Despre Alecsandri, cu drag și recunoștință!

Autorul Articolului: prof. Alla Apopei

“Câtă mulţime de simţiri civilizatoare si de idei de propăşire, ce forme fericite de limbă si de vers, câte îndemnuri la acţiuni spre tot mai înainte s’au produs în vieaţa sa, în scrisul său, toate acestea sunt o bogăţie, pentru a carei desfăşurare, în toate legăturile sale cu epoca, ne-ar trebui volume. Odată şi odată cineva le va scrie; deoarece în mausoleu vor zăcea numai moaştele sale; însă nemurirea lui se va alcătui numai din ce-a lăsat în sufletul popular, într’un timp în care poporul se renăştea ca să fie ce încă tot nu este, spre ce Alecsandri îl duce încă.”

                                         (G. Bogdan-Duică, “Alecsandri, povestea unei vieţi”, Bucureşti, 1926).

Zilele trecute, mai exact pe 21 iulie 2021, am sărbătorit bicentenarul lui Vasile Alecsandri, patronul spiritual al școlii noastre, personalitate valoroasă a neamului românesc, despre care aș spune, parafrazându-l pe Evgheni Vodolazkin în aprecierile sale despre Pușkin, că a fost „un vis frumos al poporului despre sine însuși”. Căci cum altfel am putea aprecia importanța marelui poet, prozator, dramaturg, om de stat cu idei progresiste, patriot și luptător pentru unitatea și independența poporului? Versurile sale încurajatoare, scrise într-o perioadă tumultoasă a istoriei noastre, în care ne căutam drumul sinuos pentru a răzbi în lume și a fi recunoscuți ca popor într-o Europă care își reclădea statele și sferele de influență, s-au contopit cu aspirațiile de libertate ale românilor și au dat recunoașterea vitejiei, a curajului și a demnității numelui de „român”, așa cum îl prezintă versurile din „Odă ostașilor români”, scrisă după victoria asupra armatei otomane în Războiul pentru Independență: „Astăzi lumea ne cunoaşte: Român, zice, Viteaz, zice”. Cred că merită să reiterăm această idee în educația tinerei generații pentru a crea o imagine corectă asupra identității neamului din care facem parte.

Într-o discuție recentă cu două persoane din alte țări ale Europei, una din Grecia și cealaltă din Belgia, împărtășind idei despre popoare și locuri interesante de vizitat în vacanță, mi-au transmis că nu cunosc prea multe despre România, că limba română este un amestec de cuvinte din italiană, spaniolă, franceză, iar în ceea ce privește românii, li se par a persoane cu o stimă de sine scăzută. M-au rugat să le vorbesc în română și au apreciat ritmul melodios și curat al graiului nostru. I-am invitat cu mândrie să ne viziteze țara și am avut ocazia să le predau o scurtă lecție despre originea  limbii române ( așa cum obișnuiesc să fac la clasa a VII-a), spunându-le că se înrudește cu celelalte  limbi romanice, fiind de origine latină, conservată miraculos de-a lungul timpului în partea orientală a Europei. În această conversație modernă, am constatat încă o dată câtă dreptate avea „bardul de la Mircești”, afirmând că „Limba este cartea de noblețe a unui neam”.

Este o certitudine că meritele lui Vasile Alecsandri, născut în urmă cu 200 de ani dintr-o stea a destinului istoric al poporului român, în domenii atât de variate, precum literatura, teatrul, cultura, diplomația, dezvoltarea statului, au fost atât de mari, încât, prin erudiția și talentul său, poate fi numit un homo universalis al românilor, precum Cicero sau alte personalități antice, care au avut o contribuție majoră în dezvoltarea culturii și civilizației romane.  Din păcate, rolul imens pe care l-a avut Vasile Alecsandri în dezvoltarea culturii și promovarea noastră în afara granițelor este prea puțin cunoscut de generațiile actuale. Îmi amintesc că în urmă cu doi ani am mers să vizităm Casa memorială  a lui Vasile Alecsandri, de la Mircești, moșia lăsată moștenire de tatăl său, spătarul Alecsandri, unde poetul și-a petrecut cea mai mare parte din viață și și-a găsit liniștea. În grupul nostru erau câțiva copii din ciclul primar și gimnazial din Iași și București. Întrebându-i pe cei din clasele primare ce știu despre Vasile Alecsandri, răspunsul a fost lipsit de cuvinte, doar o tăcere sugestivă. Cei de gimnaziu au știut să asocieze numele lui Alecsandri cu pastelurile și cu câteva piese de teatru. În școală, elevii iau contact cu poeziile și comediile autorului (unii chiar le și învață), iar în clasele liceale descoperă activitatea pașoptistă a scriitorului și contribuția la dezvoltarea literaturii române prin intermediul mișcării junimiste. Este adevărat, valoarea literară a lui Vasile Alecsandri constă în lirica sa, Eminescu încununându-l, în Epigonii, cu titlul de „rege al poeziei, vecinic tânăr și ferice”. Titu Maiorescu merge însă mai departe și apreciază trăirea totală și dedicarea vieții și creației sale poporului din care face parte: „A lui liră multicoloră a răsunat la orice adiere ce s-a putut deştepta din mişcarea poporului nostru în mijlocia lui. În ce stă valoarea unică a lui Alecsandri? În această totalitate a acţiunilor sale literare.”(Convorbiri literare, 1886).

Dar, incontestabil, numele Vasile Alecsandri înseamnă pentru noi, românii, mult mai mult.  Astăzi, puțini români cunosc faptul că în 1878, Vasile Alecsandri, a fost răsplătit la concursul literar al Societății pentru studiul limbilor romanice, de la Montpellier, Franța, la care au participat scriitori consacrați din toate țările vorbitoare de limbi romanice, cu o medalie de aur si o cupa de argint, pentru creația sa „Cântecul gintei latine”.  O recunoaștere foarte importantă pentru  țara carpato – dunăreană, care la acea vreme de abia își câștigase independența cu arma in mana. Însuși  președintele juriului, poetul Frederic Mistral, laureat al premiului Nobel în 1904, a recitat versurile  lui Alecsandri, scrise în limba română:

Latina gintă e regină

Între-ale lumii ginte mari;

Ea poartă-n frunte-o stea divină

Lucind prin timpii seculari.

Menirea ei tot înainte

Măreţ îndreaptă paşii săi.

Ea merge-n capul altor ginte

Vărsând lumină-n urma ei.

Ulterior, poezia a fost tradusă în limba latină de către regretatul meu profesor Traian Diaconescu, de la Secția de limbi clasice, a Facultăți de filologie, Universitatea „Al. I. Cuza” Iași.

Iar pentru comunitatea educațională a Liceului Teoretic „Vasile Alecsandri” Iași (Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Iași, de la 1 septembrie 2021, cel de al treilea colegiul din țară ce poartă numele scriitorului) și a celorlalte instituții de învățământ partenere, din Romania și din Republica Moldova, care îi poartă numele, reprezintă o onoare și o responsabilitate care ne obligă să-l cunoaștem mai bine, prin proiecte și cursuri opționale, să îl promovăm și să fim ceea ce trebuie să fim , „spre ce Alecsandri ne duce”. 

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  1. Un articol relevant. Bravo pentru patriotismul lingvistic și istorico-cultural preluat de la marele Alecsandri!