Au trecut 14 ani de la acel “Adio!” adresat lui Adrian Virgil Pintea, haiducul Iancu Jianu din cinematografia românească

Adrian Virgil Pintea, acel frumos cu pletele în vânt, din cinematografia și teatrul românesc, s-a născut la data de 9 octombrie 1954, în localitatea Beiuș, județul Bihor. A plecat prematur dintre noi, la data de 8 iunie 2007, lăsând un gol imens în sufletele celor care l-au iubit. Au trecut 14 ani de la trecerea lui în neființă. Una dintre persoanele care l-a cunoscut și îndrăgit foarte mult este doamna Elena Loreta Popa, amfitrioana Muzeului Național al Literaturii Române din București. Iată ce posta pe rețelele de sociale, acum două zile, distinsa doamnă. acum două drian Virgil Pintea, acel frumos cu pletele în vânt din cinematografia și teatrul românesc, s-a născut la 9 octombrie 1954, în localitatea Beiuș, județul Bihor. A plecat dintre noi prematur, la data de 8 iunie 2007, lăsând un gol imens în sufletele celor care l-au iubit. Una dintre persoanele care l-a cunoscut și îndrăgit foarte mult, este doamna Elena Loreta Popa, amfitrioana Muzeului Național al Literaturii Române din București. Iată ce posta pe rețelele de sociale, în urmă cu două zile, distinsa doamnă:

“Inspira calm, seriozitate, privea fiecare element teatral cu inteligență, logic, fără oportunism. Felul lui de a fi, de a preda te obliga, fără să ți se impună, să îți schimbi atitudinea, să simți, să privești, să stai departe de conflicte inutile, să te oprești, să conștientizezi că este nevoie de iertare. Îi simt lipsa acut. Atât de acut, încât uneori mai vorbesc cu el în gând despre teatru, despre film, despre muzică, despre dreptate, despre iubire și cavalerism. Despre valoare…Era actorul care trăia momentul la o intensitate amețitoare, făcându-te să înțelegi că în răstimpul unei piese de teatru el conta cel mai puțin, iar tu, cel care îl ascultai și-l priveai contai. Se împlinesc de două ori șapte ani de când a plecat. Din păcate, uităm ușor. Din păcate, și despre valoare se vorbește din ce în ce mai puțin. Adrian Pintea s-a dezbărat de slăbiciunile acestei vieți și străbate universul pentru a se împlini. “Cum să mă-nfățișez mai bun iubirii?/Tată și frate-ntâi, apoi bărbat?/Să știu că drumul l-am bătut curat,/Cum sa mă-nfățișez mai bun iubirii?/Cum să-i arăt că dorul meu de ea l-am primenit ca pe un prunc în scaldă?/Că pâinea vrerii mele este caldă?/Că singur am gustat întâi din ea/În fața ta, să știi că e curată,/Ca-n fața voievodului – un șerb?…/Cum să m-arăt iubirii fără pată, neliniștit și splendid ca un cerb?/Cum să mă-nfățișez mai bun iubirii?/Poate-n cămașa ce o țese mama,/Visând că doar cu ea voi trece vama,/Visând că e cămașa nemuririi…”, scria atât de clar și de frumos Adrian Pintea. Parafrazându-l, vă rog să nu-mi dați voie să-l uit! “Să mă trageți de mânecă în fiecare zi, să-mi smulgeți zâmbetul de pe chip, să mă bruscați fără milă, să-mi vârâți ace sub unghii, să-mi confiscați hârtia și stiloul, să mă alungați dintre cei vii, să mă lăsați fără tristeți, bucurii, iubiri, gelozii și neputințe” dacă vreodată voi îndrăzni să-i uit pe Iancu Jianu, pe Zeno, pe Romeo, pe Hebric al IV-lea, pe Hamlet, pe Don Juan, pe Eminescu. Pe El… Pe acel bărbat prin ochii căruia voiai să privești lumea. Ochii mari, negri, calzi, veșnic melancolici.”

Elena Loreta Popa

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *