De la România educabilă la România educată

Autorul Articolului: Prof. Mona Coțofan

Ca mulți dintre profesorii din România de azi, am așezat pe noptieră un vraf de cărți, pregătite să intre în circuitul lecturilor de seară, profesionale, de plăcere, obligatorii, pentru că am prostul (sau poate nu!) obicei să citesc mai multe cărți deodată, planificându-le după stare și după timp. Între acestea, am adăugat și cele 137 de pagini ale Raportului România Educată și le-am încadrat din start la: obligatoriu, urgent. Pe urmă am adăugat: dificil, discutabil, cu adnotări, de subliniat, cu roșu!!! Sau alte codificări ale profesorului în vacanță, pe care nu le mai transcriu, însă, aici. Dar cum nu am terminat lectura temeinică și cum simt nevoia să mă raportez și la lecturile critice ale altora, nu despre documentul în sine voi vorbi. Poate că nici nu pot, nefiind eu un expert în educație, ci un simplu profesor care predă de 31 de ani, cu bucurii și cu insatisfacții, cu supuneri sub vremuri și cu vremelnice revolte, cu elevi de 10 și cu elevi pe care nu i-am putut ajuta destul, ca mulți dintre profesorii României, probabil. Adică având, realist, doar perspectiva propriei experiențe educaționale. Spun însă că documentul în sine trebuie citit, înțeles, analizat de fiecare profesor, că el oferă o viziune, că a concentrat energii și că e firesc să genereze și dezbatere, și în media, căci educația ne interesează pe toți, dar mai ales în școală, în cancelarii, fără ipocrizie, fără elanuri sindicale, asumat, onest, responsabil.

În pauzele de lectură, deși mi-am impus să nu mai alunec în acest păcat consumator de timp, am uitat totuși, zilele trecute,  de sfatul înțelept al lui Anibalector: Cititul înseamnă să faci lucrurile să se întâmple în capul tău. Nu să stai ca o rumegătoare să te zgâieşti la un perete vorbitor! Cartea ne obligă să călătorim, televiziunea să rămânem gură cască.(…) Şi a călători are, aproape întotdeauna, mai mult haz decât a rămâne pe loc. Nu ţi se pare?Adevărata libertate, chiar cea adevărată, este lectura. Și m-am uitat, așa ca în poveste, cu gura căscată, la peretele vorbitor din care se făcea vorbire despre conținuturi și competențe, despre eternele reforme, despre expertiza în educație, acum, în 2030, cândva și despre alte teme foarte prezente în această ultimă săptămână. Mi s-a părut fără haz să rămân pe loc și m-am întors la lectură, adică la libertatea de a înțelege și de a gândi. Și m-am gândit, înainte de toate, că până la România Educată trebuie să poposim prin România educabilă, dar mai întâi să o delimităm, să o identificăm sau să o construim, dacă vedem că nu are un contur suficient de ferm. Prin urmare, până a atinge obiectivul înalt, trebuie să bătătorim pământul pe care ne vom sprijini ca să îl atingem. Și m-am simțit pe pământuri mișcătoare.

România de azi, așa cum se vede ea de la mine, e un spațiu al incertitudinilor voite, al opiniilor fără dialog, al verdictelor fără temei, al ideilor aruncate în media și lăsate să circule în tornade. Nenumărate grupuri, pagini, rețele organizate voit conflictual (părinți contra profesori, profesori contra guvernanți, dascăli contra experți, nostalgici ai școlii de ieri contra profeților școlii de mâine etc.) în care se aruncă întâmplări și se etichetează situații, care apoi conduc la generalizări discutabile, cel puțin, dacă nu chiar vinovate, par a stăpâni marile adevăruri ale domeniului. Poate că, măcar acum, tema educației, despre care se poate vorbi oricât în spațiul public, ar trebui mutată responabil în grupurile de profesioniști, de la cei cu expertiză în teorie, în științele educației, până la cei cu temeinicie practică, probate de rezultate în timp.

Dacă punem în relație termenii educabil (care poate fi educat, a cărui dezvoltare poate fi dirijată într-o anumită direcție) și educat (care a primit educație), cred că se vede raportul dintre proces și obiectiv, dintre călătorie și destinație. Ce își dorește fiecare profesor de la elevul său? Să îl vadă ajuns la un capăt de drum, modelat după un profil clar, ducând cu sine competențe care să îi permită să trăiască bine, fericit, în armonie cu lumea, să dezvolte și să se dezvolte. De ce nu toți reușesc? Poate pentru că nu fac întotdeauna împreună o călătorie inițiatică, umăr lângă umăr, pentru că nu se bazează unul pe altul, călătorind mai mult singuri și separându-se undeva, pe traseu. Pentru că a fi profesor nu e o meserie, ci o vocație. Ce își dorește fiecare părinte pentru copilul său? Să îl vadă în picioare, mare,  așezat, împlinit, capabil să se descurce singur, să fie fericit,  în armonie cu lumea, să dezvolte și să se dezvolte. De ce nu reușesc toți? Poate pentru că părintele însuși nu a fost așezat, la vremea sa, pe drum cel bun, sau pentru că își poartă copilul pe brațe și nu îl lasă să meargă singur, sau pentru că, dominat de obiective materiale, își uită copilul departe ani de zile și nu îl mai regăsește. Obiective identice, în fond, care nu pot fi atinse decât printr-un drum comun, cel mai bun dintre toate.

A fi educabil e mai greu decât a fi educat și ne privește pe toți, profesori, părinți, experți, oameni care doresc binele țării lor și care acceptă că drumul educației este singurul posibil. Copiii sunt întotdeauna educabili, dar educația e mereu în pereche. Când greșim, nu copiii sunt vinovații. Când greșim, înseamnă că am pus în fața lor o oglindă și i-am învățat să să se reflecte în apele ei amăgitoare, iluzorii, fără orizont, în care ne-am reflectat și noi, cu imperfecțiunile noastre. Când reușim, înseamnă că le-am deschis în față ferestre și că i-am învățat să privească lumea cu ochii lor, să o înfrunte cu puterile lor și să o cunoască, să o cerceteze, să o îmbogățească, să o facă mai bună.

Sper, înainte de a reveni la lecturile mele de vară, ca proiectul României Educate să fie citit, analizat constructiv, privit cu deschidere și completat în fiecare cancelarie din România educabilă. Orice document de analiză, perfect sau perfectibil, asumat de toți sau contestat, este un fel de oglindă a momentului. Avem nevoie indiscutabil și de oglinzi. Dar ține numai de noi să îl transformăm într-o fereastră.

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *