Interviu-Radu Ghilaş

Autorul Articolului: Ștefana Apopei

Om de teatru, cu o pasiune pentru actorie de la vârsta copilăriei, Radu Ghilaș este unul dintre regizorii valoroși ai Teatrului Național ,,V. Alecsandri” Iași, după ce a încântat publicul prin rolurile diferitelor personaje jucate în numeroase spectacole și filme. Apreciat în țară și străinătate, are colaborări interesante cu instituții teatrale din Republica Moldova și Ucraina, obținând premii importante la Festivalurile Internaționale de Teatru. 

Domnule Radu Ghilaş, ne-aţi făcut onoarea de a ne acorda un interviu şi vă mulţumim pentru disponibilitate! Cititorii Timpului Alecsandrist sunt interesaţi să vă cunoască nu doar ca artist, ci şi ca om.

1. Ne aflăm într-o perioadă atipică. Cum aţi petrecut izolarea ?

Constat cu tristeţe că această perioadă atipică e de durată şi observ cu stupoare că din ce în ce mai mulţi  oameni încep să o privească  ca pe o normalitate. Oamenii au o mare capacitate de adaptare, iar această situaţie atipică a început să “creeze” oameni “atipici”, dependenţi de tehnologie, care încetează să mai simtă nevoia relationării directe, oameni  pentru care distanţarea a devenit ceva normal.  Gadgeturile sunt din ce în ce mai prezente în vieţile noaste, acestea iau locul relaţiei, comunicării, sentimentului. Referitor la izolare, cred că această  perioadă încă nu s-a terminat. Suntem în plină izolare: resticţii severe pentru deplasări în anumite ţări, curse  aeriene anulate sau amânate, instituţii de cultură închise sau deschise la o capacitatea de 30 %, şcoala se face în mare parte pe zoom, restaurante închise, declaraţii pe propria răspundere, dacă ieşi din casă după ora 23 …

2. Ce v-a lipsit cel mai mult în această perioadă ?

Această întrebare îmi este pusă din ce în ce mai des şi de fiecare dată reformulez întrebarea cu “ce îmi lipseşte cel mai mult în acestă perioadă?”  şi răspund –normalitatea.  Normalitatea de a merge în Republica Moldova, de a-mi vedea părinţii, fără să stau în carantină, să pot să o îmbrăţişez pe mama, fără să mă gândesc că s-ar putea să o infectez, să pot strânge mâna unui prieten fără teamă , să merg la repetiţii fără să fiu nevoit să port mască.  Faptul că în viaţă noastră a apărut un accesoriu nou: masca de unică folosinţă si OBLIGATORIE nu mi se pare un lucru normal. Iar la normalitate se va reveni doar atunci când acest accesoriu va dispărea de pe feţele oamenilor. Oamenii asociază masca cu CEVA BOLNAV, mai bine zis cu BOALA. Când te afli pe scena şi vezi la sfârşitul spectacolului în sala de teatru oameni cu măşti care  aplaudă, pe lângă faptul că ţi se creează o stare de disconfort, aproape involuntar realizezi că de fapt întrega societate este bolnavă.

3. Lucraţi în această perioadă la un spectacol nou?

Da, am inceput lucrul la un proiect nou.  Incă nu vă pot spune despre ce este vorba. Toate la timpul lor.

4. Unde este,  de fapt, pentru dumnevoastră acasă ?

Mult timp acasă pentru mine a fost oraşul Chişinău, Republica Moldova.  In Chişinău m-am născut, am făcut şcoala primară, am mulţi prieteni. La Chişinău locuieşte mama. Dar aproape insesizabil oraşul Iaşi, care m-a adoptat, a devenit şi el acasă. In Iaşi am făcut facultatea, m-am căsătorit, am trei băieţi minunaţi şi lucrez la cel mai vechi şi frumos Teatru Naţional din ţară. Când sunt la Chişinău, îmi este dor de Iaşi (soţie, copii, teatru), când sunt la Iaşi, îmi este dor de Chişinău (mama, tata, prieteni).  Când sunt la Chişinău şi pronunţ cuvântul acasă mă refer la Iaşi şi invers. De fapt, cred, cuvântul  acasă se află  undeva între cuvintele soţie, copii  si părinţi, adică acolounde eşti  cu adevărat aşteptat.

5. De unde vă inspiraţi?

Din viaţă.  Teatrul este viaţa. Cred că omul de artă, metaforic vorbind, are un simţ  în plus, un simţ care îl face mai atent la detalii. Aceste detalii, aparent  nesemnificative, creează ansamblu, adică viaţa.

6. Când aţi simţit că doriţi să deveniţi om de teatru?

La vârsta de 10 ani am participat la un casting pentru un scurtmetraj . Faptul că am luat castingul  şi am jucat în filmul “Şoseaua”, în regia lui D.Fusu, a fost factorul decisiv. Binenţeles că atunci nu ştiam acest lucru.  La Casa Actorului din oraşul Chisinău, unde a avut loc premiera filmului, i-am cunoscut pe regizorul Emil Loteanu, cu care am avut ulterior câteva colaborări, pe actorul Grigore Grigoriu, compozitorul Eugeniu Doga, poetul Grigore Vieru şi nu numai. Imi plăcea să mă aflu în prejma acestor oameni, mă simţeam în largul meu alături de ei. Tot ei au fost primii care m-au sfătuit să urmez acest  “drum ”.

7. Aţi avut mentori ? Cine v-a inspirat ca regizor ?

Nu ştiu dacă este vorba neapărat de mentori, dar există oameni care au contribuit  la ceea ce sunt acum. Am învăţat şi continui să învăţ de la oamenii cu care mă întâlnesc şi lucrez. Lumea este într-o permanentă schimbare, iar arta nu poate ramâne indiferentă la această schimbare.  Nu se mai face teatru ca acum 30 de ani. Ceea ce era inovator în anii în care am terminat facultatea, astăzi pare depăsit. Teatrul va căuta permanent noi modalităţi de exprimare, noi modalităţi de a fi cât mai aproape de spectatorul contemporan.

8. Care a fost ultimul dumnevoastră spectacol  de pe scena  Teatrului Naţional din Iaşi ? Ce ne puteţi spune despre el ?

În calitate de actor, ultimul spectacol în care am fost distribuit este spectacolul ” Memoria apei ” de autoarea britanică Shelagh Stephenson, în regia Irinei Popescu-Boieru. În calitate de regizor, ultimul spectacol montat pe scena Naţionalului din Iaşi este „Sindromul Quijote” de Carmen Dominte.   Ambele producţii sunt spectacole de teatru contemporan.  Ambele spectacole sunt relativ noi, sunt în repertoriu şi se joacă la Sala studio “ Teofil Vîlcu”.

9. Aţi lucrat şi în izolare la un spectacol :  „Sindromul Quijote” . Ce dificultăţi aţi întâmpinat în mediul online?

 Spectacolul “Sindromul Quijote” este câştigătorul primei ediţii a proiectului Lecturi 3, proiect  iniţiat de Teatrul Naţional Iaşi, în parteneriat cu Muzeul Naţional al Literaturii Iaşi şi revista ALECART. Lecturi 3 are drept scop promovarea dramaturgilor contemporani din România şi Republica Moldova. A fost prima experienţă de acest gen atât pentru mine, cât şi pentru actori. Având în vedere că în primavară spectacolul – lectură trebuia să fie difuzat exlusiv în mediu  on-line, am adaptat textul exclusiv acestui spaţiu. Albert  Einstein spunea ca îi este frică de ziua în care tehnologia va deveni mai importantă decât relaţiile interumane. Aceasta este şi una din temele spectacolului, iar acest lucru ne-a ajutat. Am repetat pe zoom, iar din cauza stării de urgenţă, actorii au fost nevoiţi să se filmeze singuri. Fiind un spectacol – lectură nu am întâmpinat mari dificultăţi. Materialul filmat a fost stocat şi montat de către fiul meu Vlad, care este în ultimul an la facultatea de regie-film la una din universităţile de profil din Londra, de altfel, pâna în clasa 9 acesta a studiat la liceul “Vasile Alecsandri”. Partea cea mai grea a căzut pe umerii lui.

10. Unde doriţi să călătoriţi când situaţia va reveni la normal?

Sper că situaţia să revină cât mai curând la normal şi să plec împreună cu familia în vacanţă. Ştiu că soţia mea are o listă lungă cu destinaţii noi.  Iar dacă  ar fi  să vorbim de lucrări  începute în materie de regie, voi pleca în Georgia, unde am de terminat un spectacol.  Lecturile cu actorii de acolo au început pe zoom încă din luna iunie, anul trecut. 

11. Ce sfaturi aveți pentru tinerii care visează să devină actori?

Să se gândească de două ori înainte de a face acest pas. E nevoie de har, de chemare. Evident că facultatea te învaţă nişte tehnici, te îndrumă să sapi în interiorul tău şi te învaţă cum să transmiţi mai departe. Deci trebuie să existe ceva acolo. Nimeni nu poate să te înveţe să devii actor. Mulţi tineri văd în acestă profesie doar partea frumoasă a lucrurilor: scenă, flori, aplauze, celebritate. În spatele acestora, este foarte multă muncă, deloc uşoară. Teatrul, cum spuneau profesorii mei, este de fapt 1 la suta inspiraţie şi 90 la sută transpiraţie. În facultate mereu ni se spunea că meseria adevarată  în teatru nu se învaţă, ci “se fură”. La început nu prea întelegeam la ce se referea, apoi am început să desluşesc. După ore mergeam la teatru, mă furişam în culise ca “să fur” de la actorii cu experienţă, să-i văd  repetând pe viu pe profesorii mei, cum fac studiu de personaj, cum îl creează etc. În şcoală înveţi  tehnici de interpretare , vorbire scenică, faci improvizaţie , studiezi  diferite metode teatrale, faci istoria teatrului, mişcare scenică, dar atât.

12. Care sunt diferențele dintre actori si regizori?

Este foarte simplu: actorul este interpretul, ”vioara intâi ” din orchestră, cel pe care îl vede publicul. Munca regizorului nu se vede, ramâne în culise. Dacă actorul este “vioara intâi”, regizorul trebuie să lucreze cu toată “orchestra”:  actori, scenograf, coregraf, compozitor, video-designer, luminist, sonorizator, tehnicieni de scenă …  şi să facă în aşa fel, încât să nu sune sau să arate nimic fals. Fiecare interpret sau regizor este unic în felul său, cum fiecare om în parte este unic. Fiecare are un anumit bagaj de cunoştinţe, de lecturi, de experienţă de viaţă. Atât  regia, cât şi actoria sunt  rezultatul cunoştinţelor si al experienţelor  proprii puse pe scenă, condimentate cu multă imaginaţie. 

13. Ce teme abordați cel mai des în spectacolele dumnevoastră?

Nu creez spectacolele în funcţie de o temă anume, deşi cred că rezonez într-o anumită măsură cu temele sociale. Citesc foarte multe piese, sunt unele care mă inspiră, altele deloc. Pentru mine e important să vibrez cu ceea ce a scris dramaturgul, să mergem cumva în aceeaşi direcţie, “să gândim la fel”.

14. Ce beneficii le oferă teatrul tinerilor în dezvoltarea lor?

Pentru început, spectacolul de teatru este o lectură, fără  a fi nevoit să iei o carte în mână. La teatru s-ar putea să găseşti răspunsul la întrebări la care nu ai găsit niciodată răspuns. La teatru s-ar putea să-ţi pui întrebări  care  nu te-au interesat şi nu ţi le-ai pus până atunci  niciodată. Aşa cum spunea regizorul Andrei Şerban,  în sala de teatru inimile spectatorilor şi inimile actorilor bat în acelaşi timp.  Veniţi la teatru!

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *