Numită după o pasăre mai mult oarbă, care se bazează aproape exclusiv pe simțul mirosului, dar și care depune ouă uriașe în comparație cu propria-i greutate, antologia Kiwi (Polirom, 2021), coordonată de Marius Chivu, reunește o selecție de optsprezece povestiri ale unor cursanți ce i-au urmat atelierul de proză scurtă organizat împreună cu alt scriitor excelent, o voce pe cât de puternică, pe-atât de controversată de-a lungul timpului, Florin Iaru. Unele din numele prezente în volum ne sunt deja cunoscute. Tudor Ganea, Ion Pleșa, Iulian Popa sau Simona Goșu, doar câțiva autori care au semnat deja volume apreciate de cititori și primite călduros de către critica de întâmpinare. Despre alte nume aflăm, din prefața semnată de Marius Chivu, că se pregătesc să publice în volum ori să-și încheie manuscrisele (Ruxandra Burcescu, Ilinca Mănescu sau Gabriel Florin), o veste mai mult decât grozavă pentru iubitorii genului scurt, prea puțin abordat în perimetrul țării noastre.
Optsprezece povestiri, așadar. Abordând teme dintre cele mai diverse. Ocultism, corporații, revoluția din ‘89, felurite familii, fiecare cu problemele ei, cupluri, crize personale și colective – acest volum nu dezamăgește, nu plictisește. Și nici n-ar avea cum. Prozele sunt scrise aerisit, nu există încărcătură obositoare de adjective fără folos, una din capcanele în care sunt tentați să cadă tinerii debutanți. Dialogurile, una din dificultățile cele mai cunoscute de care se lovesc mulți autori în demersul scrierii unei proze, sunt atent proiectate. Nu dau impresia de artificialitate. Sunt vii, actuale, fiecare respectându-și vorbitorul. N-am găsit, în poveștile acestor scriitori, lexeme inutile ori replici kitschoase, care să nu se potrivească în context. N-am găsit descrieri redundante ori prea vagi. Totul este pus la punct până la ultimul detaliu, lucru mai mult decât onorabil atunci când vorbim de voci la început de drum.
Unul din textele care atrage atenția, atât din punct de vedere tematic, cât și stilistic este cel semnat de Aron Biro. Mizând pe mister, un soi de povestire polițistă reinterpretată, dar care poate funcționa perfect și ca distopie (una mai puțin hardcore decât cea a Tatianei Tolstaia, de exemplu), acțiunea începe direct în punctul culminant, când intriga s-a consumat, când întreg ecosistemul fotbalului românesc e deja în cădere liberă. Gândurile personajului sunt riguros redate. Nu se întrevede printre rânduri nicio urmă de implicare externă. Sunt autentice, asociabile unui astfel de bărbat nesigur, speriat, dar determinat și rațional. Nea Radu, așa cum este numit de puștiul care-l va însoți până la casa generalului, un personaj cvasi-individualizat, care nu pare să funcționeze decât între granițele metafizice ale unui oraș înspăimântat, e pus mereu în relație cu o anume noapte, în jurul căreia va trena, până la un anumit punct, misterul. Luând în considerare faptul că majoritatea romanelor contemporane se limitează, încă, la a observa cât mai minimalist cu putință societăți, familii ori personaje (individualizate sau ba), puține având curajul de a se desprinde de stilul americanilor de secol XX, de a se avânta către intrigi reale, de a frapa stilistic și tematic, povestirea lui Aron Biro se remarcă tocmai prin îndrăzneală. Prin asumare. Ceea ce nu-i puțin lucru, dacă ne gândim la cât de apreciată a fost îndrăzneala unui Breban din Bunavestire, de pildă. Experimentele literare (care pot aparține formei și fondului deopotrivă) se vor evidenția întotdeauna, fie că vorbim de poezie sau de proză.
O altă povestire excelentă este, fără dubiu, cea aparținându-i Simonei Goșu. Deși păstrează linia tematică din Fragil (Polirom, 2021), autoarea exploatează cu tenacitate și detașare mediul familial. Ea reușește să surprindă autentic dinamica multor familii aparținând zilelor noastre, să o redea în cel mai mic detaliu, de la discrepanțele mentalitare părinți-copii-bunici, până la anxietățile resimțite de către cei mai tineri în cadrul reuniunilor, când tensiunile se întețesc cu fiecare vorbă ori gest, când sentimentul de apartenență se estompează treptat. Atmosfera instaurată în astfel de proze nu lasă cititorii indiferenți. Se creează, pe parcursul lecturii, o înverșunare aproape palpabilă care naște, de fapt, dorința de evadare, resimțită în egală măsură și de personaje.
Întreg volumul conține astfel de povestiri. Diverse, actuale, scrise coerent și îngrijit. Munca depusă de Marius Chivu și de Florin Iaru este mai mult decât nobilă. Ei izbutesc a trasa niște contururi foarte necesare în România. Kiwi este un proiect inedit, o rampă de lansare, este concretizarea încrederii de care mulți autori au nevoie pentru a se disciplina în scris.
