Provocări paideice în realități pandemice – Capcanele perfecționismului în adolescență

Autorul Articolului: Cristina Vameșu

Prof. consilier școlar

CJRAE – Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” Iași

„Mă așteptam la mai mult de la tine”, „E bine, dar se putea și mai bine”, „Tu ai luat 9, dar Maria a luat 10. Ea de ce poate și tu nu?” sau, mai subtil, „A luat altcineva o notă mai mare decât tine?” sunt mesaje și întrebări pe care copiii le aud frecvent de la adulții din jurul lor și care pot contribui la dezvoltarea perfecţionismului(Hewitt & Flett, 2004; McArdle & Duda, 2004, 2008). Alteori, copiii și adolescenții își setează singuri standarde ridicate de performanță iar măsura valorii de sine le este dată de cât de bine reușesc să atingă aceste standarde: E cumplit dacă nu iau 10 pe linie, „Trebuie să fiu foarte bun”, „Trebuie să arăt foarte bine” etc. La aceste standarde înalte contribuie din plin și societatea modernă, care hrănește cultura perfecționismului. Se vorbește în acest caz de un „perfecționism prescris social”. Cu alte cuvinte, părerea unor adolescenți despre sine va fi bazată pe ceea ce cred ceilalți despre ei. Astfel, rețelele de socializare au ridicat standardele de frumusețe și au devenit un loc în care succesul este atribuit unor calități superficiale, precum înfățișarea fizică. Mai multe like-uri, mai multă valoare (percepută) de sine… În aceste condiții, nu e de mirare că adolescenții dezvoltă o teamă de evaluare negativă, asociată cu o nevoie puternică de admiraţie (Choy, 2004), dar și cu nevoia de a corecta sau a ascunde aspecte considerate a fi imperfecte. Situaţia este amplificată și de coexistenţa unui sentiment de non-valoare personală în lipsa recunoaşterii și confirmării sociale.

Toate acestea sunt de fapt fațete (forme) ale perfecționismului, care au fost identificate de Paul Hewitt și Gordon Flett (1990): perfecționismul centrat pe ceilalți – când persoana are așteptări ridicate față de cei din jur, perfecționismul centrat pe sine – când o persoană are așteptări mari cu privire la propria persoană și perfecționismul prescris social – când o persoană consideră că cei din jur au așteptări extrem de ridicate de la ea. Aceasta din urmă este și cea mai dificilă formă de perfecționism, deoarece adolescenții cred că trebuie să fie perfecți pentru a primi aprobarea celor din jur, indiferent dacă e vorba de prieteni, de cei care îi urmăresc pe platformele de socializare, de părinți sau cadre didactice. În plus, un studiu (Curran & Hill, 2019) arată că perfecționismul în rândul adolescenților a crescut în ultimii ani, cele mai ridicate niveluri fiind în rândul celor care se declară presați de așteptările celor din jur. Această constatare sugerează că adolescenții sunt tot mai înclinați să afișeze perfecțiunea ca mijloc de asigurare a aprobării sociale și percep contextul lor social ca fiind din ce în ce mai exigent.

Dar ce este perfecționismul? Termenul în sine este suprautilizat și adesea neînțeles. Nu puțini sunt cei care consideră că este unul dintre factorii ce conduc la succes, spunând cu mândrie despre ei că sunt perfecționiști. De asemenea, de multe ori perfecționismul este confundat cu „a fi perfect” sau cu a „face lucrurile perfect”. De aceea, sunt necesare câteva clarificări.

În primul rând, trebuie spus că perfecţionismul tinde să fie încadrat în termeni dihotomici: perfecționism pozitiv (adaptativ) și perfecționism negativ (neadaptativ). Aceasta înseamnă că, pe de o parte, căutarea excelenței poate fi benefică. Stabilirea standardelor înalte și încercarea conștiincioasă de a atinge obiective dificile, dar care pot fi atinse, de obicei, duce la sentimente de satisfacție (Slade &  Owens, 1998) și este caracterizată de strategii constructive de a rezolva problemele. Acesta este perfecționismul adaptativ. Pe de altă parte, K. Horney (1951) afirmă că, de fapt, perfecționismul reprezintă „tirania lui trebuie” care face persoana extrem de critică în raport cu comportamentul său sau al celorlalți. Cu accentul pe ceea ce trebuie făcut, rareori se întâmplă să facă ceea ce vrea cu adevărat. Asociația Americană de Psihologie definește perfecționismul drept „tendința de a cere altora sau de la sine un nivel de performanță extrem de ridicat sau chiar fără cusur, care depășește nivelul cerut de situația dată”. Conform psihiatrului american David Burns (1980), perfecționismul presupune „stabilirea și urmărirea unor obiective imposibil de atins și măsurarea valorii proprii exclusiv în termeni de  productivitate și reușite”.

Toate aceste definiții sugerează că această trăsătură de personalitate are o „latură întunecată”, denumită perfecționism negativ, neadaptabil (Enns, Cox, Sareen et al., 2001). Acesta implică setarea de standarde foarte ridicate, inflexibile și, de cele mai multe ori, nerealiste, dar nu determinate de dorința de a atinge excelența, ci din cauza fricii de eșec, care își are originea într-o stimă de sine scăzută (Hamachek, 1978; Hollender, 1965 Pacht, 1984; Solomon & Rothblum, 1984; Sorotzkin, 1985). De aici apar și evaluările foarte critice, atenția selectivă și suprageneralizarea (Frost et al, 1990; Hewitt & Flett, 1991), gândirea de tipul „totul sau nimic”, categorică, polarizată (Burns, 1980; Hamachek, 1978; Hollender, 1965; Pacht, 1984).

Studiile de specialitate ne arată că toate acestea împiedică, de fapt, succesul, deoarece dorința de a atinge obiective inexorabile subminează performanța. Este paradoxul perfecționismului. Ai standarde foarte înalte, te străduiești să le atingi și performanța nu se atinge. De ce? Pentru că perfecționiștii nu tolerează emoțiile negative. Căutând succesul cu orice preț și fugind de emoțiile negative, ei pun în mișcare un cerc vicios, care conduce, în fapt, la creșterea distresului emoțional. Pentru că schemele mentale de tipul „totul sau nimic”, care apar din frica de a înregistra un eșec, duc la procrastinare (Adderholt-Elliott, 1989). De exemplu, un elev obișnuit să ia numai note de 10 va gândi, atunci când primește un 9, că este un eșec. El va considera evenimentele sau experiențele ca bune sau rele, perfecte sau imperfecte. O astfel de gândire deseori duce la procrastinare. Comportamentele la care recurge vor fi cele de verificare şi reasigurare, precum şi cele de evitare, prin care elevul va amâna predarea unui proiect sau va renunţa la a-l preda deoarece nu poate atinge standarde înalte. Privite din afară, reacțiile par disproporționate, dar vocea lui interioară îl presează continuu, spunându-i că a rata perfecțiunea înseamnă a fi el însuși un eșec. În timp, personalitatea sa va deveni tot mai predispusă la emoții negative, precum vina, invidia și anxietatea și, contraintuitiv, mai puțin conștiincioasă (potrivit unei foarte populare clasificări a tipurilor de personalitate, și anume modelul Big Five, conștiinciozitatea este văzută ca o înclinație spre organizare, eficiență, autodisciplină).

Este surprinzător, deci, că oamenii care își fixează perfecțiunea ca scop tind ca, în timp, să își degradeze tocmai acele calități care i-ar ajuta în evoluția lor spre un standard mai înalt. De fapt, spunea Sarah Egan (2018), cercetător la Universitatea Curtin University (Marea Britanie), „cu cât ești mai perfecționist, cu atât vei suferi de mai multe tulburări psihice”. În acest sens, multe cercetări au arătat că perfecționismul este la nivel mai înalt la persoanele diagnosticate cu depresii, anxietate, tulburări de alimentație, comportament obsesiv-compulsiv (Shafran & Mansell, 2001).

Ce e de făcut într-o astfel de situație? Iată câteva sugestii:

  • Înlocuiește câteva cuvinte din vocabularul tău: trebuie cu aș putea, ar fi bine, ar fi de dorit, e de preferat. Evită presiunile nejustificate, trebuie să fii suficient de bun pentru cine?
  • Întreabă-te dacă ai făcut tot ce ai știut sau ce ți-a stat în putință și concentrează-te pe procesul de învățare, nu pe rezultatul final. Amintește-ți că orice „greșeală” este de fapt o „experiență” (eșecul e doar o cale spre succes, nu un inamic – cu condiția să înveți din el de fiecare dată). Concentrează-te mai mult asupra a ceea ce poți schimba sau îmbunătăți pe viitor și nu rămâne fixat doar la ideea că ai greșit. Ideea în sine că ai greșit nu te ajută cu nimic, ba mai mult, îți scade stima de sine.
  • Fă o listă cu 3 lucruri care te distrag de la a te bucura de momentul prezent. Uneori facem lucrurile mecanic, fără chiar măcar să ne dăm seama.
  • Privește imaginea de ansamblu. Întreabă-te dacă detaliile care te obsedează sunt cu adevărat atât de importante. Chiar au un impact atât de mare precum crezi? Schimbându-ți perspectiva vei realiza că totul ține de modul în care tu percepi lucrurile.
  • Găsește la fiecare persoană sau lucru care îți displace cel puțin o calitate și învață și exersează să faci critici constructive.
  • Ascultă-ți vocea interioară, dar din afară. Ce zice ea? De ce? Ce frici hrănește? Găsește propriile tale exerciții de a face lucrurile altfel. Succes!

Bibliografie:

  • Adderholt-Elliot, M. (1989). Perfectionism and underachievement, Gifted Child Today Magazine. 12(1):19-21. https://journals.sagepub.com/doi/10.1177/107621758901200108
  • Burns, D.D. (1980). The Perfectionist’s Script for Self-defeat. Psychology Today, 34-51, https://motamem.org/wp-content/uploads/2019/03/The-Perfectionist-Script-for-self-defeat.pdf
  • Curran, T., & Hill, A. P. (2019). Perfectionism is increasing over time: A meta-analysis of birth cohort differences from 1989 to 2016. Psychological Bulletin, 145(4), 410–429. https://doi.org/10.1037/bul0000138
  • Hewitt, P. L., Flett, G., Ediger, E. (1995). Perfectionism traits and perfectionistic self-presentation in eating disorder attitudes, characteristics, and symptoms, International Journal of Eating Disorders, 317– 326
  • McArdle, S., & Duda, J. L. (2004). Exploring Social-Contextual Correlates of Perfectionism in Adolescents: A Multivariate Perspective. Cognitive Therapy and Research, 28, 765–788
  • Ruggeri, A. (2018). The dangerous downsides of perfectionism, BBC, https://www.bbc.com/future/article/20180219-toxic-perfectionism-is-on-the-rise
  • Shafran, R., Egan, S., Wade. T. (2018). Overcoming Perfectionism. 2nd Edition: A self-help guide using scientifically supported cognitive behavioural techniques, Editura Robinson
  • Slade, P. D., Owens, R. (1998). A dual process model of perfectionism based on reinforcement theory, Behavior Modification, 22, 372–390.

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *