Corzi de nichel și voință de oțel

Autorul Articolului: Alexia –Gabriela Roman

Oamenii sunt într-o continuă dezvoltare și expansiune când vine vorba de pasiunile și lucrurile de care să se lege temporar sau permanent.  Într-adevăr, să găsești acele obiecte sau activități care îți fac plăcere poate fi un lucru destul de dificil la început. Trebuie să ai răbdarea necesară și voință mare, care să te propulseze în afara zonei de confort. Dacă ai făcut primul pas, felicitări! Nu mai există cale de întoarcere. Cu fiecare pas, vei observa că devii cea mai bună variantă a ta de până acum, și nu vei mai simți nevoia măștilor sociale, tipice vremurilor de astăzi. Eu cred că, sub acest impuls, a început povestea multor oameni de succes, care au excelat până la împlinire personală.  

Pe când eram un copil care încă se juca prin casă cu plușuri și credea în Zâna Măseluță, căutam portițe spre o lume imaginară, lipsită de griji. Se spune des că melodiile ajută copiii să se relaxeze, de unde și necesitatea cântecului de leagăn. Ei bine, ca toți ceilalți de până atunci, îmi plăcea să fac lucruri pe fundalul unor melodii de la televizorul vechi, cu diagonală nu mai mult de 50 cm. Chiar și așa, reclamele veneau una după alta și vedeam tot felul de jucării în vogă. Inconștient, ceva îți spunea că dacă nu ajungi să ai acele jucării, nu ești la fel de ,,cool” ca ceilalți. Pe atunci, existau mici claviaturi care scoteau multe  sunete, cu microfon încorporat. Nu m-am putut controla, și nu am rezistat tentației de a le cere părinților o jucărie de felul acesta. Mi-am dorit mult o orgă. Bineînțeles, la vârsta de 5 ani apăsam butoanele și mă bucuram de sunetele produse de mine, imaginându-mi că sunt Mozart. Din fericire, părinții mei mi-au făcut și acest hatâr, crezând că totul o să se lase doar cu o joacă. Mai târziu, se stricase. Am fost convinsă să o dau mai departe altora de vârsta mea, care poate voiau să experimenteze bucuria instrumentului. A doua claviatură nu se mai putea numi jucărie. Era, mai exact, un sintetizator cu și mai multe sunete, cu trei octave de pian și ritm de tobe încorporat. Pe lângă acestea, metronomul de care dispunea mă ajuta să țin ritmul. 8 ani, și îmi petreceam timpul cu mica mea mașinărie care mă rupea de lumea reală.

Cum era de așteptat, a urmat o pauză lungă în care nu prea am descoperit pasiuni de durată. Totul, însă, până la un festival de talente organizat în școala mea gimnazială. Eram hotărâtă să învăț o melodie la pian pe cont propriu, ,,Cheap Thrills-Sia”, ca mai apoi sa o cânt publicului. Am reușit! Eram din ce în ce mai flămândă după arta muzicală și, spre norocul meu, în școală a apărut un profesor, dornic să împărtășească din cunoștințele dumnealui, acumulate în ani de experiență, dar, mai mult decât acest lucru, să ne învețe să cântăm la un instrument (tobe/pian/chitară/blockflote). Înscrisă la cursurile domnului Gherca Emerich, am renunțat temporar la ideea de a cânta la orgă/pian și am descoperit tainele altui instrument, neașteptat. Chitara avea să însemne un lucru important pentru mine, îndreptând viața mea către nou și modelând-o în profunzime. Fiind în clasa a șasea, am început să învăț pe o chitară clasică de 200 de lei, primită în dar, la Crăciun. Zău, când am văzut-o stând sub brad, am luat-o în brațe și am ciupit pentru prima dată corzile. Mă apucasem să o acordez cu o aplicație Guitar Tuner și a durat cam o oră (facem abstracție de faptul că încă suna rău). Acum am abilitatea de a acorda o chitară ,,după ureche”, într-un minut. Vorbind despre instrumentul ce dăinuie încă din secolul XVI, perioada Renașterii, aflăm că nu este prea ușor să înveți coordonarea mâinilor, la început. De asemenea, vei face câteva bătături la buricul degetelor. Scriu aceste lucruri, în ideea că oricine dintre voi poate reuși. Am avut parte de experiențe minunate alături de foștii mei colegii de la aceleași lecții, căci, am ajuns să formăm o trupă. Primele mele festivaluri au avut loc la Biblioteca Centrală Iași și la Amfiteatrul de vară, de la Palas (două ediții). Pe lângă acestea, iarna aveam ocazia să cânt cu grupuri de copii din școală, ba chiar să acompaniez corul nostru la bisericile Iașului.

O experiență care mi-a rămas întipărită în minte rămâne apariția noastră la Radio Iași, și interpretarea colindei  ,,Galbenă Gutuie”.

După așteptări, evoluasem. Melodiile favorite pe care le cântam erau  ,,Floare de colț”-Ducu Bertzi,  ,,Fată verde”-Phoenix și  ,,Cântă cucu-n Bucovina” (o variantă stilizată rock). Instrumentele au intrat în viața mea rapid și exersam ore în șir. În momentul de față, mă aflu la începutul unui drum nou, pe cont propriu, dornică să formez o a doua trupă. Mulțumind domnului profesor Gherca Emerich, lui Dragoș Tănăsucă și Elenei Todirică (chitariști de ritm), Paula Bortaș și Eliana Agafiței (voci principale) și nu în cele din urmă lui Egidiu Gherca (toboșar), este timpul să fiu eu îndrumătoarea multor copii din Liceul Teoretic ,,Vasile Alecsandri” Iași. O spun cu mândrie că deja am găsit colegi talentați, cu voință și deschidere de a învăța să cânte la un instrument. În clasa mea, a 9-a E, în fiecare bancă, stă un artist care așteaptă să fie descoperit. Daria Bartoș, colegă și prietenă foarte bună, cântă la bass și la ukulele, învățând singură melodii în fața unei aplicații de tabulaturi (Ultimate guitar chords/Ukutabs) și muncește să ajungă mai bună în fiecare zi. M-am distrat când într-o zi, ne-am întâlnit și am adunat toate ,,jucăriile” noastre, reușind să înșirăm o gașcă de 7 instrumente pe patul din sufragerie. În ziua aceea, am făcut probe de sunet și amplificare și am cântat melodii în duet, rămânând surprinse la final. Într-adevăr, faptul că a muncit singură la învățarea melodiilor, m-a făcut să o felicit. Rămăsesem tăcută și surprinsă de rapiditatea cu care citea acordurile si le transpunea pe ukulele. Am zâmbit. Mi-am spus că o să facem o echipă bună. Deja facem.

Alexia Matei, o colegă care a terminat studiile gimnaziale la Liceul  ,,Octav Băncilă”, ne-a încântat la ora de dirigenție cu violoncelul. Cu un instrument greu de învățat care m-a fascinant dintotdeauna, am stat și am ascultat cu atenție partiturile din Schubert, cu pin la platforma Zoom. Nu ar fi oare o combinație interesantă cu violoncelul într-o trupă de rock? (Vă invit să ascultați trupa Apocalyptica, la care instrumentul predominant este violoncelul).

Rareș Sterea, în schimb, e pasionat de tobe și este pregătit să învețe din ce în ce mai mult tainele ritmului. Își desfășoară activitatea pe o tobă de antrenament, compactă, care stă pe biroul său. Deoarece nu ocupă mult spațiu, avantajele sunt nenumărate. De asemenea, ia lecții și își așteaptă setul propriu de tobe.

Prezentând colegii mei talentați, invităm și alți elevi din liceu să ni se alăture în echipă! Când vine vorba de pasiuni, niciuna nu trebuie să rămână latentă. Deși învățăm de acasă și nu am avut posibilitatea să interacționăm și să ne cunoaștem mai mult, cred că putem să ne dăm întâlnire online pentru a experimenta lucruri noi, cum ar fi înființarea trupei de muzică a liceului. Iar, când vom reveni la școală, să sărbătorim evenimentul la primul nostru concert, în curtea interioară sau pe scena din primitoarea sală de festivități. De-abia aștept să dăm viață găștii de instrumente sonore!

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *