Reconstruirea realității în vernisajul expoziției și lansării picto-romanului „Mustața lui Dali și alte culori”

Momentele pandemice se resimt în tot mai multe laturi din viețile noastre în ultimul timp, acestea acaparându-ne într-un mod cuprinzător, împotriva voinței noastre. Evenimentele dragi nouă nu ne mai sunt aproape, iar ambianța care încearcă a se transmite prin pixeli transgresează spații într-un mod atipic din cauza încercării fără izbândă de a reproduce realitatea. Cu toate acestea, rigorile pandemice nu rămân dominante în cadrul cultural ieșean, iar pictura și literatura răsuflă cu un puls viguros și răsunător la Galeria Artep împreună cu Felix Aftene și Lucian Dan Teodorovici alături de Bogdan Crețu. Actorii acestei manifestări au izbândit în lupta cu ostilitatea ecranelor datorită iscusinței lor, apropiindu-se astfel de public și păstrând totodată strictețea regulilor de distanțare fizică. Prin dialogul creat între ei și căldura pe care au transmis-o discutând cu pasiune despre munca lor, despre rezultatul acestui produs artistic remarcabil și echilibrul colaborării lor, s-a determinat configurarea unei atmosfere ce a ajuns la receptori asemenea unei experiențe clasice.

În vinerea de 23 octombrie a avut loc lansarea fermecătorului picto-roman Mustața lui Dali și alte culori, carte-eveniment de la Editura Polirom care aduce un suflu caleidoscopic în creația artistică românească. Acesta nu este un album de pictură și nici un roman, ci un picto-roman, un nou element în literatură și artele vizuale, după cum menționează Felix Aftene încă de la începutul discursului său: un cuvânt nou în limba română. Volumul frapează înainte de a-l deschide și a-l răsfoi prin unicitatea anunțată tocmai de titlul cărții, trezind curiozitatea cititorului. 

Un volum cu totul aparte a cărui paradox constă în faptul că nu ilustrațiile sunt generate de text, așa cum se obișnuiește într-o formulă clasică, ci textul este conturat în maniera dictată de imagine. Picturile lui Felix Aftene, cu amprente bizantine și o trimitere evidentă către misticism, deconstruiesc realitatea și sunt cele care configurează proza ludică a lui Lucian Dan Tedorovici, amalgam ce duce la conceperea unei noi lumi. Astfel se identifică drept axis mundi al operei o serie de portrete ale unui artist utopic surprins în diferitele sale ipostaze care experimentează instrumentalizarea capacităților geniale pe care le deține împreună cu personajele auxiliare inspirate din componentele picturilor (corbul, fluturele, ciuperca).

Portretele protagonistului au fost create încă înainte de a fi completate de text, ele avându-și originea inspirațională în propriul istoric al pictorului, în adolescența sa mai exact, în care, după cum a mărturisit, a realizat că poate vedea totul în linii și pete de culoare, provocând astfel la structurarea unei incursiuni literare onirice. Acest parcurs te desprinde de cenușiul anunțat de către situația cotidiană și te transpune într-un imaginar colectiv plurivalent care pare că prin stilul său, te invită la creativitate și la reverie. Cu toate că personajele fac impresia a fi desprinse din lumi fantastice, Felix Aftene a evidențiat faptul că acestea au câte un corespondent în realitate (canarul a existat cu adevărat în atelierul său, fluterele alb de mătase reverberează în amintirile din liceu, în care îi vedea zburând cu miile). Pe de altă parte, textul lui Lucian Dan Teodorovici, chiar dacă se coagulează pornind de la ceea ce sugerează imaginea, el nu este un text descriptiv. Ba din contra, este realmente creativ, se desprinde de ceea ce se vede în ilustrații și clădește semnificații noi. Asfel, canarul este, de fapt, după cum a menționat în discursul său, o canară  iar corbul nu rămâne un simplu corb, ci este un corb ateu și așa mai departe. Libertatea aceasta ingenuă, jocul livresc și cugetarea asupra condiției artistului solitar îi acordă șansa scriitorului să sublinieze modul în care artistul se raportează la ceea ce constituie propriul său univers. Astfel, Lucian Dan Teodorovici dezvoltă, după cum spune criticul de artă Cristian Nae, o meditație seducătoare, candidă și chiar tragică asupra condiției fragile a artistului în contemporaneitate.

De asemenea, Bogdan Crețu vorbește în cadrul evenimentului despre expresiile vizuale instrumentalizate în text pentru descrierea aptitudinilor artistului care îl diferențiază de ceilalți oameni (simte culori, aude culori), expresii ce înfățișează metaforic capacitatea fabuloasă a imaginarului: imaginația este mult mai puternică decât orice constatare, orice priză concretă la real. Prin urmare, picto-romanul este un exponent al ludicului, al creativității spontane, al imaginației, configurat sub tutela caracteristică ideii moderniste despre artist – un singuratic în propriul său atelier care călătorește în universuri plurivalente lăuntrice metamorfozate, ulterior, în sursele inspiraționale principale pentru lucrările sale.

Lansarea volumului Mustața lui Dali și alte culori este aducerea în prim-plan al unui picto-roman al puterii minții omului și al puterii imaginației artistului, după cum mărturisește Felix Aftene în discursul său. Volumul este un nou element literar efervescent ce cuprinde imaginea pictorului care continuă solitar astăzi filonul suprarealismului și al realismului magic (Cristian Nae). Așadar, se poate remarca faptul că deosebitul eveniment a creionat în această seara la Galeria Artep traseul utopic al unui artist într-o formulă bilingvă, fiind la fel de interesant, savuros și captivant atât în limbajul vizual cu trăsături bizantinizate, precum și în limbajul beletristic.

Sursă imagine reprezentativă: https://www.facebook.com/galeriadeartaartepiasi/

Publicat în Arte vizuale, Cultură, ExpozițieRecomandat0 recomandări

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *