Băiatul cu pijamale în dungi de John Boyne – o lecție de viață

Autorul Articolului: Denisa Trufea, clasa a 6-a C

Trebuie să recunosc că această carte, ”Băiatul cu pijamale în dungi”, nu mi s-a părut prea interesantă sau captivantă la începutul lecturii, însă, pe măsură ce întorceam câte o pagină, câte două, cartea a început să-mi stârnească interesul din ce în ce mai tare.

Firul epic are în centru un băiețel de nouă ani, Bruno, din Berlin. El și familia lui trăiau aici într-o casă mare, cu cinci etaje, luxoasă, cu o balustradă pe care Bruno aluneca ori de câte ori dorea să încerce un anumit joc născocit de el: ca să câștige jocul, trebuia să aterizeze în picioare, iar în caz contrar, pierdea și trebuia să urce din nou cele cinci etaje.  Fiecare membru al familiei avea propriul ritm și, în general, erau mulțumiți de viața lor.

Într-o zi, familia lui Bruno este nevoită să se mute la ”Out-With”, o nouă casă. Lucrul acesta a fost determinat de faptul că tatăl băiatului fusese avansat la rangul de Comandant, responsabil al unui lagăr de concentrare. Casa în care au ajuns să locuiască era una modestă și singura din zonă, iar Bruno nu avea cu cine să se joace. Sora lui, Gretel, era pentru el un ”Caz-fără-Speranță”, iar cei doi frați nu aveau prea multe lucruri în comun. La început, băiețelul își dorea să se întoarcă la Berlin. Și-a schimbat, însă, părerea după ce, la sfârșitul unei explorări în împrejurimile casei, a făcut cunoștință cu Shmuel. Acesta era un băiețel evreu, care trăia ”de partea cealaltă a gardului” ce despărțea lumea lui Bruno de cea în care se afla Shmuel: lagărul de concentrare unde erau prizonieri și alți evrei, asemenea lui Shmuel.

Ambii băieți au nouă ani. Ei se împrietenesc și ajung să vorbească zilnic despre lucrurile care li s-au întâmplat până în acel moment. Nici unul, nici altul nu par să realizeze cu adevărat diferența dintre lumile din care proveneau.

La scurt timp, mama lui Bruno, considerând că acela nu era un loc potrivit pentru copiii ei, intenționează să se mute înapoi în casa din Berlin. Între timp, tatăl lui Shmuel este gazat. Copiii își dau întâlnire pentru ultima dată, ca să se joace, dar și pentru a-l căuta pe tatăl lui Shmuel. Sfârșitul cărții este unul cu adevărat tulburător. Autorul insistă pe ultima întânire dintre cei doi copii. Pe o ploaie torențială, Bruno trece pe sub gardul lagărului, se îmbracă cu ”pijamalele în dungi” aduse de Shmuel, amândoi ajung, cred ei, într-un fel de paradă, dar care, în realitate, era un convoi dus către camera de gazare. Speriați, ținându-se strâns de mână, ei dispar în acel convoi pentru totdeauna.

Nu multe cărți pe care le-am citit au avut un posibil subiect real. Majoritatea cărților preferate de mine au avut la bază fantasticul: ”Casa Secretelor”, ”Harry Potter” sau  ”Cum să spânzuri o vrăjitoare?”. Această carte, ”Băiatul cu Pijamale în Dungi”, mi s-a părut că descrie o poveste cât se poate de reală și din care putem învăța multe lucruri cum ar fi că toți suntem oameni și nu ar trebui să ne pese de ce naționalitate suntem sau de poziția noastră socială. Dacă Bruno, un băiețel german de nouă ani, cu un tată torționar, a putut crea o legătură de prietenie cu Shmuel, un băiat evreu din Polonia, cu un tată ceasornicar și o familie modestă, ce ne-ar împiedica pe noi, oamenii din zilele de azi, să fim la fel de toleranți cu cei din jur?

Cartea este foarte bine scrisă, cu un mesaj puternic, ce te pune cu adevărat pe gânduri.

O recomand cu toată căldura! Deși este o carte cu un sfârșit trist, oricine ar citi-o, fie adult, fie copil, va rămâne profund impresionat de acțiune, de dialoguri și, mai ales, de mesaj.

                         

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *