Drumurile noastre, încotro?

Autorul Articolului: prof. Alla Apopei

Călătoriile pe care le îndrăgesc atât de mult și care fac parte din mine sunt legate de drumuri, rute, trasee, itinerare, reprezentând tot atâtea motive  care m-au inspirat în scrierea acestui editorial estival (apropo, în latină aestas, -atis înseamnă „vară”).

Cât de importante sunt drumurile pentru noi și care este semnificația lor astăzi și în vechime,  parcurgând „drumul” de mii de ani pentru a face cale întoarsă către strămoșii noștri și a înțelege rostul  „drumurilor noastre” –  acestea sunt gândurile care m-au însoțit în ultimele săptămâni și pe care le împărtășesc cu voi.

Cred că ființa umană este indispensabil legată de mișcare, de evoluție, de progres și că la baza oricărei realizări, asociate succesului, stă un  „drum” pe care trebuie să îl parcurgă începând cu vârstele fragede. Fie că avem în vedere drumul de acasă spre grădiniță și școală, chiar dacă în ultimul an acesta s-a transformat într-unul mai mult virtual decât real, fie că este drumul care duce la bunici (ruta originii), în vacanțe și de sărbători,  ori la cinema sau la o întâlnire cu prietenii – toate sunt itinerare ale devenirii noastre pe cărări, în care descoperim oameni, valori și modele, ce ne ghidează pașii spre convingeri și alegeri în viață.  Dacă ne  gândim la evoluția personală, drumul se transformă în parcurs, iar dacă implică profesia el devine traseu în cariera. Pentru a atinge un pisc, este nevie de efortul unui urcuș, dar pentru a ajunge acolo unde credem că ne este locul, trebuie să găsim și să parcurgem calea cea mai bună. De aceea, vechii greci au denumit metodă (μέθοδος, cuvânt format din prepoziția μετa= după +‎ ὁδός = drum) modul prin care se face sau se realizează ceva, având la origine termenul „drum”, în limba română fiind de etimologie slavă. Mergând pe drumul istoriei, romanii au legat civilizația lor de o rețea bogată  și ramificată de artere care străbăteau Imperiul Roman de la râul Eufrat până la oceanul Atlantic, reprezentând venele armatei romane, ce au avut un rol semnificativ în creșterea și dezvoltarea acestuia printr-un sistem de drumuri  (în limba latină via-, -ae) și viaducte (via = drum + ducere=a duce, a conduce), reprezentând căi de acces  de o lungime mare, care traversează văi și munți, construite cu multă măiestrie și artă. Cunoscuta expresie „Toate drumurile duc la Roma” face trimitere atât la puterea și întinderea în timp și spațiu a Imperiului Roman din Antichitate, cât și la inteligența și pragmatismul reprezentanților civilizației romane, care ne-au lăsat drept moștenire rețeaua de drumuri principale ce străbat astăzi Europa, precum via Egnatia, construită în secolul al II-lea î. Hr., la ordinul lui Gnaeus Egnatius, proconsul în Macedonia, pentru a lega Roma de Constantinopol, trecând prin provinciile Illyricum ( astăzi Albania, Serbia, Kosovo, Slovenia, Muntenegru , Bosnia Herzegovina și Croația), Macedonia și Tracia (Bulgaria de astăzi).

Așadar, drumurile pentru romani însemnau mobilitate, comunicare și putere. Oare pentru noi au aceleași semnificații? De la ei am învățat că drumul este o construcție solidă, care îți deschide o cale (în limba latină, callis, -is) spre alții și spre tine, a doua fiind cel mai greu de parcurs, după afirmațiile filosofilor stoici Marcus Aurelius și Epictet. În aceeași măsură, poate fi o stradă (via strata = drum pavat) cu bune și cu rele, care ne duce spre lumină sau spre întuneric, depinde de fiecare cum este pregătit să își aleagă direcția și ce nume va da străzii sale dintr-o mulțime infinită de variante și opțiuni. Poți schimba numele străzii pe care te-ai născut, intrând într-un spațiu mai vast și plin de provocări, sau poți rămâne să locuiești pe aceeași stradă, la șosea (în latină via calceata = drum bătut), toată viața ta.

Într-o călătorie recentă prin Macedonia de Nord și Kosovo, în inima Balcanilor, am avut ocazia să înțeleg importanța drumurilor de ieri (din istorie) și de azi, să mă scufund în meditații profunde ca în apele limpezi ale milenarului Ohrid, unul dintre cele mai vechi și mai frumoase lacuri din lume, aflat în  Macedonia de Nord, și să scriu aceste rânduri.  La intrarea în Kosovo, cel mai nou stat (informația din centrul orașului stă mărturie: New Borne – 2008) din peninsula Balcani, nerecunoscut de toate țările, printre care și România, am fost plăcut surprinsă să ajung de la granița cu Macedonia la Priștina, capitala țării, pe o autostrada nouă, un viaduct impresionant ce străbate munți și văi de o frumusețe copleșitoare, în locul ruinelor pe care ne așteptam să le vedem ca urme ale războiului dintre albanezii cosovari și sârbi.  Iar în Scopje, capitala Macedoniei de Nord, o altă țară desprinsă din coasta Iugoslaviei comuniste, am descoperit artere noi și poduri grandioase, pline de statui construite în 2014, care, conform celor spuse de ghidul local, „atestă marea istorie a unei țări mici”.  Pe lângă toate aceste curiozități legate de drumuri și căi de acces în noile state balcanice, din păcate, mi-a sărit în ochi și faptul că drumul spre educație al copiilor defavorizați se intersectează cu artera impozantă din centrul orașului, plină de turiști cu dare de mână.

Cel mai drag și de neînlocuit drum este drumul spre casă. E frumos să ai unde te întoarce, la ai tăi, cei care te iubesc și te așteaptă, chiar dacă drumul e lung, fiindcă ne lipsesc autostrăzile, iar de viaducte nu avem nevoie…

Pornim din nou la drum? Spre noi descoperiri, aventuri și experiențe ale cunoașterii, urmându-i sfatul înțeleptului Seneca ,,Un drum izvorăște din altul, iar peisajele se transformă necontenit” (Aliud ex alio iter suscipitur et spectacula spectaculis mutantur).

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *