Non-conformism, muzică și dragoste – o călătorie pentru a-mi elibera „eul“ de sub dictatura normelor sociale și de sub banalitatea existențială, urmărind cartea Uimitoarele peripeții ale liliacului Vico în Mirabelia, de Radu Țuculescu, Editura Polirom Junior, 2022, Iași, ilustrații de Radu Răileanu.
Când Maxim Gorki a fost întrebat cum se cuvine să scriem literatură pentru copii, el a răspuns: Ca pentru adulți, însă mai bine. Acest sfat a lui Maxim Gorki se referă la faptul că o poveste bună pentru copii este îndreptată în aceeași măsură spre un număr de grupe de vârstă: copiii care se găsesc în postura gândirii concrete, dar, în același timp, aceștia asimilează întâmplările și descrierile cu ajutorul senzorilor mitici înainte ca paznicii logicii să pună stăpânire pe gândirea lor. În lectura copiilor, deocamdată, nu există abstractizare, metafore și simbolism. Aceste elemente depind de cunoștințele din straturile limbii și culturii în care se scrie și a culturii universale (după Jung semnele culturii ancestrale apar în limbajul scriitorului în chiar subconștientul său).
Metaforele și simbolurile sau conotațiile culturale ce au fost incluse în povestiri sunt îndreptate spre cititorul adolescent și matur. De fapt, aceste mici rădăcini au fost sădite deja copiilor și ele se vor dezvolta pe acest răsad mai târziu, când copiii vor crește. O astfel de poveste bună am am avut prilejul să citesc în cartea scriitorului și dramaturgului român, Radu Țuculescu, Uimitoarele peripeții ale liliacului Vico în Mirabelia.
Cartea este dedicată nepoatei iubite a acestuia, Vanessa. Pe pagina interioară unde apare titlul cărții, Radu Țuculescu adaugă cuvintele Love story. Sub titlul cărții scrie O poveste cum alta nu mai este și nici nu va mai fi, pentru adulți, tineri și copii. Această poveste minunată poate fi inclusă fără discuție în criteriile lui Gorki. Povestea este potrivită pentru mai multe grupe de vârstă: pentru părinții care ezită în privința grupei la care aparțin copiii lor. Cartea este potrivită și educatorilor pentru a influența, nu puțin, dezvoltarea copilului. Desigur, copiii se dezvoltă și îmbogățesc vocabularul și imaginația, iar adulții se vor bucura de bogăția imaginației. Subiectele din carte nu sunt noi, însă noutatea acestei cărți este stilul și aromele detaliilor. Se pot distinge straturile specifice culturii românești și cele legate de fundamentele culturale universale. M-ar bucura ca rafturile cărților în limba ebraică să se îmbogățească cu această carte scrisă de Radu Țuculescu.
Un vampir special
Vico este un liliac născut într-o familie de lilieci vampiri care se hrănesc cu sânge. Tatăl lui Vico este urmașul unei familii nobile, el fiind descris în carte ca un liliac mândru, curajos, fără nicio teamă. El este un caracter dur și pretențios. Mama lui Vico e de origine diferită și consumă insecte și fructe. Ea este mai populară, maleabilă și plină de compasiune și dragoste.
Mama lui Vico a adoptat, după căsătoria cu tatăl lui Vico, câteva obiceiuri ale tribului privilegiat de vampiri. Originea ei nevampirică îi înlesnește să priceapă unele diferențe de caracter ale fiului ei, chiar după naștere. Ea îl sprijină pe Vico și-i ia apărarea, dându-i posibilitatea să se dezvolte într-o manieră independentă. Dar frumusețea și tăria acestei povestiri, ca-n orice altă povestire bună, se găsește în capacitatea ei de a se distanța de infrastructura realității spre fantastic, umor și absurd.
Încă de la nașterea lui, descoperim că Vico este o ființă specială și diferită de altele. „Poliția“ convențiilor sociale l-ar fi catalogat pe Vico drept copil cu nevoi speciale, diferit și cu tulburări de diverse feluri. De fapt, el este un copil non-conformist în comparație cu cei doi frați care sunt copii prea normativi, cu caractere liniare, ce nu se dezvoltă și nu se schimbă de-a lungul întregii povestiri.
Vico descoperă că nu e în stare să doarmă precum ceilalți lilieci suspendați cu capetele în jos. Asta ar putea fi o bună ocazie de a-ți iriga capul cu sânge oxigenat, de a-ți relaxa mușchii dorsali, dar să dormi astfel în fiecare noapte e o nebunie după părerea lui Vico. Eroul-vampir are nevoie de un pat pentru a dormi la orizontală. Această realitate pune pe picior de alarmă familia și mai ales suspiciunile tatălui care este preocupat că are un copil cu dizabilități ce ar putea pune în pericol linia nobilă și pedigriul familiei.
Mai grav și de neconceput în comparație cu somnul la orizontală este faptul că Vico e un liliac ce consumă fructe și care nu poate suporta să bea sânge. Stomacul lui Vico se-ntoarce pe dos când i se oferă nectarul tribului, asta fiind o mare problemă. Spre deosebire de dormitul la orizontală, ura sa pentru sânge va trece de frontierele familiei. Tatăl este speriat că acest lucru ar putea periclita linia lor nobilă și le-ar aduce multă ocară.
La acest punct copiii se pot identifica cu comportamentul uman a lui Vico. Pe de o parte, Vico deține dimensiunea zborului, ceea ce ajută la dezvoltarea imaginației copiilor. Pe de altă parte, faptul că nu suportă să bea sânge îi ajută pe copii să se autoaccepte și să vadă acest lucru ca ceva normal. Faptul că Vico bea suc de rodii e numai ca să-și păcălească tatăl, să creadă că bea sânge și să-l vadă ca pe un urmaș adevărat al familiei. Vico recurge la acest tertip prin intermediul mamei sale. În acest fel, Țuculescu deschide un front între valori, sentimente și loialități. Adolescenții se pot identifica cu răzvrătirea lui Vico față de convențiile sociale, cu căutarea unei identități care să fie separată de părinți. Deosebirea lui Vico se poate găsi și în însuși trupul său așa cum, de fapt, tatăl acestuia descoperă cu multă stupoare: nici măcar nu ai păr pe picioare! Așa e, răspunde Vico cu curaj. Păr, ioc! Nici chiar ghiare! Vico îi răspunde ironic: Chiar deloc! Poate o să crească! Și astfel continuă conversația lor, care denotă dezamăgirea tatălui față de fiul său ce nu este suficient de bărbat. Tatăl aruncă întreaga vină asupra mamei lui Vico. În acest fragment putem găsi ecouri ale culturilor incipiente, prin care creșterea părului la adolescenți simbolizează trecerea de la copilărie la vârsta adultă. În această fază adolescenții încep să fie responsabili față de faptele lor. La vechile triburi, de îndată ce apar semnele maturității sexuale, li se organizează acestor adolescenți teste de supraviețuire. După aceste teste, adolescenții sunt declarați adulți. Se pare că tatăl lui Vico este îngrijorat că fiul său nu va trece aceste teste, dar Vico va trece examene mai serioase de cunoștințe muzicale, care-l vor propulsa direct în faza adultă a vieții.
Talentul înnăscut pentru muzică
O caracteristică ce-l transformă pe Vico într-o vietate unică este talentul său înnăscut pentru muzică. Aici putem distinge clar legătura indiscutabilă dintre autor și eroul principal, Vico. Referitor la muzică, aș adăuga că aici apare un fost dascăl de muzică, acum profesorul lui Vico, pe nume dl Sax, care e un saxofonist desăvârșit. Acest instrument îl influențează pe Vico precum o vrajă, iar profesorul Sax își convinge părinții să-i cumpere un saxofon de aur. Cu ajutorul profesorului Sax, Vico devine el însuși un saxofonist virtuos, iar interpretarea sa la saxofon este, de fapt, însăși maturizarea lui. Este o înnoire splendidă într-un sistem educațional conformist, unde toți copiii sunt văzuți prin șabloanele convențiilor.
Radu Țuculescu propune o introspecție individualistă asupra copilului, conform îndemânărilor și talentelor acestuia. În acest punct se termină capitolul întâi, care descrie nașterea, copilăria și adolescența lui Vico. De aici înainte, Vico va merge împreună cu instrumentul său să caute integritatea și fericirea, un fel de Odiseu care și el a căutat îndelung Ithaca. Sau poate Orfeu care a căutat-o pe Euridice. Dar în loc de greutăți inerente și de un iad posibil, Vico ajunge într-un fel de paradis, anume Mirabelia.
Radu Țuculescu deschide o posibilitate fascinantă și importantă a unui dialog în direcția educației și a locului nonconformistului în societate. Pentru a fructifica pe deplin identitatea sa specială, nonconformistul are nevoie de personaje care să-l sprijine încă de pe vremea copilăriei, precum mama și profesorul Sax. De fapt, el se răzvrătește împotriva sistemului educațional patriarhal de acasă și împotriva sistemului educației oficiale, care vor să-i vadă pe toți copiii ca un un produs standardizat, care apoi să servească nevoile unei societăți constrângătoare.
În acest sens, Radu Țuculescu declară război împotriva convențiilor: observăm că maturizarea lui Vico se va face prin muzică, nu cu ajutorul examenelor standardizate ale bacalaureatului. Îmi permit pentru câteva momente să divaghez spre biografia autorului. Nu cred că exagerez când afirm că studiile muzicale medii și academice, iar apoi experiența lui Radu Țuculescu în orchestra filarmonică Transilvania de la Cluj sunt printre motivele de bază care l-au salvat pe autor de o soartă conformistă. Pot întări această afirmație prin exemple aproape în fiecare roman, piesă de teatru sau povestire, în care muzica apare ori ca temă, subiect, ori ca ritm la operele sale în proză. Astfel, Radu Țuculescu pare a fi atât compozitor, cât și dirijor.
Un liliac și o șerpoaică, un cuplu minunat
În partea a doua a povestirilor, Radu Țuculescu împreună cu Vico îi conduc pe cititori în țara Mirabeliei. Aici putem observa asemănări cu Alice în Țara Minunilor, ecouri cu Micul Prinț și, poate în mod controversat, asemănări și cu Ferma animalelor. Mirabelia este o țară mărginită de mare. Nu e nicio posibilitate de a preciza coordonatele geografice ale țării. Aici, spre deosebire de țara de baștină a lui Vico, unde trăiau în special lilieci vampirici (aluzie la țara posibilă a lui Dracula) și spre deosebire de țările unde sângele cetățeanului simplu este vărsat în confruntări, în Mirabelia trăiesc ființe în armonie și respect reciproc. Trăiesc aici animale de diverse specii. În fruntea acestui regat se află o pereche regală de maimuțe. Vico o întâlnește în Mirabelia pe șerpoaica Sarisa, cântăreață de calitate, și amândoi devin o pereche muzicală. Se poate afirma că e o parafrază a profeției lui Isaia care spune că lupul va sălășlui împreună cu oaia iar tigrul cu capra. Țuculescu combină un liliac cu o șerpoaică. Găsim aici elemente ale reîntoarcerii la grădina paradisului pierdut.
În Mirabelia, observăm și elemente de sălbăticie, gelozie și ură. Este inevitabil și bine că povestirea subliniază și aceste aspecte; întotdeauna vor fi elemente care amenință tihna unei astfel de societăți. Soluția pe care ne-o propune Țuculescu, pentru a nu distruge Mirabelia, este soluția muzicii care este capabilă să exprime sentimentele cele mai elevate ale omului și care poate încheia pacea între rivali și dușmani. E o soluție utopică, însă merită s-o încercăm.
În acest sens merită să-l amintim pe Franz Kafka cu povestirea lui, Metamorfoza. Aici, gândacul uriaș, alias Gregor Samsa, apare în cele mai umane culori când aude tonurile pianului la care cântă sora sa. Ultima parte în povestirea călătoriei lui Vico liliacul se numește Balul toleranței în care apare șerpoaica Sarisa și Vico într-un duet dumnezeiesc.
Nu voi dezvălui cum se va termina balul și povestea. Pentru asta trebuie să citiți cartea minunată și deosebit de recomandată atât pentru adulți cât și pentru tineri și copii.
Traducerea din ebraică Paul Farkas
