Teatrul Național Eugene Ionesco la ceas aniversar

30 de ani de teatru, 30 de ani alături de spectatori

În primăvara anului 1990, un grup de tineri actori, absolvenţi ai Şcolii Superioare de Teatru ,Boris Şciukin din Moscova, în frunte cu actorul și regizorul Petru Vutcărău, părăsesc Teatrul Luceafărul și fondează, la Chișinău, primul teatru independent, Teatrul Eugene Ionesco. Din lipsă de sediu, tânăra echipă pleacă în România, unde își desfășoară activitatea timp de șase luni, în cadrul Teatrului Anton Pann din Râmnicu Vâlcea. Revine la Chișinău și este oficializat ca instituție de Stat, printr-un ordin semnat la 9 septembrie 1991 de Ministrul Culturii și Cultelor, Ion Ungureanu. Tot atunci, teatrul își deschide prima stagiune cu spectacolul Cântăreața cheală de Eugene Ionesco, în regia lui Petru Vutcărău. Chiar din start, Teatrul Eugene Ionesco se declară instituție de cultură a două ministere: Ministerul Culturii și Cultelor din Republica Moldova și Ministerul Culturii din România. 

Așadar, în luna septembrie, Teatrul Național Eugene Ionesco va marca 30 de ani de teatru oficial, dar să nu uităm de Stagiunea zero, atunci când teatrul a activat în România, unde au fost jucate spectacolele Hei, oameni buni! de W. Saroyan și Așteptându-l pe Godot de S. Beckett, spectacole care au fost filmate în colaborare cu  Casa de Producție TVR.  De-a lungul a 30 de ani, Teatrul Național Eugene Ionesco a efectuat zeci de turnee și a participat la numeroase festivaluri internaționale în diferite colţuri ale lumii, cum ar fi: Marea Britanie, Egipt, Estonia, Franţa, Georgia, Italia, Japonia, Pakistan, Polonia, România, Rusia, Spania, Turcia, Ucraina, Ungaria, Belarus, Coreea de Sud, ducând faima Republicii Moldova în lume și contribuind la promovarea imaginii țării noastre în plan internațional.

În cadrul ediției a XII-a, a Festivalului BITEI 2016, la inițiativa Ministrului Culturii, prin Hotărâre de Guvern, Teatrului Eugene Ionesco i s-a conferit prestigiosul titlu de Teatru Naţional.

   În martie 2020, de Ziua Mondială a Teatrului, Teatrul Național Eugene Ionesco a dat start Maratonului TEI Online – unde spectatorii au fost invitați la o excursie prin toți anii de activitate ai teatrului, de la înființarea lui până în prezent! Au fost difuzate spectacole, emisiuni, interviuri; au fost publicate articole, recenzii, informații despre premii, turnee și festivaluri, inclusiv despre Bienala Teatrului Eugene Ionesco. Maratonului TEI Online a durat jumătate de an, până la deschiderea celei de a 30 – a Stagiuni.  Acum nu ne rămâne decât să așteptăm marele eveniment aniversar, care va avea loc pe data de 9 septembrie a anului curent și să sperăm că sala de spectacole va fi plină, că va trece această pandemie, iar actorii și spectatorii se vor putea întâlni și vor celebra împreună. 

Publicat în Print MDRecomandat0 recomandări

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *