Interviu – Laura Mareș

(pe vârful Ama Dablam, 6.812m, Nepal, octombrie 2018)

Ajungând mai sus, ajungi mai aproape de tine

Autorul Articolului: Roxana Crețu, clasa a 10-a C

Laura Mareș este un medic oftalmolog din Iași care, pe 22 octombrie 2018, a reușit ascensiunea celui mai înalt punct al muntelui Ama Dablam (6.812 m) din Himalaya (Nepal), fără suport Sherpa și fără utilizarea de oxigen îmbuteliat. Succesul ei este consemnat de Federația Română de Alpinism și Escală, ea fiind prima româncă ce a reușit să biruiască un traseu foarte tehnic și abrupt, ce presupune cățărare pe stâncă, gheață și zăpadă.

1. Cum s-a născut pasiunea dumneavoastră pentru alpinism? Dar cea pentru medicină? Și, mai ales, cum se împacă cele două identități?

Hotărârea de a fi medic am luat-o cu mult timp în urmă, în clasa a XI-a de liceu, atunci am simțit că este singura meserie ”potrivită” pentru mine. Nu am avut medici în familie sau printre prietenii părinților, a fost o decizie care mi-a aparținut în totalitate. Cred că am judecat corect, în continuare îmi practic meseria cu mare pasiune. Alpinismul l-am descoperit 20 de ani mai târziu și a devenit o altfel de ”meserie”, la fel de importantă ca și profesia de medic. În egală măsură pot spune că aceste pasiuni m-au găsit pe mine, mai mult decât le-am găsit eu.

(pe vârful Aconcagua, 6.962m, Argentina, ianuarie 2018)

2. Aveți modele în lumea sportului? Dar în lumea medicinei? Cât de importantă este alegerea unui model pentru un tânăr la început de drum?

Sigur că am modele, în ambele ”lumi”. Sunt câțiva profesori din facultate al căror mod de a vedea medicina m-a influențat în tot ceea ce sunt acum. Legat de lumea sportului, am multe modele. Eu m-am născut în epoca de aur a gimnasticii românești, primul nume care-mi vine în minte este, evident, Nadia (Comăneci, pentru cei tineri care mă citesc), în continuare una din cele mai mari și grațioase gimnaste ale lumii. La alpinism am rămas foarte legată de perioada marilor pionieri ai ascensiunilor de iarnă himalayene, mă refer aici la Jerzy Kukuczka și ceilalți alpiniști polonezi cunoscuți drept ”ice warriors”.

3. De regulă, alpinismul este asociat bărbaților. Credeți că pentru o femeie ascensiunea e mai grea?

Cu siguranță ascensiunea este ”altfel” pentru o femeie, atât din considerente fizice, cât și psihice. Nu mai grea sau mai ușoară, dar diferită. Deși este practicat majoritar de bărbați, în ultimul timp sunt din ce mai multe femei care practică alpinismul.

(în drum spre Tabăra 1 (6.000m) de la Gasherbrum II, Pakistan, iunie-august 2019)
(în Tabăra 3 (7.000m) de la Gasherbrum II, Pakistan, iunie-august 2019)
(în drum spre Tabăra 3 (7.000m) de la Gasherbrum II, Pakistan, iunie-august 2019)

4. Ca medic, știți că în vârful muntelui există și riscuri. Cum a reacționat familia dumneavoastră când a aflat de expediția pe care intenționați să o faceți? V-a propus să renunțați?

Atunci când sunt plecată în expediții, îngrijorarea familiei este pe măsură, date fiind condițiile, mai ales în expedițiile la mare altitudine, care durează în medie 8 săptămâni. Comunicăm aproape zilnic (la telefonul prin satelit). Fiind și medic, înțeleg foarte bine riscurile și pericolele la care ne expunem; încerc să am în vedere toate aspectele și să reduc riscurile cât de mult se poate. În ultima expediție, în 2019 în Pakistan, prima mea experiență la un munte de peste 8.000m (Gasherbrum II, în Karakorum, al treisprezece-lea munte al planetei, de 8.035m înălțime), am fost nevoiți să renunțăm datorită riscului mare de avalanșă, deși eram la doar 200 de metri sub vârf. Aveam cu mine un emițător GPS și în ziua vâfului ei au fost alături de mine, au știut că m-am întors.

5. Ați avut momente în care nu ați mai putut, din punct de vedere fizic, și ați vrut să renunțați?

Mi s-a întâmplat de mai multe ori să vreau să renunț, datorită epuizării, oboselii extreme sau frigului, dar am continuat să merg, pas după pas. Este important să îți cunoști organismul, pentru a fi atent dacă apar complicații legate de expunerea la altitudine mare (la peste 7.000m pot apărea efecte grave datorită aerului rarefiat, cu oxigen mai puțin).

6. Revenind la medicină, ați ales să vă specializați în oftalmologie. A fost o oportunitate sau ați dorit să practicați această ramură a medicinei? Dacă da, de ce?

Am descoperit oftalmologia în anul V de facultate, mi s-a părut o specialitate fascinantă și cumva foarte potrivită cu mine, precisă și exactă. Am avut șansa, în urma examenului de rezidențiat, să o pot învăța pe durata a 5 ani de pregătire, și apoi să o și practic. Sunt bucuroasă și acum că ceea ce fac zi de zi la cabinet îmi place foarte mult.

7. Dincolo de senzația succesului, atingerea unui pisc poate însemna și o nouă perspectivă asupra lumii. Cum v-au schimbat performanțele atinse în sport?

Cred că după fiecare expediție și ascensiune ajung nu neapărat mai sus, cât mai aproape de mine însămi, de cine sunt eu cu adevărat. Apare cumva o altfel de înțelegere a celor din jur și a ceea ce ni se întâmplă.

8. Există o rețetă a succesului? O puteți prescrie cititorilor noștri?

Cu siguranță nu există așa ceva, sau cel puțin eu nu cred ca există. Cred doar că trebuie să descoperim mai devreme sau mai târziu ce ne place, ce ne definește, să fim atenți la emoțiile noastre, pentru a ajunge la esență. Și să facem tot ce putem pentru a ne îndeplini visele.

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *