Lumea prin ochișorii mei verzi

Autorul Articolului: Iulia Rotaru, clasa a IX-a E

Fiecare om are pasiunile lui, de la colecționarea de timbre până la scuba diving prin neștiuturile mărilor și oceanelor. Ei bine, una dintre pasiunile mele este fotografia și astăzi vă voi povesti de unde „mama soarelui” a pornit totul.

Well, în septembrie 2019, am mers cu sora mea la Cărturești pentru a lua ori o carte, ori ceva pentru școală. Nu mai țin minte exact. Dar, cum ne plimbam noi pe acolo, am văzut că au făcut o nouă secțiune, una cu k-pop, mai exact cu BTS. Pfaaaai! Eram cea mai bucuroasă. Ochii îmi sclipeau mai ceva ca luminițile de Crăciun. S-ar fi mirat și Moș Crăciun de mine. Ar fi trebuit să deschidă telefonul, să se asigure în ce lună suntem. După ce mi-am luat o carte despre ei, am vrut să fac o fotografie cu ea. Voiam să fie artistică, așa că am căutat repede inspirația pe Pinterest. Am găsit ceva care mi-a plăcut, așa că am început să pregătesc background-ul. Poza presupunea să stai pe spate, cu părul întins pe jos, iar cartea trebuia să-mi acopere fața. Pentru a nu se vedea covorul, am așezat peste el o pătură pufoasă albă. Și, pentru că trebuia să fie făcută de sus, am avut nevoie de ajutorul surorii mele, Delia. M-am simțit foarte bine atunci. Am postat-o chiar și pe Instagram.

După trei luni, în decembrie, am mai făcut una. Și de data aceasta, m-am așezat pe o pătură, iar sora mea m-a ajutat să fac poza de sus. Eram îmbrăcată într-o pijama dintr-o singură bucată, transformându-mă într-un ren, să mă asigur că-i dau de înțeles lui Moș Crăciun că trebuie să vină repede și cu sacul plin. Mă și mir cum am putut să port acea pijama timp de trei ani, având în vedere că eu cresc peste noapte. Pe pătură am mai pus o ghirlandă cu luminițe, o carte numită „Enciclopedia Crăciunului” și am ținut în mâini o cană cu ciocolată caldă și bezele (dacă tot i-am făcut atâta reclamă prin proiectele de la engleză). Țin minte că în timp ce pregăteam decorul artistic, la televizor era „Singur acasă”. Nu este Crăciunul Crăciun fără filmul ăsta.

În aprilie 2020, stand cu toții acasă, mi-a crescut mult apetitul pentru fotografie. La început, Delia mi-era fotograf. Eu pozam și pregăteam recuzita. După aceea, tot cu ajutorul Pinterest-ului, am mai făcut câteva fotografii pe afară, în grădina din spatele casei, care seamănă cu o micuță pădure. Normal că din sutele de fotografii făcute, cele mai bune se aflau printre ultimele, când ecranul telefonul se înegrea din lipsa bateriei. Și ca să fie treaba treabă, mai era și un soare puternic, ca să se asigure el că Delia nu va vedea nimic din ceea ce face.

Prin august, am început să-mi fac fotografii singură. Ca orice familie ospitalieră din Moldova, avem și noi o cameră care era păstrată pentru oaspeți, dar cum eu am început să o frecventez mai des, s-a cam trasformat într-o debara. Mut canapeaua, masa și pregătesc decorul. Pun temporizatorul telefonului pe 10 secunde, după care fuga-fuguța la locul în care trebuie să stau. De multe ori, ajung să fac sute și sute de drumuri.

Pun mare preț pe decor, așa că mă uit în jur la lucruri care mă inspiră. Am o fotografie cu niște spice de grâu, alta cu un șal înfășurat în jurul meu. Când am făcut-o pe aceasta, ultima, m-am simțit precum Regina cea Rea din Albă-ca-Zăpada, în scena în care aleargă pe scări să otrăvească mărul, când mantia i se flutura mai ceva ca a lui Severus Snape, din Harry Poter. Mai am o fotagrafie la care m-am amuzat foarte mult, pentru că mi-am pus niște bigudiuri care erau doze de suc sau alta, în care mi-am acoperit partea de sus a corpului cu lalele. Ha! Ha! Vremuri bune.

Prin iarna acestui an, dacă nu-mi joacă mintea feste, m-am înscris la un curs de fotografie. Dacă aș putea să mă întorc în timp, aș face faza cu „Vrăji-gemene, vrăji-gemene”, din filmul cu același nume, cu mine însămi, de bună ce-a fost decizia să mă înscriu. Ne întâlnim pe Zoom aproape săptămânal, vineri seara. Persoana care ne învață este student și este foarte priceptă în ale fotografiei. Am învățat un pic cum să editez în Photoshop și cred că sunt mai bună decât la început.

Săptămânile trecute mi-am cumpărat primul aparat de fotografie, un Canon EOS 800D. Mă împac foarte bine cu el. Acum mă simt mult mai profi. Am fost duminica trecută la o plimbare cu Delia prin oraș, pe niște străduțe mai liniștite și i-am făcut câteva fotografii. M-am simțit ca și cum  aș fi fost fotograful la o ședință foto. Le-am editat în aceeași seară, la dorința ei, după care le-a și pus pe Instagram. Ce să vezi? Colac peste pupăză, sunt și cele mai apreciate. M-am simțit foarte mândră de cee ace am reușit să fac. Când mai văd ceva ce îmi face cu ochiul, duc aparatul la ochi. E amuzant că restul oamenilor se uită și ei imediat acolo unde îmi fixez eu camera. Cred că poate fi un truc bun pentru captarea atenției elevilor la ore (poate citește vreun profesor).

Am încercat eu acum să îmi bat creierii gândindu-mă la cum a pornit totul, dar nu știu să vă spun exact. A fost ca un click. S-a întâmplat instantaneu, repede și a dus la altele. Probabil, un factor determinant l-a constituit și faptul că urmăream (și încă o fac și acum) ce minunății de fotografii face Andreea Balaban. Nu imi doresc să fac din forografie un job, este doar un hobby ce îmi aduce mare, mare plăcere. Am început să mă uit chiar și pe YouTube la videoclipuri despre acest subiect. Probabil că îmi place să fac fotografii pentru că surprind anumite momente nu numai cu ochii, dar și pentru că le pot salva pentru totdeauna nu doar în căpușorul meu, ci în mod real, palpabil.       

La final, vă doresc să faceți multe fotografii și poate ne întâlnim în viitor pentru o ședință foto.

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *