Călătorie în Rezervația Naturală Cheile Șugăului

Autorul Articolului: Miruna Vîntu, clasa a 7-a C

În urmă cu câteva zile, am descoperit în vestul județului Neamț, în munții Hășmaș –  rezervația naturală Cheile Șugăului. O arie montană protejată de 90 hectare, formată din mai multe trasee de vizitare. Rutele încep la Cabana Ecolog și pot avea de la 2.5 km pana la 8.5 km. În total sunt șase trasee mari, dintre care am parcurs două, combinandu-le: Traseul 1 (Cabana Ecolog- Jgheabul cu Luși- Peștera Tunel), Traseul 3 (Cabana Ecolog- Șaua Strungii- versantul vestic al Munticelului- Piatra Șugăului- Jgheabul cu Luși). Pentru pasionații de alpinism și de cățărare vă recomand traseul 3, un traseu scurt, dar dificil, sau traseul Via Ferrata.

Eram nerăbdătoare să ajungem acolo pentru a vedea și vizita Peștera Tunel, Pestera Ghiocel/ Peștera Munticel, dar și pentru a mă bucura și medita la frumusețea mediului înconjurător. Când mergeam undeva mă surprindeau atractiile, dar voiam să mă uimească și mai mult. Și Cheile Șugăului păreau un loc bun de unde să încep. Trasee spectaculoase, dar puțin cunoscute, undeva unde să te pierzi, cu gândul, în natură.

Am pornit destul de dimineață, pentru a ne putea întoarce acasă până se înserează. Drumul de la Iași la rezervație este de aproximativ 3 ore de mers cu mașina. Se află la ieșirea din satul Bicaz – Chei și intrarea în Cheile Bicazului. Acolo este o parcare mică, în partea dreaptă, unde se poate lăsa mașina în timp ce se fac traseele. De la intrarea în rezervație, se merge maxim cinci minute pană la Cabana Ecolog, de unde încep traseele.

Am început cu traseul 1, marcat cu un simbol galben. Potecile erau destul de late la început până am început sa intrăm în pădure. Nu era nimeni pe drum, decât doi oameni care stăteau la cabană. La un moment dat,  am văzut un foișor pentru popasuri, unde ne-am întâlnit cu doi alpiniști ce se duceau spre cabană, pentru că ei deja terminaseră traseul. Au plecat, și le-am luat noi locul pentru o scurtă pauză.

Am pornit din nou la drum, am mers destul de mult, sau poate doar mi s-a părut lung, pentru că trebuia să urcăm pe pământ ud, cu frunze, după aceea urmau pietre și nisip pe care alunecai, era destul de greu, dar știam că partea mai grea avea să urmeze. Când am plecat de la cabană, știam că traseul 1 era “dificil”, dar am zis ca e ok, că ne va scoate din zona de confort și va fi bine, dar a fost greu. Trebuia să cobori de pe o stâncă pe alta. Barele de metal pentru susținere erau foarte depărtate una de cealaltă și foarte puține, așa că trebuia să analizezi înainte traseul ca sa nu faci asta în timp ce îl traversai și să stai în tensiune pe stâncă. Stâncile cred că erau la o distanța de 2 metri în înălțime ,cu două bare de metal si o franghie prinsa de peretele stâncos. Până la urmă totul a fost bine, deși am alunecat pe niște frunze la finalul coborârii de pe stânci. 

Aceeași poveste aveam să o întâlnim la intrarea Peșterii Tunel, o jumătate de oră până acolo, de mers pe bolovani care erau pe o pantă destul de abruptă. Intrarea peșterii era mare, foarte mare. Când am văzut suporturile de metal, aproape am vrut sa mă întorc, pe unde am venit la cabană. Dar am continuat. Mi-era așa de frică, la fiecare pas credeam că o să cad. Eram convinsă că am o singură stâncă mare de urcat, părea ușor, exact ce făcusem la cele de dinainte, dar nu a fost. După ce urci primul nivel de aproape 2 metri și 10 în înălțime, mai ai un nivel de urcat, și mai greu, pentru că e aproape drept și fără frânghie, fără echipament special, credeam ca o sa mă duc în gol. Dar am urcat cu bine, priveliștea frumoasă, calcarul de pe pereți, incredibil. Când mi-am aruncat privirea la ieșirea peșterii, părea mica, și am avut dreptate. Avea cred că nu mai mult de un metru douăzeci.

Când am ieșit, am văzut o pădure mică, și mai sus se vedea ultimul foișor pentru popas. Am urcat acolo, era frumos, se vedeau cariera de calcar, traseul de pe care venisem, mai mult sau mai puțin. La coborâre a fost totul bine, nimic din ce nu experimentasem până acum. 

Când am ajuns la Peștera Munticelu, cu tristețe aveam să aflu că era închisă din cauza vandalizării. Am continuat să coborâm până am ajuns într-un punct în care se zărea în departare o șosea. La un moment dat, a trebuit să ne găsim noi calea spre drumul principal, pentru că nu erau semne sau cele care erau nu se vedeau. Era un drum cu două bifurcații. Prima oară am mers tot înainte până ne-am dat seama că eram pe proprietatea cuiva. Așa că ne-am întors și am mers pe al doilea drum, care avea simbol, dar era destul de dubios că a trebuit să sărim trei garduri și să trecem pe langa grupuri de vaci și oi. În final, când am ajuns la sfârșit, aveam coatele julite, dar în rest eram foarte bine și entuzuasmați de aventura montană prin care am trecut.

Vă recomand și vouă, cititorilor revistei, să vizitați Rezervația Naturală Cheile Șugăului!!

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *