După înjunghierea scriitorului Salman Rushdie, la New York, la o conferință pe teme de literatură, în SUA, gigantul Amazon a raportat o creștere a comenzilor pentru Versetele satanice, iar librăria newyorkeză Strand Bookstore a declarat pentru AFP că oamenii veneau să vadă ce a scris și ce puteau cumpăra. Aceasta este partea literară, prin care au fost atrași, spre opera lui Salman Rushdie, noi cititori. Partea tragică este că Salman Rushdie are nevoie de zile de spitalizare, că în lumea de azi un scriitor poate fi atacat și înjunghiat pentru că scrie literatură, că există extremism, dar există și solidaritate împotriva fanatismului.
Potrivit RFI, vineri, 19 august, sute de scriitori s-au adunat la New York pentru a citi din opera lui Salman Rushdie. RFI a informat că autori precum Paul Auster, Tina Brown, Kiran Desai, Amanda Foreman, AM Homes, Siri Hustvedt, Hari Kunzru şi Gay Talese au luat parte la evenimentul „Stand with Salman”. Acțiunea a avut loc pe treptele Bibliotecii Publice din New York, evenimentul fiind organizat de PEN America, Biblioteca Publică din New York, Penguin Random House (editura care îl publică pe Salman Rushdie) şi House of SpeakEasy. Tragica situație în care se află Salman Rushdie m-a făcut să mă întreb, în calitate de profesor și autor al unei teze de doctorat recent publicate, cu titlul Panait Istrati și Salman Rushdie. Duble identități culturale, în ce măsură este cunoscut, ca autor, Salman Rushdie.
Doresc să atrag atenția asupra faptului că Salman Rushdie nu a scris doar o carte, doar Versetele satanice. Este un scriitor cu o operă vastă, Editura Polirom consacrându-i o serie de autor, deși opera lui nu face parte din programa facultăților de filologie sau de limbi străine din cadrul celor mai mari centre universitare românești. E drept, a devenit foarte cunoscut după ce a fost condamnat la moarte de o autoritate a cărei putere de decizie și ale cărei sancțiuni țin, mai degrabă, de un Ev Mediu sau o Preistorie rămase încă intacte, o societate anarhică în raport cu modernitatea, despre care nu putem decât să ne întrebăm cum a supraviețuit și prin ce mecanisme funcționează.
Apelăm din nou la RFI România, care redă povestea scriitorului condamnat la moarte: „În 14 februarie 1989, ayatolahul Khomeini, pe atunci liderul Revoluţiei iraniene, a emis o fatwa prin care îi îndemna pe toţi musulmanii din lume să îl asasineze pe Salman Rushdie, pentru a pedepsi astfel publicarea romanului său Versetele satanice, considerat o insultă la adresa islamului. De atunci, Salman Rushdie a trăit sub protecţia poliţiei britanice. În 2005, urmând îndemnul lui Ali Khamenei, succesorul lui Khomeini, trei membri ai clerului iranian i-au îndemnat din nou pe musulmanii din lumea întreagă să îl ucidă pe Salman Rushdie”. Condamnarea la moarte a survenit în urma publicării romanului Versetele satanice, în care se sugerează că profetul Mahomed, pe când i se dictau versetele din Coran de către divinitatea supremă, a înțeles și notat greșit unele versete și că acestea i-ar fi fost dictate, de fapt, de Satana, ceea ce, din punctul de vedere al unui fanatic religios musulman, este, într-adevăr, o blasfemie, căci invită lectorul să suspecteze că Mahomed nu a reușit sau nu a vrut să facă distincție între ce îi spune divinitatea și ce îi spune oponentul acesteia. Autoritatea religioasă care a interpretat această alegorie drept un temei suficient de puternic pentru a ucide un om nu este calificată să critice literatura sau să evalueze o operă de artă. În mod surprinzător, fatwa (condamnarea la moarte) are efecte în toată lumea musulmană și, practic, ea este permanentă și activă, la peste treizeci de ani de la moartea celui care a instigat la omor.
După cum știm, în artă se încalcă frecvent legi (ale fizicii, în special), se nesocotesc termeni istorici, se pot amesteca nume, toponime, iar Salman Rushdie dovedește o înclinație ludică în numeroase alte romane,
începând cu cele dedicate copiilor și inspirate de poveștile pe care le-a spus chiar el fiilor săi la vârsta copilăriei – Harun și marea de povești și Luka și focul vieții – și continuând cu Ultimul suspin al maurului, Copiii din miez de noapte – o capodoperă a genului literar numit realism magic – Shalimar clovnul și Seducătoarea din Florența, acesta din urmă incluzând și numeroase situații în care autorul se joacă cu limitele impuse de spațiu și timp și recreează pe marginea unor creații literare clasice, dar și în nuvele ca „Yorick” și „La licitația condurilor de rubin”, din cadrul culegerii Orient, Occident. Cât despre ireverența față de adevărul istoric și față de orice limite, aceasta reiese, în cazul îndrăznețului scriitor care nu face decât să își exercite dreptul de a visa, a-și imagina și a se exprima liber în legătură cu lumile posibile pe care le întrevede, din nuvele ca „Părul profetului”, „Cehov și Zulu”, „Cristofor Columb și regina Isabella a Spaniei își desăvârșesc legătura (Santa Fe, 1492 d. Hr.)”, precum și din Dincolo de limite, un volum de eseuri puternic ancorate în realitatea contemporană și în problemele sociale pe care le ridică soarta emigranților, a dezrădăcinării și a unei contestări religioase a Occidentului.
La Rushdie, indianul complet occidentalizat, țara lui de baștină, nu doar continentul, și, în definitiv, Orientul care îl excomunică reprezintă apăsare, îngrădirea libertăților, de către autorități reale sau imaginare, întuneric, deci pericol, opacitate, necunoscut, ascunzișuri, înșelăciune, infracționalitate, provocând angoasă fie prin anumite ritualuri și tradiții sociale sau religioase, fie din cauza fanatismului religios dus la extrem. În schimb, pe Rushdie, Occidentul nu îl sperie absolut deloc, din contra, îl inspiră, îl amuză. Romancierul britanic de origine indiană se consideră liber să recreeze spațiul occidental, reinventându-l atât din punct de vedere istoric [„Cristofor Columb și regina Isabella a Spaniei își desăvârșesc legătura (Santa Fe, 1492 d. Hr.)”], cât și literar („Yorick”). Occidentul este privit din dublă perspectivă. Pe de o parte, acest spațiu este prezentat obiectiv, lucid, la rece, iar aici iese la iveală omul de știință, analistul politic și social Salman Rushdie, care conviețuiește, pe de altă parte, în deplină armonie cu dublul său rebel și creativ. Căci orice practicant al unei arte este, de fapt, un creator, un Lucifer care tinde
să răstoarne tronul zeității supreme.
Versatil, pasionat de multiculturalitate, multitudinea eu-rilor și perpetua schimbare cu care e obișnuit omul modern, acest fiu al unui mediu cosmopolit transplantat cu succes în alte două medii hipercosmopolite nu putea realiza decât chutneyficarea culturilor, limbilor și civilizațiilor cu care a intrat în contact (chutney este un sos dulce-picant din bucătăria indiană). Astfel trebuie citit și înțeles Salman Rushdie, victimă a unei viziuni religioase brutal de limitate.
Din romanul autobiografic Joseph Anton, aflăm că studentul Salman Rushdie, deși ateu, fiind pasionat de istorie și dorind să afle mai multe despre credința poporului său, dar și despre civilizația pe care tatăl său o admira și în cinstea căreia și-a inventat propriul nume de familie, inspirat de cel al învățatului musulman Ibn Rushd (Averroes) a cerut, la colegiul King’s College al Universității din Cambridge, unde învăța, să se înscrie la un curs despre viața lui Mahomed, care nu era în programă, dar a fost creat la cererea sa expresă și i-a fost predat în mod exceptional doar lui, ca student unic, de către bibliotecarul colegiului, care avea cunoștințe în domeniu. După absolvirea studiilor universitare, scriitorul Salman Rushdie a construit o alegorie pornind de la personajul istoric a cărui viață o studiase.
Salman Rushdie este un om liber, cu dreptul la liberă exprimare pe care îl au artiștii și jurnaliștii. Căci în artă (literatură) și jurnalism (sau în studii sociale) se încadrează activitatea lui intelectuală și profesională, nicidecum în critica religiilor. Salman Rushdie a interpretat ludic Coranul în Versetele satanice, ceea ce a fost considerat o blasfemie. Efectele condamnării la moarte din 1989 s-au văzut și azi, în 2022, la New York, când a avut loc un atentat extremist asupra scriitorului Salman Rushdie.
