O carte care te ajută să visezi

Autorul Articolului: Maria Ciobotaru, clasa a 7-a C

Seria Calpurnia Tate ne vorbește de Callie Tate, o fetiță cu șase frați: Harry, Sam Houston, Lamar, Travis, Sul Ross și J.B., trăind în 1899, în Texas. Fetița descoperă încet-încet că nu contează ce își dorește; are un destin prestabilit – va găti pentru familia sa, va tricota, cârpi, coase și broda. Callie Vee, dezastru în bucătărie sau la lucru manual, amuzantă și băiețoasă, găsește un refugiu alături de bunicul ei de toate lucururile destinate ei care o dezgustă sau sperie.

Fugind de îndatoririle anoste, plictisitoare, fetița merge „pe teren” cu bunicul ei să colecteze specimene, să observe ființele înconjurătoare sau să folosească microscopul, un uimitor aparat. Astfel, fetița este împărțită: cum termină lecțiile de pian, tricotat sau gătit se alătură bunicului pentru a descoperi noi lucruri despre lumea înconjurătoare. Callie se luptă să aibă aceleași drepturi ca frații ei, iar atunci când întreabă de ce e refuzată, răspunsul e mereu același: „Tu eși fată, nu poți, nu ai voie, nu trebuie, nu se cade, nu e potrivit, etc.”

Un fragment dulce-amărui din frământările fetei spune astfel: „Mama născuse o fată din șapte încercări. Bănuiesc că nu eram exact ce-și imaginase, o fiică delicată care s-o ajute în fața valului crescând de băieți neliniștiți care deseori amenința să înghită întreaga casă. […] Nu-mi plăcea să discut tipare sau rețete și nici să servesc ceaiul în salon. Asta mă făcea egoisă? Mă făcea ciudată? Și, mai rău decât atât, mă făcea o dezamăgire?”

O altă scenă care pune în lumină niște aspecte interesante este aceasta – se împart în familie sarcinile care le reveneau odată cu data recoltei de bumbac copiilor (tatăl lui Callie era deținătorul fabricii), iar Sam Houston și Lamar primeau bani de buzunar pentru drumurile la fabrică. Când Callie întreabă de ce nu poate să câștige și ea bani, ca și frații ei, răspunsul rapid al lui Lamar este că e fată, iar fetele nu sunt plătite și nu au dreptul la vot – fetele stau acasă. Și, insistând, Callie ajunge să primească cinci cenți. Pentru ea însă, triumful e mai mare decât suma, căci a reușit să fie „la fel” cu frații ei.

Într-o noapte târzie, Callie aude din întâmplare o discuție care o tulbură. Mama ei discută cu tatăl despre cum fetița va face mai multe lecții de cusut și gastronomie, petrecând mai mult timp pe-acasă. Tatăl, auzind că va face un nou preparat în fiecare săptămână, râde și întreabă dacă vor trebui să fie mâncate. Callie Vee se întreabă însă, cu lacrimi în ochi „Cum putea tata să râdă când propria lui fiică era împinsă spre sclavie?” Câteva zile mai târziu, după ce Callie reușește cu multă strădanie și cu ajutor de la Viola, bucătăreasa familiei, să facă prima ei plăcintă cu mere, are loc un dialog, timp în care plăcinta la care trudise toată ziua dispare. J.B. vrea să învețe și el să facă plăcintă, dar află că băieții nu trebuie să coacă plăcinte, deoarece au soții. Calpurina, înciudată, se întreabă dacă era vreo soluție pentru a face și ea rost de o soție.

Cu toate acestea, Callie și bunicul ei descoperă o nouă specie de măzăriche păroasă, clasa Dicotiledonate, ordinul Fabales, familia Fabacea, genul Vicia, care este numită Vicia tateii. Iar bunicul ei, la cina de sărbătorire a evenimentului, îi mulțumește deoarece nimic nu s-ar fi întâmplat fără ajutorul Calpurinei, unicul său nepot. Cei șase frați ai lui Callie protestează sonor, iar bunicul Tate se corectează repede, spunând că e unica nepoată. Dar Calpurina știa mai bine, căci el era totul pentru ea și ea totul pentru el.

Aproape de finalul cărții, Callie poartă o discuție cu Harry, fratele ei mai mare, pe care îl întreabă dacă o crede suficient de pricepută pentru a deveni om de știință. Harry îi spune că este un vis prea exagerat pentru o fată, pentru că el nu mai auzise până atunci de vreo femeie om de știință și că într-o zi se va mărita, va avea o grămadă de copii și va uita.

Își va uita visul. Va uita ce o face diferită. Va uita ce o face nefericită, nemulțumită, nu-și va mai aminti nici ce o făcea fericită și plină de speranță. Va uita și ce a iubit, și ce a urât. Că va deveni fermecătoare, mediocră și insipidă. Dar Callie nu avea asta în plan și pentru acest lucru am iubit cartea și personajul Callie.

Pentru sălbăticia iubirii și a urii ei, a hotărârii de nestrămutat în ciuda insistențelor, a încrederii în sine și în puterea visului, a dorinței, pentru ardoarea cu care își dorea libertate și mai presus de toate, forța cu care în propria casă lupta pentru egalitatea între băieți și fete, frați și surori, bărbați și femei, inocența cu care nu înțelegea de ce era dată la o parte, pentru chinul din inima fetei dintre a satisface dorințele celorlalți și a deveni ceva de nu și-a dorit sau a-i dezamăgi pe cei dragi, a-și satisface dorințele inimii și a deveni om de știință. Veți îndrăgi acest personaj iute la mâine, isteț, haios, dar profund, care semnalează probleme și ridică întrebări, întrebări despre lumea în care trăim azi, mentalitatea societății și marile schimbări ale omenirii. Răspunsurile pe care le găsește fetița la aceste întrebări le găsiți în carte. Dar înainte de a termina această recenzie, vă propun să vă puneți în pielea lui Callie, care desfăcând o carte primită cadou de la părinți, vede scris cuvântul știință pe aceasta:

„-Oh, am exclamat. Ce minunăție! Dar chiar mai bine decât realitatea cărții aflată în mâna mea, mă bucuram de faptul că mama și tatăl meu înțeleseseră, în sfârșit, de ce fel de hrană aveam nevoie pentru a supraviețui. Am privit spre părinții mei cu emoție. Ei zâmbeau și dădeau din cap. Am rupt hârtia cu totul pentru a vedea titlul întreg: Știința nevestei casnice.

-Oh. M-am holbat fără să înțeleg. Nu avea niciun sens pentru mine. Era măcar scrisă în engleză? Știința nevestei casnice de doamna Josiah Jervis. Ce putea însemna oare? Nu putea fi adevărat. Mâinile îmi erau ca un lemn. Orbecăiam să deschid cartea la cuprins și am citit: „Gătitul pentru invalizi”, „Murături și condimente preferate”, „Îndepărtarea petelor dificile”. Mă holbam la aceste subiecte oribile.” Deci citiți această carte – o carte de iubit, o carte de strâns în brațe, o carte de încurajare că ne putem croi propriul drum, o carte de dorință, o carte de vis. O carte de vise și o carte de visuri.

Această carte mi-a dat încrederea că, indiferent ce îmi doresc, cu multă muncă și determinare pot face orice. Știu că acest fapt, și faptul că după ce voi împlini 18 ani voi putea vota, că pot merge la școală și învăța cu colegii și colegele mele, că pot merge la facultate, că pot urma un curs de informatică, limbi, artă, muzică sau arte marțiale, se datorează persoanelor ca și Callie, care au avut curajul de a spune: „Cum poate să vi se pară asta corect?” și a lupta pentru drepturi.

Dacă îți dorești un tovarăș simpatic, isteț și amuzant, care este interesat de tot ceea ce e viu și există în jurul nostru, dacă cauți un amic al călătoriilor în lumea din enciclopedii și atlase, din sere și grădini, din Antarctica sau Sahara, atunci Calpurina este prietenul pe care-l cauți și pe care n-o să-l poți uita vreodată, ba chiar îți vei aminti mereu de el cu drag (Seria de cărți Calpurnia Tate e una pe care o recitesc o dată la cel mult 2 luni și nu mă satur de ea niciodată.) Spor la lectură!

Articole asemănătoare

Autorul Articolului: Ciobanu Teodora, clasa a V-a A Iași, 12 martie 2021 Stimată doamnă Erskine, Doresc să vă mulțumesc, pentru că „Pasăre cântătoare’’, extraordinara dumneavoastră…

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *