Cei care fac revoluțiile nu ajung să și conducă.
Revoluția din 1989 este despre un moment de putere colectivă.
Pentru 20 decembrie 2022, propun Timișoarei un spectacolul de videomapping despre cei care au făcut Revoluție în Timișoara, în decembrie 1989. Am numit evenimentul Mapping ’89. Că știm sau nu vinovații, că au fost trași la răspundere sau nu, e o parte importantă a istorie. Cealaltă parte e despre popor, despre puterea lui și a revoluționarilor.
Propun un eveniment care să‑i onoreze pe cei fără glorie.
Pe 20 decembrie, în stradă, în Piața Victoriei din Timișoara, de la 18:00 la 22.00, aprindem videoproiectoarele, iluminăm orașul și spunem povestea Revoluției din Timișoara. Prin materiale de arhivă videoproiectate pe fațada Operei și pe pavimentul din fața ei, evenimentul Mapping ’89 încearcă să refacă vizual și sonor atmosfera Revoluției din Timișoara, din decembrie 1989. Căutăm în arhivele oficiale și cele personale filmările care au ca „personaj central” Balconul Operei Române din Timișoara. Oamenii pot retrăi sonor și vizual, în anul 2022, acele momente din 1989 la modul cel mai autentic.
De ce 20 decembrie?
20 decembrie 1989 e ziua în care revoluția s‑a mutat din stradă la balconul Operei.
În 20 decembrie 1989 s‑a înființat primul partid politic Frontul Democrat Român.
Ziua de 20 decembrie 1989 a însemnat ieșirea întregului oraș în stradă. Toate marile întreprinderi s‑au unit, iar mulțimea s‑a revărsat pe străzi. Oamenii s‑au îndreptat spre Comitetul Județean pentru a dialoga cu autoritățile.
Zeci și zeci de mii de oameni se îndreptau spre centru. Se striga: „Jos cu Ceaușescu!”, „Noi suntem poporul”, „Armata e cu noi”, „Libertate”, „Azi în Timișoara, mâine‑n toată țara!”.
Din balconul Operei, Timișoara a fost declarată oraș liber de comunism.
Pentru 20 decembrie 2022, propun Timișoarei evenimentul Mapping ’89 care să vorbească despre Revoluție, oraș, comunism, comunitate, istorie prin elemente de videoproiecție arhitecturală, film grafic din bandă desenată, poezie, hărți cu traseul revoluționarilor, fotografii din perioada 15‑25 decembrie 1989 realizate în Timișoara, mesajele unor personalități precum Ana Blandiana, Victor Rebengiuc, Amalia Enache, Florin Călinescu. Ei transmit mesaje emoționante de respect și mulțumire la adresa revoluționarilor timișoreni care au schimbat istoria României.
Istoria și cultura pot face spectacol.
Apelăm la arta video stradală astfel încât să ajungem și la un public tânăr.
Evenimentul Mapping ’89 va avea loc în stradă timp de patru ore: de la 18:00 la 22:00, pe 20 decembrie, în Piața Victoriei din Timișoara.
Am să lucrez cu mai multe echipe: de la 16 ani la 80 de ani. Suntem mulți cei care ne dorim să vorbim despre istorie și să facem spectacol din ea. I‑am menționat deja pe Ana Blandiana, Victor Rebengiuc, Amalia Enache, Florin Călinescu, dar pe lângă ei mai sunt Julien Javions, Gabriela Schinderman (cei cei doi am colaborat constant la Festivalul „George Enescu”), Corul condus de doamna dirijor Maria Gyuris, fotograful Constantin Duma, Memorialul Revoluției, echipa Alina Satmari și Mihai Mircea Moise (cei care au site‑ul remind.mapping89), poeta Daniela Rațiu care scrie inspirată de dosarele din arhiva CNSAS, eleva Ioana Satmari care lucrează la o animație care să vorbească despre Revoluție din prisma unei tinere care acum are 16 ani. Suntem mulți și sper să facem echipă bună.
Despre frică sau „viața mea nu contează”
Revoluția e deja o temă de lucru pentru mine. În 2020 am regizat la Teatrul Național „I. L. Caragiale” din București spectacolul Jurnal de România. 1989, mai apoi am regizat filmul Jurnalul unei Revoluții. Spectacolul de teatru a câștigat premiul UNITER pentru Regie în 2021.
Jurnal de România. 1989 este un proiect care implică cercetare și asta e partea cea mai intensă, fragilă pe moment și solidă în timp. Primul pas este documentarea personală. În 2019, când am pornit munca la Jurnal de România. 1989 se aniversau 30 de ani de la Revoluție. Îmi doream subiectul, oarecum, se întipărise în mintea mea că nu e un subiect pentru teatrul românesc, că e prea de nișă, că e un subiect mai mult pentru bărbați, pentru talk‑show‑urile politice de la TV, că Revoluția aparține generalilor, militarilor, bărbaților, cărților de istorie și îmi tot găseam motive care să‑mi hrănească frica pentru a intra în subiectul Revoluția din 1989. Filmele de arhivă, filmele produse de Sahia și filmele documentare m‑au făcut să înțeleg că Revoluția aparține oamenilor și am început să prind curaj. Imediat după filme, am început să parcurg cărți de beletristică pe tema comunismului, cărți de istorie, benzi desenate, albume foto. Istoria a început să se contureze ca o poveste cu oameni – supereroi, cu personaje clișeu, cu dictatori, cu oameni slabi, corupți, cu sisteme politice neclare, cu gândiri filozofice manipulabile.
În timpul documentării, am început să discut cu cei din distribuție: Oana Pellea, Victor Rebengiuc (care s‑a retras după probleme serioase de sănătate), Ion Caramitru, Florentina Țilea, Daniel Badale. Au fost două săptămâni de interviuri zilnice cu toți din echipă: despre ei, despre familie, despre alimentație, sport, îmbrăcăminte, vacanțe, programele de la TV, despre Radio Europa Liberă, despre comunism, despre 1989, despre bine, despre rău, regrete, împliniri. Actorii au devenit documente ale Revoluției. De aici denumirile de teatru documentar sau teatru‑document. Cuvintele lor și fotografiile lor au stat la baza spectacolului. Ei sunt cultura vie a României. În timp ce lucram cu ei la finisarea textelor, am realizat că lipsesc informații și că pe lângă cele 4 jurnale, mai am nevoie de date istorice oferite de oameni de specialitate. Așa am ajuns la Germina Nagâț (membră CNSAS), la Dan Voinea (procurorul procesului Ceaușeștilor) și la Dennis Deletant (istoric britanic). Ei au venit cu o altă voce, cea a arhivelor, cea a legii și cea internațională. Materialul final a fost complex și dens: confesiuni personale, informații despre Securitate, o Revoluție sângeroasă și un spectacol despre un moment care a schimbat istoria României. Jurnalele acestor actori deschid un dialog despre cum ne raportăm noi la istorie. Am fost crescuți cu respect față de frică și cred că avem în noi un soi de „viața mea nu contează”, „cine sunt eu ca să vorbesc”, „de ce să vorbesc când pot să tac”, „revoluția a fost făcută de ceilalți”, „eu sunt doar o istorie cu i mic”.
Cetățeni luați ostateci, cetățeni vânduți, stat terorist
Jurnal de România. 1989 s‑a dezvoltat în timpul repetițiilor. Nu exista nimic la început. Nu exista decor, nu exista costum, scenariu, nu existau interviuri cu specialiști, s‑a plecat de la zero. În timpul interviurilor cu actorii au început să se nască o parte din momentele spectacolului: cântecul Florentinei Țilea cu tatăl ei, care a cântat în Corul Armatei și banda desenată. După finalizarea scenariului am simțit că e nevoie de informații care nu puteau veni din jurnalele personale ale actorilor. Și, totuși, erau necesare pentru o imagine completă a Revoluției. Germina Nagâț vorbește în spectacol despre Securitate. Am filmat peste două ore de interviu și am ajuns la un material de 11 minute, apoi de nouă minute și, în final, ne‑am oprit la șapte minute. Mi‑era foarte greu să‑i tai cuvintele, care sunt foarte prețioase, fiindcă Germina Nagâț face o scurtă istorie a Securității, vorbește despre un dictator semianalfabet și despre o generație politică asemenea lui. Am o mare admirație față de Germina Nagâț și sper să pot continua colaborarea cu ea și la următoarele spectacole. Am făcut‑o și în 2022 la Teatrul German de Stat din Timișoara pentru spectacolul Oameni. De vânzare – spectacol de non‑ficțiune despre cel mai amplu negoț de oameni din Europa secolului al XX‑lea. În 22 de ani a fost vândută o populație veche de 850 de ani în Transilvania și de peste 250 de ani în Banat. Dosarele de urmărire individuale arată la ce chinuri au fost supuși cei care își doreau emigrarea: au fost intimidați, supravegheați acasă și la serviciu, scoși de la locurile lor de muncă. Securitatea a încălcat drepturile omului, între care și dreptul persoanei la liberă circulație. Nu de puține ori, proprietarii au fost păcăliți să‑și cedeze casele ofițerilor sub acoperire, prin false acte de vânzare. Sub comunism, România a fost un stat terorist care și‑a luat ostatici proprii cetățeni.
Oameni. De vânzare expune situația comerțului cu etnici germani din România comunistă, care între anii 1969‑1989 au fost vânduți Republicii Federale Germane. Este un spectacol despre dispariția unei comunități, despre eforturile pe care membrii acesteia le fac pentru părăsirea mediului ostil în care trăiesc și despre demonizarea dorinței acestora de a îndrăzni să viseze la viitorul lor într‑un stat mai liber și mai prietenos cu cetățenii lui.
Teatrul care unește
Revenind la Jurnal de România. 1989, Dan Voinea a fost „un document necesar” spectacolului. A existat un proces al soților Ceaușescu și acest proces a fost foarte controversat. L‑am invitat să ne vorbească despre cum a ajuns să fie procurorul acestui proces, despre execuție și cum a rămas el în viață. Din trei ore de material filmat au rămas în spectacol aproximativ șapte minute.
Părți lungi din interviurile realizate cu Germina Nagâț și cu Dan Voinea au fost urcate online tocmai fiindcă sunt informații care trebuie să ajungă la cei care urmăresc paginile de promovare ale spectacolelor de teatru. Mă bucur că pot face asta prin genul acesta de teatru. Documentarul reușește să unească istoricii cu publicul de teatru, cu sociologii, antropologii. Teatrul documentar invită politicienii la spectacolele de teatru și la sesiuni de discuții cu publicul. Dialogul va schimba România, va da curaj, va învinge frica.
Nu puteam să nu încerc să obțin un punct de vedere din afară: cum a fost văzută Revoluția sângeroasă din România de către presa internațională. L‑am invitat pe Dennis Deletant să ne prezinte situația și el ne‑a trimis câteva filmări pe care noi le‑am editat.
Cutremurul din 1977 și siguranța cetățenilor
Istoria, Comunismul, Revoluția, psihologia poporului român – sunt teme care fac parte din proiectele mele actuale și din viitor.
Anul acesta împreună cu Matei Sumbasacu de la Re:Rise și cu Andrei Ursu (cu care am colaborat și la filmul Jurnalul unei Revoluții) am realizat la Teatrul Odeon un one time event care a vorbit despre Stenograma din 4 iulie 1977, când Nicolae Ceaușescu, la patru luni după cutremurul din martie 1977, a convocat o ședință urgentă în București și a ordonat sistarea tuturor lucrărilor de consolidare la clădirile afectate de cutremur. Spectacolul 4 iulie 1977. Cutremurul neștiut s‑a bucurat de prezența a aproape 300 de persoane în sala de teatru, adică exact numărul participanților la ședința din ’77 de la Sala Omnia.
Până astăzi, foarte mulți români au rămas prizonierii unei uriașe minciuni și sunt convinși că martie 1977 a fost dovada că regimul comunist prețuia cu adevărat viețile cetățenilor și că a făcut eforturi considerabile să le salveze orașul. Viața cetățenilor și siguranța lor a fost chiar ultima dintre grijile lui Nicolae Ceaușescu.
Viața lui Nicolae Ceaușescu nu a fost nicio clipă amenințată la cutremurul din 4 martie 1977 și nici în zilele următoare. La momentul producerii seismului, șeful statului se afla la mii de kilometri distanță, la o recepție oferită de președintele Nigeriei. Și‑a întrerupt abrupt vizita după ce a primit informația că Bucureștiul a fost „ras de pe fața pământului“. În panica primelor momente se vorbea despre un cutremur cu magnitudinea de 10 grade pe scara Richter. Ceea ce ar fi putut să facă Ceaușescu atunci pentru poporul român nu ar fi implicat niciun sacrificiu din partea lui. Ar fi fost suficient să‑l ajute să depășească momentul traumatic. Să salveze ce se mai putea salva și să‑i ajute pe supraviețuitori. Contrar a ceea ce se știe, nu a făcut‑o. Pentru că el avea alte planuri.
Nicolae Ceaușescu a profitat cu cinism și în mod explicit criminal de urmările seismului. Viața cetățenilor și siguranța lor a fost chiar ultima dintre griji, iar urmările acestei politici le putem constata cu ochiul liber până în zilele noastre.
Cutremurul din 4 martie 1977 continuă să reprezinte, până în zilele noastre, una dintre cele mai mari traume trăite de români în ultima jumătate de secol. Anul acesta am început să lucrez la scenariul unui nou spectacol care să vorbească despre un alt personaj principal din istoria comunismului și a României: Elena Ceaușescu.
Lenuța din Petrești a fost contemporană lui Marie Curie, Sirimavo Bandaranaike, Simone de Beauvoir, a Gretei Garbo, Indirei Gandhi, Goldei Meir și a altor celebrități care au modificat reprezentarea potențialităților feminine.
În istoria secolului celor mai mari descoperiri științifice, performanța ca o semianalfabetă să treacă drept savantă de renume mondial e unică în lume.
Libertatea mea le‑o datorez lor, victimelor
În România, în istoria generațiilor care au trăit în comunism, există o traumă și nimeni nu vorbește despre ea. Nu ne‑a învățat nimeni cum se gestionează o traumă colectivă.
A existat cândva un sistem dictatorial, cenzură, închisoare, abuz, crimă, foame, frig și s‑a trecut peste. Nu a existat un proces al comunismului, nu a existat o etapă de decomunizare. E greu să construiești o societate sănătoasă din copii abuzați. Purtăm răni nevindecate, avem în noi ură, violență, durere și le dăm mai departe. La mai bine de 30 de ani de la Revoluție, e timpul să vorbim, să creștem, să ne facem bine.
Ca să construiești o democrație dintr‑un regim totalitar e nevoie de acceptarea și de asumarea vinovăției trecutului. Ăsta a fost Procesul pe care România nu și l‑a asumat. Nu și‑a asumat crimele și nu a plătit pentru ele. Au rămas istoriile personale și fiecare și‑a gestionat trauma și istoria colectivă așa cum a știut.
E multă fragilitate în viețile noastre. Dar poate că în fragilitatea asta stă puterea noastră. Cumva trebuie să găsim o cale de asumare, de vindecare.
Regret că cei care au ieșit în stradă, cei care și‑au pierdut copiii, mama sau tatăl la Revoluție trebuie să suporte batjocora celor care spun că revolta lor nu a contat, că jocurile au fost făcute, că loviluție, că lovitură de stat…
Am tot respectul pentru cei care au ieșit la Revoluție în stradă. Ei au schimbat România, o țară care acum e membră NATO și UE. Libertatea mea le‑o datorez lor, victimelor.
A fost Revoluție și eu sunt un om liber fiindcă poporul român a avut curaj și a ieșit în stradă.
