In memoriam, Otiliei Cazimir, cu dragoste și dor

Autorul Articolului: Teodora Iacob, Ștefan Nastas, clasa a 11-a

Din darurile toamnei pârguite,

Ți-am adunat într-un paner, iubite,

Un maldăr cald de fructe-n care vara

Și-a îngropat mireasma ei postumă.

Un belșug autumnal de dulci versuri, coapte schițe, povestiri și articole în gazetele epocii ne-a lăsat și nouă „poeta sufletelor simple”, Otilia Cazimir, asigurându-și un loc în inimile cititorilor, sporind rândurile scriitorilor români de valoare incontestabilă și contribuind, alături de nenumărați alți artizani ai cuvintelor, la educația elementară a tinerilor consumatori de literatură. Cine nu își amintește, din anii de grădiniță sau clase primare, să fi citit, ascultat sau recitat vreo poezie semnată de Otilia Cazimir? Și cât de plăcut era să cântăm, prin versurile Ei, anotimpurilor, florilor, pădurii, bunicii, pisicii, patriei, copilăriei…

                       O furnică duce-n spate

                       Un grăunte jumătate.

                        – Încotro fugi, surioară?

                        – Ia, mă duc şi eu la moară!

                       Şi-s grăbită, şi-s grăbită,

                       Că mi-i casa negrijită,

                       Şi mi-s rufele la soare,

                       Şi copiii cer mâncare…

                       Nu, la noi în muşuroi

                       Nu e timp pentru zăbavă:

                       Că de n-am fi de ispravă,

                       Ar fi vai şi-amar de noi!

A fost denumită poeta celor cu suflet simplu, nu pentru că ar fi scris superficial, ci, dimpotrivă, pentru că a scris cu sensibilitate aparte, evocând amintiri discrete din copilărie și metidând disimulat la misterele vieții. A scris pentru suflete fragile, căci ea însăși era unul și avea „sentimentul delicat al Edenului minuscul” (G. Călinescu – „Istoria literaturii române de la origini până în prezent”).

Doar, indolentă şi greoaie,

O vacă-şi plimbă visătoare

De-a lungul liniei, în ploaie,

Progenitura viitoare.

                         (În ploaie, de Otilia Cazimir)

Foto: Doru Hobjilă

Pe numele său de botez Alexandrina Gavrilescu, poeta s-a născut în a douăsprezecea zi a lui februarie 1894, la Cotul-Vameșului, Roman, unde nu a zăbovit decât 4 ani, mutându-se apoi cu familia în dulcele târg al Ieșilor, oraș în care și-a trăit întreaga viața, în care l-a iubit tainic, dar profund pe George Topîrceanu și în care a scris. În îndelungata și prolifica ei carieră, a umplut volume de cuvinte, în spatele cărora intuim și acum emoțiile, intimitatea amintirilor dezvăluite, „marea prospețime de senzații în perceperea și a înfloririi și a dezagregării” (G. Călinescu) și dragostea pentru frumos. Otilia Cazimir a reușit să se impună și în calitate de traducătoare, aducându-ne mai aproape lucrări fundamentale ale literaturii ruse și franceze.

Toată viața poetei a stat sub zodia simplității, simplitatea ca fereastră spre eleganță, spre discreție, spre cultură. Debutul acesteia în marea și reputata familie literară ieșeană s-a produs în aceeași manieră: o neinițiată aflată în așteptarea trenului-viață, ca un melc în cochilia lui de increat, își ia inima în dinți și, anonim, își trimite niște versuri la revista scriitorilor pe care îi citea, îi admira și îi strângea la piept.

                        O fată cu codițe pe peron,

                        (Aceeași fată-n fiecare gară,

                        Cu-aceeași carte strânsă subsoară),

                        Surâde anonim și monoton.

Fata prostuță care făcea poezii s-a găsit într-o zi în fața unor versuri care păreau publicabile și a luat decizia de a trimite acele copilării direct la revista „Viața Românească”. Precum însăși poeta povestește, le-a expediat de sub protecția anonimatului, semnând cu trei steluțe, mai mult de frica directoarei care nu ținea la fetele ce umblau cu prostii, în speță, literatură. Mare i-a fost mirarea liceenei când și-a descoperit naiva încercare lirică publicată sub pseudonimul literar de Otilia Cazimir, pe care a aflat ulterior că l-au încropit Mihail Sadoveanu și Garabet Ibrăileanu, dar pe care nu l-a îndrăgit în mod special. În modestie, muncind cu o putere supraomenească și har cum rar este de întâlnit, așa s-a și bucurat, ulterior, de notorietatea creațiilor ei, de faima propriului talent și de premiile remarcabile cu care a fost distinsă.

                        Am pus să moară-n umbră, într-o carte

                        Pe care-o ştiu cuvânt după cuvânt,

                        Petale vii şi tinere de flori, –

                        Să-mi mai aduc aminte uneori

                        De cei plecaţi departe,

                        De cei ce nu mai sunt.

                        Şi răsfoind cu mâini şovăitoare,

                        Într-un târziu, de dorul nimănui,

                        Din cartea veche-mi cade-o floare:

                        Suntem mereu tot mai puţini sub soare,

                        Şi tot mai mulţi sub iarba câmpului…

                       (Sub iarba câmpului de Otilia Cazimir)

Într-o caldă zi de început de iunie, în liniștea, seninătatea și simplitatea caracteristice, pășea și omul Alexandrina Gavrilescu spre veșnicie… ca în cazul oricărui om de valoare, încărcat de moștenirea pe care o lasă pentru posteritate și de o viață trăită în virtute, spiritul ei nu este claustrat „sub iarba câmpului”, ci s-a înălțat, acolo unde îi este locul; precum chiar ea zicea, cu referire la preaiubitul George Topîrceanu, într-o scrisoare adresată unei prietene dragi – Didi: „Mormântul lui, înţelege mata cuvintele astea absurde? Mormântul lui! Dar… nu l-am simţit pe el acolo, dedesubt. El e în altă parte. O să-l caut şi o să-l găsesc. Prea mi-e dor de el ca să nu mai fie nicăieri.”

Foto: Doru Hobjilă

La 54 de ani diferență, cu „reverență și trandafiri albi”, o mare de oameni care îi poartă respect, o apreciază ca artistă și o iubesc, îmbrăcați în negru, pentru a contrasta cu imaculatul loc de veci al Otiliei, s-au strâns în amintirea ei, ca să participe la evenimentul de sfințire și binecuvântare a nou restauratului mormânt.

Sfințirea, care a avut loc la câțiva metri de solemna Biserică a Cimitirului „Eternitatea”, s-a simțit mai mult ca un dialog liber cu poeta, un dialog cu o prietenă veche, că tot am celebrat și Ziua Prietenilor buni, mai mult decât ca o slujbă tristă și monotonă. Invitații erau așteptați de acordurile minunate de pian ale lui Aurelian Holeră, interpretând”Ave Maria”, ce întreținea o atmosferă de un sacru calm și liniștit.

Preotul Marian Timofte a inițiat slujba și împreună cu ceilalți preoți au  binecuvântat mormântul Otiliei Cazimir. Ulterior, a cuvântat primarul Iașului, Mihai Chirica, care a declarat că „este un moment deosebit, pentru că aduce la aceeași masă autoritățile locale, reprezentanți ai instituțiilor culturale și de educație importante ale Iașului, precum și pe toți iubitorii de literatură.” De asemenea, a îndemnat persoanele private să facă tot posibilul să respecte, dacă nu chiar să contribuie, la redarea frumuseții acestui cimitir, unde se află mormintele multor personalități importante.

În bătaia vântului și prin ciripitul păsărilor de primprejur, doamna avocat Gianina Vera Poroșnicu a mărturisit că a rămas frapată la aflarea veștii că învățătorii sau profesorii care își aduceau elevii la pelerinaj la Otilia Cazimir, celebra scriitoare de poezii pentru copii, îl găseau cu greu, fiindcă era în paragină. Astfel, și pentru a împăca spiritul decedatei, dar și pentru ca cei mici să simtă respectul și responsabilitatea cu care trebuie tratate personalitățile naționale, doamna Poroșnicu a simțit nevoia de a susține în orice fel această inițiativă.

Organizatorul evenimentului și managerul Ateneului Național din Iași, Andrei Apreotesei, a declarat că acest eveniment nu este singular. Se desfășoară o întreagă campanie pentru restaurarea monumentelor istorice din Cimitirul „Eternitatea”, iar această activitate este de lăudat, deoarece reprezintă un parteneriat de fonduri publice și private, primul de acest fel din seria de restaurări. Seria a început cu locurile de veci ale lui Garabet Ibrăileanu, Eduard Caudella, Barbu Delavrancea, George Topîrceanu. În această lună vor fi resfințite mormântul lui Mihail Kogălniceanu, pe 20 iunie, apoi cel al lui Petru Poni, pe 29 iunie.

Andrei Năstase, președinte și membru fondator al Partidului „Platforma Demnitate și Adevăr” din Republica Moldova, a lăudat această inițiativă și a pus accent pe promovarea culturii românești pe ambele maluri ale Prutului. Și-a exprimat dorința cu privire la readucerea în programele școlare moldovenești a scriitorilor români prezenți în programa noastră, mai ales pe Otilia Cazimir, opera ei apropiindu-se atât de mult de sufletele copiilor.

  Foto: Doru Hobjilă

Un moment cu adevărat înduioșător a fost recitarea unor poezii de Otilia Cazimir de către cinci copii de la Grădiniţa “Sf.Maria”, îmbrăcați în costume populare. Nimic nu ar fi putut fi mai aproape de sufletul scriitoarei decât niște copii, puri la suflet, care să-i recite poeziile create chiar pentru ei, pentru inima lor curată.

Evenimentul s-a încheiat în aceeași atmosferă de pian întreținută de Aurelian Holeră. În ansamblu, sfințirea s-a desfășurat în pace și totul a fost echilibrat și rafinat, iar noi ne-am simțit ca în vizită la un om drag. Putem spune că am rămas foarte plăcut surprinși de eleganța fiecărui invitat în parte, de la vestimentație până la gesturi și discursuri.

Poeta își încheia adesea corespondența de familie cu formula – „Vă îmbrățișez cu dragoste și dor!” -, să ne gândim, acum, sub impresia acestui 8 iunie, care se vrea a deveni o tradiție de comemorare a acesteia în locul ce a primit-o pentru Eternitate, că ne îmbrățișează pe noi toți, care o citim și îi venerăm memoria, cu dragoste și dor…

Articole asemănătoare

Autorul Articolului: Ciobanu Teodora, clasa a V-a A Iași, 12 martie 2021 Stimată doamnă Erskine, Doresc să vă mulțumesc, pentru că „Pasăre cântătoare’’, extraordinara dumneavoastră…

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *