Ca bibliotecar, ai cheile comorii cunoașterii

Autorul Articolului: Matei Scurtu, clasa a 8-a C

Nu cred să existe alecsandrist care nu a trecut pragul bibliotecii! Așa că doamna Petronela Chiriac ne este cunoscută tuturor, nu doar pentru că ne ajută să găsim cărțile recomandate, ci pentu că a transformat micul spațiu al bibliotecii într-o lume deschisă, cel mai bun loc în care îți poți petrece pauza cu folos.

Matei Scurtu: Ce inseamnă pentru dumneavoastră a fi bibliotecar?

Petronela Chiriac: A fi bibliotecar reprezintă șansa de a ajuta la formarea unor spirite tinere prin accesul la carte și la lectură, acces pe care tu, prin intermediul acestei profesii, îl facilitezi.  Ca bibliotecar, ai cheile comorii cunoasterii, ești un ghid care deschide porțile tărâmului misterios al cuvintelor care au vazut lumina tiparului.  Pentru mine personal, a fi bibliotecar școlar este o mare bucurie și o implinire sufletească deosebită. Ce poate fi mai frumos decât să fii înconjurat de copii și de cărți?

M.S.: Cât de importantă este biblioteca unei școli?

P. C.: Biblioteca unei școli este sau ar trebui sa fie un spațiu cultural deschis fiecăruia, un loc însuflețit, viu și accesibil, unde elevii să afle ce înseamnă bucuria cunoașterii, să descopere respectul pentru valorile autentice, să înceapă descoperirea de sine prin raportarea la modelele umane pe care cărțile frumoase ni le oferă. Și, nu în ultimul rând, biblioteca unei școli trebuie să ne aducă împreună, profesori și elevi, să ne ajute să ne simțim egali în spirit și în aspirații, membri ai unei comunități școlare de elită. 

M.S.: Câți cititori autentici aveti la Liceul Teoretic ” Vasile Alecsandri” Iași?

P. C.: În fiecare an, din fiecare colectiv de elevi se remarcă 3-4 cititori veritabili… din aceia care, știți cum se spune… “dorm cu cartea sub pernă”… și pe care îi văd că citesc și în pauze… Dar sunt și colective mai deosebite, cu foarte mulți cititori. Nu pot să nu remarc elevii din clasa a VIII-a C și pe cei din a VIII-a B, care se pare că s-au indragostit cu toții de bibliotecă; vin zilnic, uneori de mai multe ori pe zi…. și au citit cam tot ce avem nou și frumos pentru vârsta lor.

M.S.: Cum reușiți să îi motivați să frecventeze biblioteca?

P. C.: Copiii, exact ca și adulții, frecventează locurile unde se simt bine. Prin urmare, mă străduiesc să îi fac să se simtă bine la bibliotecă. Le permit să se relaxeze, îi incurajez să vorbească despre cum se simt,… și abia apoi vorbim despre cărți. Glumim și ne jucăm împreună, îî tratez ca pe niste prieteni. le propun activități atractive, mă bazez pe spontaneitatea și creativitatea lor… și mă minunez și eu de rezultate.:)

M.S.: Credeți că fondul actual de carte este satisfăcător? Ce ați schimba la actuala organizare a bibliotecii?

P. C.: Avem un fond de carte cuprinzător… peste 21.000 de cărți. Doar că se întâmplă uneori să nu avem ceea ce și-ar dori copiii să citească… asta și pentru că în ultimii ani, în librării, oferta de carte pentru copii este foarte bogată. Dar fondul de carte sporește anual, copiii donează bibliotecii multe cărți frumoase și am făcut și achiziții de la buget. Important e să fim atenți la nevoile reale ale utilizatorilor și să ne folosim înțelept resursele. Promovarea colecțiilor bibliotecii trebuie mereu avută în vedere – prin punerea  în valoare a fondului de carte deja existent, dar și făcând cunoscute noile achiziții.

M.S.: Cu ce proiecte se laudă biblioteca în anul care a trecut?

P. C.: Deși a fost un an atipic, în bibliotecă au continuat să se deruleze activități diverse. Am redecorat biblioteca – prin bunavoința doamnei profesoare Boz Lăcrămioara –, am finalizat și promovat baza de date conținând colecțiile bibliotecii (baza de date care este acum și online, pe site-ul școlii) și, nu în ultimul rând, am inițiat un proiect care a fost pe gustul copiilor: concursul “Bibliotecar pentru o zi”, desfășurat în perioada 12-31 mai 2021. Aceste activități și proiecte sunt descrise în minirevista anuală “Povestea bibliotecii”, apărută în iulie 2021, revistă pe care am trimis-o elevilor prin intermediul platformei ADSERVIO.

M.S.: Pandemia a afectat activitatea bibliotecii?

P. C.: Sigur că da, frecvența cititorilor a scăzut… Au fost căteva luni în care nu era permisă vizitarea bibliotecii decât cu programare prealabilă. Trupa de teatru a bibliotecii a fost nevoită să-și înceteze actvititatea… Partea bună este că bibliotecarul a avut mai mult timp pentru lucrul la baza de date, care a fost finalizată cu un an mai devreme, cel puțin.

M.S.: Ce urări le faceți cititorilor Timpului Alecsandrist?

P. C.: Vă urez să aveți poftă de lectură și să citiți multe cărți frumoase! Că doar e vacantă… bucurați-vă de ea!  Faceți astfel încât vacanța să vă fie, de ce nu, timpul alecsandrist… pentru lectură!

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *