Simona Neumann – Scrisoare către presă

Stimați jurnaliști,

După opt ani și jumătate de când sunt directorul executiv al Asociației Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii, pentru prima oară vă trimit o scrisoare deschisă și nu un comunicat de presă. Trebuie să fac acest lucru ca urmare a apariției unui articol în „Vocea Timișului” de astăzi, 16 iunie 2021, în care este devoalată o parte a corespondenței mele cu domnul primar Dominic Fritz. Această corespondență trebuia să fie una oficială. Văzând că secretul corespondenței a fost încălcat, fără să acuz presa pentru sursele sale, vă scriu următoarele:

Într-adevăr, corespondența este una reală, dar incompletă. Lipsește ultimul meu răspuns trimis ieri, 15. 06. 2021, în care îi scriam domnului primar Fritz că deși am avut o discuție de principiu în care solicita retragerea mea (cu acordul părților, pe cale amiabilă, sic!), am convenit să nu ne atacăm public, să nu fie blamat proiectul, să nu-i periclităm imaginea reală, conținutul și, mai ales, imaginea Timișoarei și a României. Toate acestea pentru că Proiectul Timișoara 2023 Capitală Europeană a Culturii este unul de interes național. Această înțelegere verbală NU a fost respectată. Am fost mereu atacată, iar în ultima vreme despre Timișoara Capitală Culturală s-au spus doar neadevăruri, s-au folosit expresii incalificabile precum că proiectul ar fi fost găsit „în comă” sau în „moarte clinică”.

În privința grupului care lucrează pentru domnul primar Dominic Fritz, acesta a încălcat procedurile și chiar legislația în mai multe etape ale colaborării noastre (între Asociație și Primărie). De asemenea, a încălcat procedurile Uniunii Europene privind scrierea și transmiterea raportului de monitorizare, normele pentru Capitale Culturale Europene, precum și decența relațiilor interumane și interinstituționale. Toate acestea au derutat Comisia Europeană.

Proiectul n-a primit nici pînă astăzi cotizația la care s-a obligat Primăria pentru anul în curs, respectiv pentru primul trimestru, ianuarie – martie 2021. La acest neajuns se adaugă declarațiile publice privind „schimbarea” modului de implementare a proiectului fără ca încă să fi fost alocate sumele necesare și fără să existe o structură clară indicând ce fel de schimbare va avea loc, cum se va face, în ce constau coordonarea și relațiile dintre entitățile care vor finanța proiectul și cum se va face managementul acestuia.  Astfel, a fost creată o atmosferă de nesiguranță în rândul echipei operative. Colegii mei, eu însămi, toți suntem supuși unui enorm stres, adică, să răspundem zilnic solicitărilor grupului de consultanță al Primăriei și echipei Primăriei care se ocupă de „restartarea” proiectului. În plus, consider că suntem profund umiliți. De ce? Pentru ce?

În zilele trecute am transmis Primăriei Municipiului Timișoara, mai exact „echipei pentru Timișoara 2023”, raportul ce trebuie să ajungă pe masa Comisiei Europene. Persoana care trebuie să transmită raportul este, conform solicitării Comisiei Europene, directorul executiv al Asociației care implementează proiectul Capitală Europeană a Culturii. Astăzi și la această oră, fiind termenul limită de depunere a raportului, am fost nevoită să transmit o Notă oficială în care să explic de ce nu am un control asupra conținutului raportului. E foarte trist că s-a ajuns aici după ce în toți anii precedenți am respectat procedurile Uniunii Europene, iar comisia de monitorizare a apreciat munca noastră.

Din păcate, prin tensiunile create de Primărie, s-au încălcat condițiile înțelegerii noastre „amiabile” spre a face o tranziție decentă. În realitate, domnul Primar Fritz nu mi-a comunicat nici până acum de ce se face o tranziție și spre ce anume se face aceasta. Ne aflăm în fața Adunării Generale, iar noi avem cea mai gravă criză din ultimii opt ani și jumătate, una care a depășit granițele României.

Cred că era cazul să vă scriu toate acestea, un mic rezumat al unei crize mari!

Cu întreaga mea considerație,

Dr. Simona Neumann,

Director executiv

Asociația Timișoara 2021

Capitală Europeană a Culturii

Publicat în ActualitateRecomandat0 recomandări

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *