Antrenat de majorat-partea a doua

Autorul Articolului: Miruna Maria Bejnariu

Odată cu apropierea vârstei de optsprezece ani, adolescenții încep să se maturizeze și să se pregătească de viața de adult. Asociația “Joc Responsabil” le-a venit în ajutor elevilor din toată țara organizând seminarul „Antrenat de majorat”. Pe data de 11 februarie 2021 elevii claselor a XI-a și a XII-a de la liceul nostru au avut prilejul de a participa la acest seminar moderat de dr. Cristian Andrei.

Întâlnirea, deși a durat doar o oră și jumătate, a trecut extrem de rapid, acaparând atât atenția profesorilor, cât și a elevilor. În cadrul seminarului s-a discutat despre o multitudine de subiecte interesante sub forma unor povești simple și amuzante, pe înțelesul tuturor, sau a unor întrebări care au reușit să stârnească interesul.

Una dintre povești m-a ajutat să privesc situațiile din viața mea dintr-o altă perspectivă, așa că am să ți-o relatez și ție, dragă cititorule. Într-una din zile un tată a venit acasă și i-a dat fetiței sale o cariocă fluorescentă. Aceasta a luat fericită carioca și a mers cu ea a doua zi la școală. În ultima bancă, unde știm cu toții că se află rebelul clasei, stătea colegul fetei. Acesta, observând carioca fetei, i-a smuls-o din mână și nu i-a mai dat-o înapoi, oricât s-a rugat de el și oricât l-a alergat prin jurul catedrei în speranța de a-și recupera obiectul pierdut. Neputincioasă, fata a plecat acasă plângând și i-a povestit tatălui său cele întâmplate. Tatăl, calm, plecă la biroul său și scoase de acolo o nouă cariocă. Fetița era din nou fericită și deja uitate de pierderea sa. În următoarea zi, fetița luă din nou carioca cu ea la școală și din nefericire, istoria se repetă. Acasă, tatăl îi dădu din nou o cariocă iar micuța sa fata rămase surprinsă. A treia zi la școală cine credeți că era supărat? Băiatul, observând că fata vine în fiecare zi cu o nouă cariocă și că nu o mai poate deranja,își pierdu interesul pentru cariocile fetei și era chiar supărat pentru că nu mai reușea să o deranjeze cu nimic. Deși este o poveste foarte simplă, putem desprinde foarte multe învățături din această istorioară. Trebuie să înțelegem că în viață putem găsi întotdeauna o alternativă și că nu este necesar să ne consumăm cu lucruri mici, iar uneori putem afla calea corectă prin greșelile pe care le facem. Dacă fata nu mai aducea carioca la școală istoria nu se repeta. Astfel trebuie să considerăm greșeala o oportunitate de a învăța. 

Tu cum te-ai simți dacă ți-ai pierde carioca? Sau, ca să simți cu adevărat durerea micuței fete, imaginează-ți cum te-ai simți dacă ți-ar muri pisica? Ai fi supărat? Ai plânge? Nu ai mai mânca de supărare? Fiecare dintre noi reacționează în felul lui, dar cu ajutorul acestui seminar am reușit să înțeleg că fiecare dintre noi trece prin câteva etape care alcătuiesc reacția de doliu. Atunci când pierdem ceva sau pe cineva drag, prima dată negăm acest fapt și nu vrem să înțelegem că acest lucru este posibil. Începem să râdem haotic sau să spunem că este imposibil să se întâmple asta, că nu are cum sau că nu credem așa ceva. Apoi urmează etapa de negociere. În acest stadiu începem să elaborăm ipoteze, să ne gândim că pierderea este temporară și că obiectul sau persoana se va întoarce înapoi sau că dacă noi am fi făcut lucrurile diferit acest eveniment nu s-ar fi petrecut. Următorul pas este revolta. Devenim nervoși, credem că viața este nedreaptă și încercăm să găsim un vinovat. Când ajungem la faza a patra suntem disperați, realizăm că ce am pierdut nu se mai întoarce și avem o stare de anxietate sau chiar de depresie. Ultima faza a acestei reacții de doliu este împăcarea cu pierderea. Înțelegem ca lucrurile nu se pot schimba și că viața merge mai departe. Acesta este traseul pe care noi îl parcurgem pentru a fi împăcați cu o pierdere . Totuși foarte multe persoane se blochează într-una din faze și acest lucru este o problemă. De aceea, dacă suntem într-o situație similară trebuie să cerem ajutorul cuiva ca să ne ajute să trecem peste, sau dacă cunoaștem pe cineva care se luptă prea mult timp cu una dintre aceste etape, să încercăm să îi fim alături.

O întrebare care mi-a stârnit interesul a fost: Ce am face dacă am avea nouă sute de lei? Răspunsurile au fost diferite de la elev la elev, unii economisind, alții cheltuindu-i. Domnul dr. Cristian Andrei ne-a împărtășit rețeta perfectă prin care să avem grijă ce facem cu banii. El a spus să punem o treime deoparte pentru siguranță, o treime pentru cheltuielile curente pe care le avem și o treime să o cheltuim pe ceea ce ne dorim pentru a ne satisface ideea că ne-am răsfățat cu o parte din bani. Astfel, indiferent de suma pe care o avem trebuie să ne raportăm în acest fel încât să satisfacem aceste trei necesități.

Aceste povești și întrebări au reușit să ne facă pe noi, elevii, să realizăm că este foarte important să învățăm din greșelile pe care le facem și că, indiferent de situație, putem să găsim alternative. De asemenea, la acest seminar am avut ocazia să aflăm despre reacția de doliu și etapele ei și am învățat cum ar trebui să împărțim banii pe care-i avem cu cap. 

Totuși subiectul principal al seminarului nu a fost niciuna dintre aceste teme dezbătute. Am rămas foarte surprinsă să aflu că subiectul discuției era prevenția dependenței jocurilor de noroc. Făcând un mic rezumat la ceea ce am discutat: noroc, ghinion, prieteni, bani și pierderi, am realizat că discuția, deși părea a fi una liberă, a fost condusă în tot acest timp de către dr. Cristian Andrei în așa fel încât să atingem toate aceste puncte care pot duce în mod evident la cum ar trebui să prevenim dependența de jocurile de noroc.

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *