The Queen’s Gambit – cel mai recent miniserial despre șah

The Queen’s Gambit (Gambitul damei) este miniserialul american de televiziune lansat de Netflix, pe 23 octombrie 2020, creat de Scott Frank și Allan Scott, bazându-se pe unul dintre romanele lui Walter Tevis, din 1983.

Miniserialul are șapte episoade (OpeningsExchangesDoubled PawnsMiddle GameForkAdjournmentEnd Game), ce prezintă povestea lui Elisabeth Harmon (Anya Taylor-Joy) care, în încercarea sa de a deveni cel mai bun jucător de șah din lume, se luptă cu probleme emoționale, dependența de droguri și alcool. 

Povestea începe la mijlocul anilor 1950, în Lexington, Kentucky, unde Beth, în vârstă de nouă ani, după ce și-a pierdut mama într-un accident, este dusă la un orfelinat; acolo îi întâlnește pe Jolene (Moses Ingram), o fată prietenoasă, cu câțiva ani mai mare decât ea, Helen Deardorff (Christiane Seidel), coordonatoarea orfelinatului și pe domnul Shaibel (Bill Camp), care o învață să joace șah.

După câțiva ani, Beth este adoptată de Alma Wheatley și de soțul ei care, în cele din urmă, le părăsește. Adaptarea la noua ei situație familială nu durează prea mult, iar Beth reușește să se înscrie la un turneu de șah; deși este considerată lipsită de experiență, ea își va învinge toți adversarii. Întrezărind posibilitatea câștigului, mama sa adoptivă o încurajează să participe la cât mai multe competiții, legând prietenii prețioase cu: fostul campion Harry Beltik (Harry Melling), popularul Benny Watts (Thomas Brodie-Sangster) și jurnalistul D.L. Townes (Jacob Fortune-Lloyd).

Din păcate, pe măsură ce Beth continuă să câștige tot mai multe turnee, culegând lauri și beneficii financiare, ea devine din ce în ce mai dependentă de droguri și alcool.

Într-un final, îl va învinge pe campionul mondial rus, Vasily Borgov (Marcin Dorocinski), la Moscova, într-un joc care începe cu deschiderea gambitului reginei. Finalul serialul este deschis, abstract, mizând pe un soi de predictibilitate: Beth acceptă să joace șah cu un domn în vârstă, într-un parc din Moscova.

Creatorii miniserialului au dorit ca jocurile de șah să fie incitante, iar pentru aceasta, le-au cerut ajutorul marelui maestrul Garry Kasparov și faimosului antrenor de șah, Bruce Pandolfini.

Se pare că The Queen’s Gambit a avut un impact impresionant asupra publicului, căci după difuzarea sa, sportul minții are, astăzi, din ce în ce mai mulți adepți.

Surse media: netflix.com; imdb.com

 

Publicat în Cultură, FilmRecomandat0 recomandări

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *