De la carte la film, o poveste emoționantă

Autorul Articolului: Alexia Condurachi, clasa a 6-a C

Zilele trecute am vizionat filmul Băiatul cu pijamale în dungi, un film realizat după cartea cu același nume, scrisă de John Boyne. Sincer, nu aveam mari așteptări de la film, nu știam cu ce mă poate surprinde mai mult decât a făcut-o deja cartea, însă, spre uimirea mea, filmul a fost foarte bine realizat și mi-a plăcut foarte mult atât partea ce ține de regie, cât și partea ce ține de actori și de recuzită.

În primul rând, aș vrea să vorbesc despre firul narativ al acestui film. Este vorba despre perioada nazismului, când toți evreii erau închiși în lagăre și îmbrăcați în „pijamale cu dungi”, așa cum crede Bruno, un copil al cărui tată a fost ridicat în rangul de comandant, astfel încât toată familia a fost nevoită să se mute la Out-With (Auschwitz). Acolo nu exista școală, deci tatăl lui a chemat un profesor care să îi învețe mai ales istorie pe Bruno și pe sora lui. Dându-le să citească o grămadă de cărți despre cum evreii nu pot fi considerați oameni, sora lui Bruno a fost influențată negativ și a acceptat această idee. Însă, spre deosebire de sora lui, Bruno nu s-a lăsat păcălit și a fost foarte încântat să se împrietenească cu un băiat evreu din lagăr despre care a aflat că îl cheamă Shmuel și că are aceeași vârstă ca și el. În lagăr, oamenii erau omorâți zilnic și gazați.

 Imediat ce mama lui Bruno a aflat acest lucru, s-a supărat foarte tare și a decis să plece de acolo imediat, împreună cu Bruno și cu sora sa. Bruno s-a întristat și s-a dus să îl anunțe pe Shmuel că pleacă, iar Shmuel i-a spus că tatăl lui a dispărut. Cei doi s-au hotărât să pornească într-o ultimă aventură împreună, așa că s-au decis ca Shmuel să îi facă lui Bruno rost de niște pijamale cu dungi, ca ale lui și să pătrundă în lagăr printr-o gaură din gardul lagărului. Sfârșitul vă las pe voi să îl descoperiți.

În al doilea rând, aș vrea să vorbesc despre partea care m-a impresionat cel mai mult, și anume actorii în sine. Aceștia au fost aleși foarte bine, din punctul meu de vedere, și am fost uimită de cât talent au și de cât de bine au intrat ei în personaj. Cele mai complicate personaje de interpretat au fost, în opinia mea, Shmuel, Elsa, mama lui Bruno și Pavel, un evreu care lucra în casa lor. De ce am această părere? Păi, aceste trei personaje emană cea mai profundă durere, o emoție foarte greu de interpretat. Actorul care l-a interpretat pe Shmuel avea o expresie facială surpinzător de convigătoare pentru o vârstă așa de fragedă. Actorul care l-a interpretat pe Pavel a trebuit să tremure sau să facă diferite gesturi pentru a convinge privitorul că este într-o stare deplorabilă și a reușit să facă acest lucru extrem de bine. Actrița care a interpretat-o pe Elsa, a trebuit să mimeze cea mai profundă durere, durerea unei mame pentru copilul ei.

În al treilea rând, pentru mine, filmul a avut și scop informativ. Cu ajutorul cărții am reușit să îmi imaginez destul de bine lagărul și casa în care locuia comandantul, însă filmul m-a ajutat să le observ mai bine și să îmi dau seama mai bine cum arătau acestea în acea perioadă. Am descoperit, cu ajutorul filmului, și salutul nazist de pe vremuri și steagul sau simbolul lor, despre care am aflat că au fost interzise prin lege, deoarece acestea reprezintă o perioadă plină de tiranie și de cruzime, pe care nu o mai dorim repetată.

În concluzie, filmul mi-a plăcut la fel de mult precum cartea, amândouă prezentând aceeași poveste, prin mijloace diferite, prin ambele mijloace informația reușind să ajungă la fel de bine la privitor și respectiv la cititor. Vă recomand cu încredere să vizionați filmul și vă garantez că nu va fi un timp pierdut, ci din contră, un timp câștigat.

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *