Jurnal de calatorie – Insulele ciclade: Santorini

Autorul Articolului: Ruxandra Rotaru, clasa a XI -a C

Până nu demult o destinație considerată scumpă și greu accesibilă din România, vara aceasta, Santorini si-a deschis porțile, sau mai degrabă zările și pentru turiștii români dispuși să călătorească două ore cu avionul din București, Cluj-Napoca, sau Iași pentru a o vizita.

O mică „virgulă” de piatră cenușie, cu două culmi înzăpezite, așa apare insula văzută din avion. Apoi, pe măsură ce te apropii, înțelegi că ceea ce pare zăpadă de departe, este de fapt un amalgam de clădiri mici, de un alb strălucitor, îngrămădite unele în altele și atârnate cine știe cum de  pantele abrupte. Cu alte cuvinte sunt localități, pe numele lor Thira, cum o numesc grecii, (sau Fira cum îi zic turiștii) si Oia, două orașele emblematice ale insulei.

Odată ieșit din avion te trezești într-un aeroport micuț pe care îl străbați în câteva minute pe o „cărare” îngustă flancată de zeci de oameni, în marea lor majoritate șoferi, ce agită pancarte și strigă numele turiștilor așteptați de hoteluri. Odată scăpat din aglomerație găsești stația de autobuz către Fira, capitala insulei și schimbi zăpușeala de afară cu aerul condiționat din interior. Drumul șerpuit către oraș,  urcă și coboară, lasându-te să admiri  marea incredibil de albastră ba pe o fereastră, ba pe cealaltă, ba chiar pe amândouă în punctele mai înalte,  căci insula e mică, având maxim 12 km lătime, 18 lungime și o suprafață de nici 80 de km pătrați.

Autobuzul oprește in centrul orașului, într-o piață plină de autobuze care intră și ies. În acest punct vin și tot din acest punct pleacă toate autobuzele de pe insulă, căci oriunde ai vrea să mergi, mai întâi treci prin Fira, așa se explică  furnicarul de oameni, autobuze și microbuze de aici.

Mai departe aglomerația continuă pe străzile înguste, mărginite de clădiri albe lipite între ele, printre terase, hoteluri și mici magazine de suveniruri. Marea nu se mai vede decât târziu, când, scăpat din zona centrală și purtat în continuare de străduțe înguste șerpuitoare printre ziduri albe, ajungi sus-sus, lângă o biserică, albă și ea, cu turle incredibil de albastre.

                Mai faci câțiva pași către zidul de piatră ce mărginește locul și deodată, privirile uimite întâlnesc iarăși marea, de data asta de jur-împrejur și nesfârșită, iar clădirile, ținându-se una de alta, se revarsă în cascade albe pe panta muntelui spre apă, fără însă să ajungă la ea… spectacolul orașului care se desfăsoară aproape pe verticală acum, este incredibil! In încercarea de a cuprinde cât mai mult cu privirea înnaintezi pe lângă zid și descoperi ici și colo șiruri înguste de scări ce coboară printre clădiri într-o direcție sau alta. Cobori încet, cu un ochi la trepte și unul la peisaj, plus un al treilea la camera foto, pentru că totul, dar absolut totul, cere să fie imortalizat… apoi urci, cu alt șir de trepte… acum ești pe terasa unui hotel, mai încolo pe a altuia… acum treci pe lângă un cuplu ce ia masa pe o mică platformă ce pare a fi terasa apartamentului lor și in același timp acoperișul casei de mai jos, apoi pe lângă un altul ce admiră peisajul dintr-o piscină minusculă de două persoane…. și dacă între timp soarele coboară spre apus, te oprești și îl urmărești fascinat, așteptându-l să alunece în apă în timp ce pictează cerul în nuanțe de roz, portocaliu și roșu, oferindu-ți un apus de poveste…

Se spune însă că „cel mai frumos apus din lume”  se vede din Oia. Așa o fi, deși mie mi s-au părut la fel de frumoase amândouă!

Dar Santorini nu înseamnă doar Fira și Oia, ci și Akrotiri, sau Pyrgos dacă ești intersat de istorie, Perissa, sau  Kamari, dacă ai venit pentru plajă. Este o insulă pe cât de mică pe atât de ofertantă și plină de surprize, unul dintre acele locuri care trebuie văzute măcar odată în viață!

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *