Anul certitudinilor – momente de reflecție la sfârșit de an școlar

Autorul Articolului: prof. Alla Apopei

Mai este o săptămână până la finalizarea anului școlar 2020-2021. Un an pe care l-am parcurs cu mult efort, un an al schimbărilor importante în școala românească, al provocărilor majore și al adaptărilor în ultimul moment. Un an–labirint, în care am intrat în acel septembrie 2020, care acum pare destul de departe, și am căutat firul Ariadnei pentru a fi călăuziți prin camerele obscure și tenebrele drumului în căutarea luminii salvatoare pentru noi, profesorii, și pentru elevii noștri. O aventură virtuală memorabilă, demnă de condeiul scriitorilor consacrați (suntem în așteptarea cărților cu acest subiect care nu vor întârzia să apară).  Ieșiți la lumină, chiar dacă cerul, în adevăratul sens al cuvântului, este plin de nori și plouă neîncetat de săptămâni bune în plină vară a lunii iunie, semn că natura se implică în viața noastră, ajutându-ne să înțelegem logica și rațiunea evenimentelor și consecințele acțiunilor noastre, mă încearcă un sentiment de recunoștință pentru lecțiile primite și învățate în acest an școlar pandemic (un termen obsesiv de care aș vrea să scap, sa-l uit, să nu îl mai repet).

Mă pregătesc intens, fiind în căutarea ideilor organizatorice, pentru activitatea de premiere a elevilor clasei mele, a IX-a E, o clasă de copiii extraordinari, empatici, erudiți și eleganți în comportament și exprimare ( avem o limbă bogată și  frumoasă, care ne furnizează cuvinte pentru jocul minții). Este perioada care mă face să rezonez altfel cu mine și cu cei din jur, sunt atentă și receptivă la oameni, cărți, detalii, culori, muzică, toate creându-mi o stare de creativitate maximă. Ori de câte ori organizez un eveniment, în perioada de pregătire văd lumea cu alți ochi, o simt altfel. Îmi aduc aminte că pentru prima dată am avut această trăire în liceu, când scriam noaptea eseuri școlare pe o temă literară, organizându-mi ideile într-un spațiu imaginar transpus pe câmpul alb al foii de caiet. În acest an, ei sunt eroii mei, elevii, împreună cu care am dus povara învățării, încheiată cu succes (26 de elevi au media anuală mai mare de „9”). Și, înainte de a le oferi lor cuvântul, trebuie să fac eu o retrospectivă și să reflectez la impactul pe care l-a avut asupra mea, ca profesor, acest an atipic.

Prima și cea mai importantă lecție învățată are titlul „Învățăm împreună”. Mă consider o persoană deschisă și am încercat mereu să creez punți de comunicare cu elevii mei, punți cu rezultate vizibile și măsurabile în timp. Căci ce indicatori mai buni pot exista decât păstrarea relației profesorului cu foștii săi elevi, care îl caută și îi cer sfatul după zeci de ani de la absolvirea liceului? Anul acesta a adus o certificare a utilității principiului învățării elevului de către profesor și a profesorului de către elev, mai ales în descoperirea tainelor aplicațiilor on-line, generațiile nativilor digitali având aptitudini mult mai bune în acest domeniu, dar și disponibilitatea de a ajuta. Nu știu cum m-aș fi descurcat prin hățișul zecilor de platforme fără elevii mei experți din clasa a XI-a D!

Cea de-a două lecție aș denumi-o „Totul se învață”, completând cu această condițională „dacă ai mintea deschisă și disponibilitatea de a învăța”. Ar putea fi o pledoarie pentru învățarea la orice vârstă, în orice condiții și a tuturor lucrurilor care pot fi învățate. Am avut ocazii numeroase să constat acest lucru și până acum, dar, fiind pusă în situația experimentală din acest an, am o confirmare certă că nu există limită pentru învățarea cognitivă, comportamentală, atitudinală sau experiențială, că de la „Bună ziua!” până la „Vă mulțumesc!”, de la scrierea unei compuneri până la traducerea unei fraze din latină, de la gândirea optimistă până la exprimarea unei opinii, de la a ști până la a face și a simți  este un drum cu borne pe care scrie „ Se învață – se învață – se învață”.     

A treia lecție este dedicată răbdării și timpului.  Anibalector, personajul creat de Rui Zink, în cartea „Cititorul din peșteră”, afirmă că „timpul și răbdarea, două lucruri rare, împreună, fac aproape cât inteligența”. Am avut ocazia să probăm din plin acest lucru pe parcursul anului școlar, care ne- a deschis noi sensuri și limite ale răbdării și ale noțiunii de timp.

A patra lecție este lecția celor 2 A – adaptare și asumare. Pentru ea, am exersat din plin zi de zi până târziu în noapte, adaptându-mi stilul de predare și strategiile didactice la noul context de învățare. Ca rezultat, mi-am asumat să organizez și un curs de formare on-line, cu 28 de profesori din mediul rural „Adaptarea profesorilor la educația on-line – metode și resurse creative de predare – învățare –evaluare”, în vacanța din aprilie, la care am creat materiale didactice inovative, ce vor fi puse la dispoziția profesorilor sub forma unui material –resursă asumat de toți participanții.  

Și ultima lecție din șirul celor multe învățate în acest an școlar este cea a dăruirii, a încrederii și a atmosferei create între membrii comunității de învățare – elevi – profesori – părinți. Cel mai potrivit titlu pentru ea mi se pare a fi exprimat prin maxima latină „Do, ut des” (Îți dau ca să îmi dai) –un principiu contractual din dreptul roman. Cred că poate fi aplicat în contextul modern al învățării, care are o dimensiune măsurată în servicii educaționale oferite beneficiarilor, performanțe și standarde de calitate.  

Sper că aceste cinci lecții le-au învățat și elevii mei, dar mult mai curioasă sunt să aflu care au fost lecțiile lor. Aștept cu nerăbdare momentul învingătorilor care vor păși pe covor roșu, la festivitatea de premiere, pentru a închide capsula acestui an sferoid, cu multe schimbări și certitudini.

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *