Interviu – Amalia Stan, campioană națională la cadeți. Despre prietenie și scrimă

Autorul Articolului: Anamaria Rodu

De fiecare dată când întâlnesc chipul năstrușnic și ochii plini de energie ai Amaliei, de cinci ori campioană națională la cadeți, îmi amintesc de vechea noastră amiciție rodită încă din copilărie. Buclele timpului au făcut ca noi două se ne găsim scopul pe căi separate, însă diferențele nu ne-au putut rupe prietenia, “căci ea se strecoară, nu ştiu cum, în viaţa tuturor şi nu îngăduie nici unui fel de existenţă să se lipsească de ea.”, după cum afirmă Cicero în opera sa “De amicitia”.

Nu pot uita „prestațiile” noastre ludice, în care ne preschimbam fie în majorete, fie în balerine. Voia mereu să mă întreacă, să fie pe primul loc și pot spune că ambiția de care a dat dovadă se reflectă și astăzi în nenumăratele ore de antrenament petrecute în sala de scrimă.

Recent întoarsă de la Campionatele Mondiale de la Cairo, am avut privilegiul să stau de vorbă cu Amalia la o ciocolată caldă, depanând amintiri printre emoțiile proaspăt trăite la concurs.

  • Când ți-ai dat seama că scrima te definește ca sportivă, având în vedere că ai cochetat și cu alte sporturi, printre care și înotul?

La prima impresie, totul mi s-a părut diferit, ba chiar ciudat, însă pe măsură ce frecventam sala de antrenamente, mă simțeam ca acasă ținând o sabie în mână și fandând. Vedeam cum progresez zilnic și a fost o dragoste la prima vedere. Altfel nu pot descrie.

  • Ce înseamnă victoria pentru tine? Este, așa cum se spune, un sentiment euforic?

Este mai mult decât atât. E ca un Roller Coaster. Euforia e cel mai înalt punct pe care-l poți atinge atunci când câștigi, apoi urmează o coborâre pe parcursul căreia nu trebuie să devii egocentrist. Victoria e menită să te motiveze, nu să te afume.

  • Fratele tău, Cosmin, sabrer ca și tine, te-a însoțit și te-a încurajat la fiecare concurs de până acum. Este important să ai mereu un susținător lângă tine?

Categoric! Cosmin, fiind mai mare decât mine, are experiență și e o persoană mult mai calculată. Mă însoțește peste tot, de la cel mai neînsemnat concurs până la cel din Cairo, de la care m-am întors cu câteva zile în urmă. E de folos să ai o persoană cunoscută lângă tine, care să știe cum să-ți vorbească. Peste ceva timp va începe o nouă etapă a vieții lui, pentru că se va muta singur în alt oraș, iar eu va trebui să învăț să mă ridic singură. Dar va fi lângă mine antrenorul.

  • Ai fost selecționată să reprezinți România la Campionatele Mondiale din Egipt. Ce fel de impact a avut acest lucru asupra ta?

A fost ca un fel de împlinire că îți poți reprezenta țara la o competiție importantă. Ar fi un clișeu să spun că m-am simțit bucuroasă. E mai mult decât atât. Sper ca anul viitor să o pot reprezenta din nou!

  • Ca orice sportivă, ai fost pusă din când în când față în față cu eșecul. Cum ai trecut peste aceste momente și ce te-a ajutat să continui?

Când pierzi, îți pui deodată foarte multe întrebări. Un eșec este foarte dureros și atunci când apare simți o vină, o dezamăgire. Nu îți poți găsi locul, iar majoritatea sportivilor se pierd din această cauză. În esență, un eșec te poate face să ții minte o greșeală pe care ai făcut-o și să încerci să o îndrepți.

  • Scrima nu este un sport atât de cunoscut de tinerii români și nici nu este promovat corespunzător de televiziuni. Crezi că se poate schimba cumva această situație?

Desigur! Cel puțin de când echipa românilor a obținut medalia de aur la olimpiada din Rio de Janeiro, scrima a devenit mult mai cunoscută și mai importantă printre tineri și adulți! Cred că după pandemie vor intra mai mulți oameni în sala de scrimă!

  • Se spune că un antrenor trebuie să fie sever pentru a disciplina sportivii. Cum trebuie să fie, de fapt, în realitate?

Pentru mine antrenorul se numără printre cele mai importante persoane din viața mea, căci acesta înseamnă siguranța de a putea progresa. Atâta timp cât mă antrenez cu el, mă poate ghida pe calea cea bună. Bineînțeles că trebuie să mai fie și sever pentru a te motiva, însă nici tu nu trebuie să lași garda jos. Dar în competiții știu să se comporte cu noi ca și când ne-ar fi o a doua familie, au grijă de noi, ne dau sfaturi și ne conduc!

  • Știu că părinții tăi au practicat și ei, la rândul lor, sporturi de performanță. Crezi că ai moștenit de la aceștia dorința pentru scrimă?

Cred că am moștenit doar dorința pentru mișcare, pentru antrenament. Au avut și ei o influență bună asupra mea și mă ajută mult, însă scrima a fost doar o întâmplare ce a dus la destin, nimic mai mult!

  • Într-o echipă trebuie să existe empatie, înțelegere și prietenie. Se aplică și în sport?

Pot spune că da! Spre exemplu, de fiecare dată când apar accidente, ne ajutăm între noi și suntem unite când cineva dintre noi pierde. Dacă vreuna dintre noi execută mai bine decât restul echipei unele mișcări, nu apare invidia sau oricare alt sentiment de ură, ceea ce e foarte important. E ca un fel de motivație intrinsecă spiritul de echipă, susținerea în sportul acesta.

  • Ești o elevă de șaisprezece ani. Cum te descurci la școală dacă trebuie să mergi și la antrenamente? Poți găsi un echilibru?

De fiecare dată când te cheamă antrenorul sau ești într-o competiție plecat mai multe săptămâni, e dificil să ții pasul cu școala. Nu ai mereu timp pentru teme, mai ales pentru proiecte. În schimb, atunci când ești prezent la ore, trebuie să fii atent să prinzi din clasă, să înțelegi tot ce îți predau profesorii, care mă ajută să am rezultate bune și a școală, și la scrimă.

  • De multe ori când ne mai întâlneam, îmi povesteai de cărțile pe care le-ai citit și în ce personaje te regăseai. Care sunt acum aspirațiile tale de viitor?

Îmi place să citesc, însă nu atât de mult pe cât ador să mă antrenez. Se poate croi o viață întreagă pe baza sportului și aș vrea ca scrima să fie viitorul meu. Până atunci, am în gând să cuceresc o medalie la jocurile olimpice și îți voi lăsa ție locul în literatură!

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *