norei Iuga şi a lui Radu-Mihai Alexe a romanului „Sentimentul primar al nevinovăției” (Humanitas), nu ştiam nimic de autoarea lui, Dana Grigorcea (n. 1979, Bucureşti), precum majoritatea cititorilor români, de altfel. Dar apariţia acestei cărţi înseamnă, pentru mulţi dintre noi, descoperirea unui foarte interesant scriitor de origine română. Ca şi Aglaja Veteranyi, Dana Grigorcea s-a născut în România, dar s-a stabilit în Elveţia. Acesta este al doilea ei roman, primul numindu-se „Baba Rada. Viaţa e trecătoare ca părul”, iar după „Sentimentul primar al nevinovăției” a mai publicat o carte pentru copii, „Stingeţi luna” (2016). 

„Sentimentul primar al nevinovăției” a fost scris în limba germană, distins cu mai multe premii, printre care şi cu premiul canalului de televiziune 3sat la concursul Ingeborg Bachmann din Austria. Protagonista, Victoria (aflăm cum o cheamă abia la pag. 112), un fel de alter ego al scriitoarei, este o tînără care se întoarce din Zürich la Bucureşti, unde lucrează la o bancă. Romanul începe cu un jaf la banca la care lucrează, unde mai erau doar ea şi paznicul, deoarece o furtună, care era pe cale de a începe, i-a gonit pe ceilalţi colegi, care au tulit-o spre casele lor în speranța să nu-i prindă pe drum. Iar pentru ca situaţia să fie şi mai tragi-comică, jaful e făcut de un bătrînel. După jaf, Victoria trebuie să-şi ia primul concediu de cînd s-a întors la Bucureşti. Directorul băncii are grijă s-o trimită şi la un psiholog, iar iubitul, Flavian, directorul Institutului Român de Urbanistică, se mută la ea, ca să n-o lase singură. Romanul este despre Bucureştiul din ultima perioadă dinaintea revoluţiei din 1989 şi pînă azi, pentru că de aici încolo Victoria îi povesteşte lui Flavian şi prietenilor ei din copilărie, cu care se mai întîlneşte, despre ea şi oraşul în care s-a născut, cum în copilărie („cînd mă gîndesc la acele timpuri, îmi amintesc de un sentiment primar de nevinovăţie”) a fost aleasă să-i dea Elenei Ceauşescu un buchet de flori, cum a participat la mitingurile anticomuniste, mineriade ş.a.m.d. . În rest, se plimbă – tot prin Bucureşti –, se duce la o nuntă, unde-l întîlneşte pe bătrînul jefuitor de bănci (care apare unde nu te aştepţi, în cadrul B1TV, la universitate, lîngă statuia lui Caragiale… ), e cerută în căsătorie şi dau un chef cu ocazia acestei logodne. „Sentimentul primar al nevinovăției” e un fel de „Decameronul” zilelor noastre, nu în sensul erotic, ci fiindcă se povesteşte foarte mult. Dar se povesteşte cu umor, ironie şi nostalgie, avem şi bancuri, şi foarte multe trimiteri la hiturile dinainte de ՚89 („oraşul e cu totul altul fără muzică”). Oricum, naratoarea vede Bucureştiul cumva dintr-o parte, ea îndepărtîndu-se de el cît a locuit la Zürich, de aceea vedem şi noi, cu un ochi mai proaspăt, obsesiile şi obişnuinţele românilor („O maşină claxonează fără motiv, şi cînd i se răspunde tot cu claxon, e clar că se salută doi prieteni”, în toate casele „miroase un pic a petrol”, pentru că femeile de serviciu folosesc petrol la curăţare, foştii securişti citesc ziare religioase, bişniţarii au devenit proprietarii palatelor foştilor boieri, multe accidente au loc pentru că şoferii de taxi îşi fac cruce în faţa bisericilor şi tot aşa, ştiţi voi). 

Dana Grigorcea cunoaşte foarte bine realităţile de aici şi acum şi posedă un foarte puternic simţ de observaţie. Romanul său e şi existenţial, şi cotidian, şi poetic. Excepţională e scena în care tinerii repetă, fără să-şi dea seama, relaţia părinţilor, întinzîndu-se în adînciturile patului lor: „Îl duc în dormitorul cel mare şi ne culcăm în patul părinţilor mei, singurul pat din casă, de cînd, după întoarcerea mea, am transformat fosta mea cameră de copil în birou; e un pat jos, cu o saltea pe arcuri, în care s-au format două adîncituri mari acolo unde au dormit părinţii, destul de depărtaţi unul de celălalt, după cum îmi dau seama. Ne culcăm în adîncituri şi stăm acolo ca doi morţi sculptaţi într-o piatră de sarcofag”. 

„Sentimentul primar al nevinovăției” de Dana Grigorcea este un roman despre Bucureşti, foarte bine scris şi care se citeşte cu multă plăcere. 

Dana Grigorcea, „Sentimentul primar al nevinovăției”, Humanitas, 2016

Traducere din germană de Nora Iuga şi Radu-Mihai Alexe

Sursă foto: https://www.emag.ro/sentimentul-primar-al-nevinovatiei-dana-grigorcea-9789735054342/pd/D16Y37BBM/

Publicat în Cultură, RecenziiRecomandat1 recomandare

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Supportscreen tag