Adolescența-nisipul mișcător al vârstelor

Artist: Sarah Wilkins

Autorul Articolului: Alexia Gabriela Roman

Conștiința îmi este amorțită. De câte ori încerc să ies din nisipul mișcător, există o mână care mă scoate de acolo. Un adolescent ar trebui să învețe să fie independent, dar sfârșește prin a cere disperat ajutorul, doar pentru că simte nevoia de confirmare. Este destul de trist. Promit, începutul poate părea greu, dar vei învăța să îți construiești propria scară pe care să urci deasupra tuturor. Romanul ,, Scara lui Iacov” al scriitoarei ruse Galina Ulițkaia te va ajuta mult în acest sens, ți-l reomand, dacă tot vom avea o lună de vacanță în aprilie.  

Cum mama și-a pus toate ambițiile în ghiozdanul meu înainte de a intra în clasa a cincea, am știut că trebuie să fiu un copil bun. Am reușit (în mare parte). Totuși, de ce încă simt că sunt două părți diferite în mine, care mă controlează? Am citit recent opera Simonei Popescu ,,Exuvii’’, în care m-am regăsit mult. Ea spune: ,,Sunt un hibrid-concret-abstract care respiră’’. După modelul ei, eu m-aș defini în modul următor: ,,Sunt o entitate necunoscută, un puzzle de 5000 de piese, greu de completat.” Nu pot aștepta lucrurile de-a gata. Sunt conștientă de faptul că munca și învățătura sunt calea pe care trebuie să merg. Pășesc stângaci. Simt cum trăiesc antiteza. Pe scurt, ar trebui să fiu foarte concentrată, dar simt nevoia constantă de aprobare din partea celorlalți. Încerc să nu arăt asta. Doar cei mai apropiați prieteni știu de crizele mele existențiale. Ei știu că încerc să mă descopăr ușor și mă ajută.

Dimineața, în oglindă, îmi imaginez că sunt altcineva, mai puternic, mai independent. ,,Voiam să trec printre semeni neluat în seamă. Să fiu crezut un adolescent urât şi plicticos, şi, cu toate acestea să am cugetul şi sufletul desprinse din stâncă. Să izbucnesc dintr-o dată, copleşind turma târâtorilor şi uluind neputinţa celor care m-au cunoscut şi m-au dispreţuit. Să-i biciuiesc şi să le necinstesc feţele şi să mă desfăt simţindu-mi trupul gâlgâind de viaţă rodnică şi creatoare…N-am vrut să-mi descopăr sufletul adolescenţilor livizi şi melancolici. Mândria că port în mine o taină pe care n-o ghiceşte nimeni mi-ajungea.’’, așa se vedea Mircea Eliade în ipostaza de adolescent timid, cu gânduri multe și ascunse. Îl înțeleg, de la distanța unui secol, și îi dau dreptate. De fiecare dată încercăm să arătăm că suntem altcineva și nu lăsăm la suprafață punctele slabe. Toată lumea mă știe ca pe o persoană care iubește natura și se hrănește din plimbările lungi pe cărările Grădinii Botanice. Mă așez pe iarbă, pe ploaie, pe vânt și nu-mi pasă de stările actuale ale vremii. Merg dimineața pe ploaie în pădurea apropiată și observ ceața. Uneori, mă uit la frunzele pătate de vreme. Alteori, le văd verzi, firești. Natura mă face să fiu eu, cea adevărată. Am înțeles că orice și oricine este schimbător, am învățat acest lucru observând natura, oamenii, timpul. Dar cel mai bine m-a învățat pandemia, perioada în care trăim de un an, iar ziua de azi parcă nu mai e soră cu cea de ieri sau cu cea de mâine. Am acceptat asta. Iubesc frunzele și iarba, oricum ar fi ele, și mă iubesc pe mine cu imperfecțiunile perfecte.

Opresc să mă mai mișc în nisip. Închid ochii și mă relaxez. Am decis să nu mă mai lupt cu morile de vânt și mă las pe pământul rece al dimineții de vară. Simt că trăiesc. Dualitatea mă omoară încet, dar oamenii sunt muritori. După ce am petrecut timp cu mine, îmi chem prietenii. Cânt la chitară balade folk românești și le spun despre cum solomonarii există, despre cum ielele cântă angelic în inima pădurii și despre cum zeul protector al copacilor și al lucrurilor naturale este mereu de partea mea. Îmi place să zâmbesc ca să-i fac pe oameni să zâmbească. Ascult cuvintele lor cu atenție și aflu lucruri de care nu am mai auzit. Oare asta înseamnă să fii adolescent? Să fii înconjurat de prieteni buni care te înțeleg și de părinți care te ajută mereu?

Ce bine spunea Marin Preda: ,,Tinereţea ne dă adesea această stare de spirit de jubilaţiune nemotivată şi puţin profundă.’’ Amintește-ți că ești puternic, chiar dacă șovăi!

Sursa Imaginii: theatlantic.com

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *